~Mihaela Colin Cernitu: „Desene“

AM…
Am un dor infipt adînc,

in celula mea cu cânt.

Dor de mine de demult

cum acuma numai sunt.

Mă tot caut în zadar

m-am pierdut şi n-am habar.

Dau anunţuri in ziare,

să mă caute oricare :

« castanie-aurie,

cu inimă pe-o tichie,

mii de planuri la mansardă,

mersul leneş de casandră

ochii verzi de primăvară,

cu priviri de căprioară

speriată de ce vede

şi nu ştie în ce crede…,

sufletul ţinut ìn frâu,

de un of şi înc-un …îu,

viaţa toată ca o floare,

căutìnd aer şi soare,

cu dorinţe de-nflorire

şi de nespusă iubire. »

Ar mai fi ceva de spus

la portretul de mai sus,

dar e noapte, e tìrziu

şi mă duc ca să mai …viu.
________________
DESCÂNTEC ETERN
O femeie goală

cu priviri de boală,

cu ţigarea stinsă,

cu lacrima prinsă,

de geana înnegrită,

de mult neiubită,

stă în aşteptare

ca un zbor ce doare,

să-i vină iubitul,

să-i treacă bolitul,

să vină călare,

pe un drum de soare

şi să o cuprindă,

lacrima să-i stingă

şi să o iubească,

lumină să nască,

lumină să nască….

________________
DORUL DE IULIE
Dorul de iulie freamătă ca un mărgean,

între păstăi de rouă şi cireşe pe ram.

Glezna mi-o frânge dorul de ducă,

smintitele-i poteci prin mine apucă.

Genunchii fragezi şi moi

mi se ascund  de odată

sub apăsări de ploi.

In iulie mi se fac genunchii

tot mai trişti şi ard

ca doi cărbuni  aprinşi lângă gard.
________________

SPECTACOL NOCTURN
Mă plimb printre zile şi nopţi

cu mine-n spinare;

supărată la prânz,

dimineaţa nervoasă,

seara ajung obosită şi

mofturoasă.

Mă plimb prin viaţa mea,

cu mine-n spinare,

ca-ntr-un oraş necunoscut şi mare.

Mă plimb singură prin clipe rebele

şi le împuţinez cu plimbările mele.
________________

SUNT ANOTIMPUL TĂU
Simple, calde cuvinte

pentru tine adun,

în anotimpul meu

verde- fraged acum.

Imi faci din clipă o eternitate,

când mă înnobilezi cu îmbrăţişări,

mă scald în vorbele şi-n ochii tăi

ca într-o rouă de visări .

Numai ştiu cât eşti tu ,

numai ştiu cât sunt eu,

roata dorului veche

ne striveşte mereu.
________________

PE UN STROP DE SECUNDĂ….
Desenez un Paris cu gândul la tine,

Eiffel are părul cărunt,

Luvrul întreg e plin de ochii tăi,

de atâta desen

mi s-a făcut creionul mărunt.

In ciuda acestui târziu anotimp

desenez întruna aripi

pentru nevăzutul zbor spre Olimp.

Desenez pe un strop de secundă ploioasă,

desenez un gând ce mă face frumoasă.
________________

DESEN DE TOAMNĂ
Desenez o toamnă plină ochi de noapte,

în septembrie mi-e dor de tine iar,

hai să bem şampanie albastră

dintr-un cumsecade felinar.

Aş mai desena o rostopască

sau mai bine un hepar frumos,

din desen să iasă o vrăjitoare,

tu să fii deodată sănătos.

Şi spre noi lumina o să curgă

din paharul lunii cu picior de stea,

sfinţilor din ceruri le vom cere

libertatea toată să ne-o dea.

Ziua pleacă, iarăşi să apară,

eu hrănesc creioane colorate

şi dresez minunile pe rând,

într-o zi să ţi le dau pe toate.
________________

DESEN…PE GHEAŢĂ
A sosit vremea cu gheaţă,

frigul începe de dimineaţă,

temperatura e mereu în scădere ;

urcă întruna preţul la mere.

Ne dăm cu toţii pe gheaţă

PORŢIA TRISTĂ DE VIAŢĂ.

Alunecăm, ne  mai rupem câte-un picior,

aflăm o definiţie nouă la dor.

Suntem liberi să fim cât mai sărmani;

avem de lucru, deşi n-avem bani.

Totul e un patinoar naţional,

vremurile reci fac în viaţă scandal.
________________

…..DE ROUĂ
Peste ziduri plouă, / clipele-s de rouă.

Pe fereastră-ntinde / o bătrână doruri

să le simtă ziua, / dar se pierd în storuri.

Peste ziduri plouă / amintiri de rouă.
________________

LAS MIERCUREA PE DINAFARĂ

Mă urmăreşte mercuri până joi,

ziua întreagă umblu prin nevoi.

De un deceniu mă tot urmăreşte,

îmi scoate bucuriile c-un singur cleşte.

De plec la Bucureşti sau într-aiurea

Miercurea-mi rămâne himeră de Paciurea.

………………………………………….

Puşchea de miercure pe limbă,

de-mi va rămâne săptămâna ştirbă !
________________

BALERINĂ GÂNDIND
Mă pândeşte la colţuri misterul ,

mă strage un miros de parfum

şi dansez geloasă  pe fluturi,

amăgindu-vă c-un dans, mă consum.

Costumul îmi strănge şi umbra,

norocul l-am pus la mezat.

Pentru aplauzele voastre

timpul întreg l-am ruinat.
________________

DORUL APEI
Dorul apei fără pleoapă,

obosită sau mirată,

dorul apei neştiut

de adâncuri e pierdut.

Dorul apei cine-l ştie?

Poate doar vreo ciocârlie

ce-a cântat lângă fântână

până a rămas ţărână.

In adâncuri – dor şi cântec

se îngână, se îngână ,

până se fac iar fântână.
________________

FRAGMENT DE DOR
Părul meu lung ajunge

până la toamna viitoare;

mătăsos, părul meu

e semnal de alarmă

pentru inima ta de om mare.

Stau de veacuri în adevărata-mi lumină;

tu mă priveşti, eu îmi pieptăn părul,

încâlcindu-ţi inma,

odinioară senină.
________________

VEAC FĂRĂ FRÂU
Adun din privirile tale

un castel, o pădure şi-o toamnă,

oasele mi se fac tot mai lucioase,

o pasăre vrea în braţe-mi să doarmă.

Un zgomot se face în vis,

transformându-l în tulbure râu.

Sfârşită de fulgere verzi,

pierd veacul acesta din frâu.

________________

DESCÂNTEC RATAT
Mă doare infinitu-n cot,

când pup pisicile în bot,

am mers nătâng

rănit de stăng,

triumful nedomesticit,

tot şchiopătând m-a rătăcit.

Noaptea târziu descânt în apă

şi simt cum negura s-adapă,

cu infinitul meu cu tot

şi-mi pupă şi-o pisică-n bot.
________________

PRIN FEREASTRA…
Prin fereastra cu perdeaua subţire,

mă priveşte fără ruşine înserarea.

Goală, mi-e frică de gânduri cu tine,

încet mă cuprinde răcoarea.

Bănuiam că ziua nu are sfârşit,

că totul  durează cât râul;

ce repede aleargă lumina

spre calul sălbatic

ce nu-şi simte frâul.
________________

DOR DE ALBASTRU
Plouă.n duminici cu miez de răcoare,

culorile s-au închis la plecare.

Încerc să ascund o lucire de cheie,

zâmbind precum cea mai frumoasă femeie.

Plouă în zilele aspre şi mari,

topeşte un înger sărbători de lăutari.

Ziua-mi rămâne lipită de palmă,

pereţii de singuri mă sfarmă.

Zace liniştea pe culmea-ndoielii,

se micşorează aiurelie serii…

Nevăzutul se furişează în casă,

un dor de albatru m-apasă.
________________

ZÂMBET DE CAL
Sunt o sălbăticiune de cristal,

cu ochii verzi şi zîmbetul de cal;

am magazii de sentimente rare,

nu poate orice cal să mi le care,

de aceea strig unul troian,

să-mi fac un prieten din duşman.

________________
ÎMI BATE PLOAIA A ÎNTREBARE
Plouă.

Mi-am făcut din suflet casă mare,

pentru prieteni

am deschis umbrela

la intrare.

Lucrează alandala fabrica

de ploi,

pe lumea asta se mai calcă

şi-n noroi.

Plouă.

Mi-am făcut din suflet casă mare,

degeaba-mi bate ploaia

a întrebare.

________________
DESEN PENTRU MÂINE
Astăzi mâna mea dreaptă

are unghii albastre;

un tremur fără culoare

îmi aparţine de trei decenii,

dar nu pot strânge în ea

punctele cardinale.

(Plouă sau ninge pe rând,

cocorii poartă în zbor

câte două aripi,

proprietatea dumnealor).

Pentru azi desenul s-a oprit aici;

mâna mea dreaptă tremură

cu unghii albastre,

prin verticala de mâine

desenez un pui de arici.

________________
AM FRUNZE VII ÎN BUZUNAR
Port primăveri ascunse după pleoape,

timpul mi-l bate cineva, mi-l bate,

să-mi sape cîte-un şanţ în spaţiul dintre noi

umplut cu vise sparte, prin care intră ploi.

Şi are timpul ordin să-mi mai facă

un şanţ adânc în primăveri, sub pleoapă.

Am frunze vii în gând şi-n buzunar,

de cele vechi nu vreau să am habar!
________________

MOTORAŞUL MEU CU…FRICĂ
Peste cai şi peste noi

cad mereu aceleaşi ploi.

N-au candoare de petunii,

ci miros de ud şi funii.

Iar în piept port o furnică,

motoraşul meu cu frică,

el începe să mă doară

pentru  o nimica… chioară.

________________

SECUNDA PE-N DOUĂ
Sunt femeia iubită de toţi,

când în suflete plouă.

Joia e roasă de singurătate,

secunda se frânge pe-n două.

Sunt femeia iubită de veacuri,

hrănită cu un surâs din oglindă.

Un singur om de zăpadă

îmi cântă în taină o colindă.
________________

VREAU
Tremură secunda neştiută,

norii-şi scaldă libertatea-n râu,

vreau un nor anume pe comandă,

38 jumate şi un frâu.

E senin în jur şi mă simt bine,

clipa zboară ca un fluture,

azi nu-mi pasă de nimic în lume,

nici de floarea care-i gata

să se scuture.
________________
MAI AM NEVOIE DE UN VIS
Am nevoie de dumneavoastră,

de aer şi de şampanie albastră.

Visul poate fi din beton armat,

din piper şi bicarbonat,

toate în şir pe fereastră.

„Dumneavoastră” poate fi oricine

ce ştie a pune rouă pe mărăcine;

fie un prinţ frumos şi înalt

cu privirea-ndreptată spre mine,

fie un oarecare ce m-aşteaptă pe-un cal.

Dar am nevoie de un vis

în care există ingredientul principal,

să pot dansa fără teamă,

să cânt, să râd,

să-mi prefac relieful întreg

în scandal.
________________

PASAGER AL TEREI
Sunt aici de milenii nenumărate,

pasager al terei neobosit,

soldat instruit

de soare, de lună, de stele,

de nopţi dormite sau nedormite,

de zile frumoase sau chinuite,

de ploi, de furtuni, de multe poveşti

cu sare sau miere,

depinde ce anotimp …nimereşti.

Sunt pasager pe această planetă,

mă duc şi mă-ntorc de milenii,

începând jocul de la suzetă.
________________

ASCUND O ZI ….
Se duse şi duminica afară,

lăsându-mi săptămnâna goală.

Pândar de aer mă prefac,

ascund o zi sub flori de mac,

fur şi viori de lăutari

şi fac un  stoc de zile mari.

Ca să nu-şi iasă vreo sâmbătă din fire

voi pune un sigiliu la ieşire.

Vreau să-mi rămână duminicile mie,

trei tumbe fac şi-s gata colivie,

ca în căldura mea măruntă

s-ar  coace ziua pentru nuntă.
________________

DESEN DE VARĂ
În rochia subţire

m-ascund pe furiş;

miroase a iarbă uscată,

un vis mă adie

şi-adorm în vară îmbrăcată.

Mi-e deodată aşa de răcoare,

mă trezeşte un anotimp de amiază-n cărare.

Am aruncat rochia de vară,

uitasem acolo un parfum feminin,

de m-a cuprins aşa repede frigul

c-aş fi vrut să mai stea vara puţin.

Repede-repede

vreau să termin această poveste.

Deschid o uşă ce vorbeşte peltic,

mai este, mai este…

dar numai e vară,

plouă şi tună,

nu vreau în toamnă să mai rămân,

în frig şi furtună.

MIHAELA COLIN CERNITU