Pe cumpăna tăcerii luna cade

La confluenţa depărtării triste

Şi trece lent pîmîntul sub arcade

De cer înrourat cu ametiste,

Materia împurpurează unde ;

Zeul luminii plînge-n neutrini.

Treptat în glie noaptea se ascunde

Şi-n suflete porţi soarele s-anini.

Îşi înoieşte spaţiul calm, curbura

Spre infinitul mic aleargă ştiri.-

Mi-e dor adînc, mi-e dor nespus de gura

Dăinuitoarei,candide iubiri.

Av.MARTIŞ GRIGORE IOAN