VINA

Mai lasă-mă să-mi scutur vina

Ca o petală după ploaie

Sau, cum îşi lasă mielul urma

Pe sânul ostenit de paie.

Nu-mi face cuib printre-ale tale

Poteci ce urcă-n colţul lumii

Domol, pe crestele de jale,

Înghesuite-n urma Lunii.

În postul vorbelor ne-bune

Toarnă tăcere-n urma veche

Şi adânceşte-o, dar, nu spune

Că ai găsit vorba pereche.
_________________

GRĂNICERUL TOAMNELOR

Au căzut cioburi de cer

Peste-al timpului timpan

Tu, în stele grănicer,

Vămuieşti încă un an.

Din Pămant îţi faci cimpoi

Şi cu buza Lunii strângi

Dezveliţi, copacii goi:

Sânul toamnei când îl sugi.

Mai rămâi! Mai stai o zi,

Spune umbra toamnelor,

Şi-n a mele cozi să prinzi

Şnur din rujul brumelor.
_________________
LIVADA DE CUVINTE

Te zgribuleşti în mine vară

Livada-mi de cuvinte arde.

În coşuri pline cu ocară

Dai buzna. Lacrimile-s hoarde.

Pe gardul de nuiele ude

Toamna şi-aruncă-nfrigurată

Cojocul de şuviţe crude

Sub mângâierile-i de fată.

Prin aer, suliţe de-aramă

Golesc livezile din tâmple

Speriată,-n zalele de mamă

Aştept fantome să le umple.

Să bantuie o altă vară

Să-mi fie sete de povară.
_________________

IARTĂ-MĂ  UNIVERS

Părtinitor e Universul,

sau poate că eu

Cu tălpile-mi aspre rănesc

poala lui Dumnezeu

Ca pe-o ţoală spălată-n năduf

pe piatra de râu

Frecată-n leşia nopţii

până-i ruptă din brâu.

Sau poate, cu tropot,

rănit-am al zilei timpan

Fugărind cu pintenii arşi

iluzoriul liman:

Chilia apelor repezi

cu vârtejuri de fum

Cărări pieptănate în grabă

în malul de scrum.

Fugit-am călare, fugit-am

s-ajung la liman.

Scrâşnind prin decenii

uitat-am să cresc din maidan

Copilul cărunt,

când în bălţi ucis-am cu pietre

Tâmple ce-au copt nefirescul

sub ţăstul din vetre.

Iartă-mă Univers,

şi nu mai fi părtinitor,

Dezgroapă-mi zilele din cuiburi

mai încetişor.

Macar o lună de vară

mai sparge-mi din sâmburi

Mai lasă-mi un apus

să  pun cuvintelor nimburi.
_________________
ORAŞUL CU PARFUM

Mai ţii măicuţă minte,

când ai plecat la şcoală

Desculţă, în oraşul

cu parfum de Bucureşti,

Era vară fierbinte.

Pe fruntea ta domoală

Dădeau în pârg

poveştile din tâmplele lumeşti.

Cât verde sta ascuns

sub bluza albă, de zefir

Atata luncă:

zăgazul unui schit de fluturi

Broda un zbor de fâlfâiri

c-o aripă de mir

În urmă,

o dâră verde cu parfum de muguri.

Mai ţii măicuţă minte,

cum somnoroasa vară

Târa camaşa nopţii cu foşnete,

că poate,

Teii smoliţi in rouă,

părând ca se-nfioară

Şi-or scutura parfumul

pe tălpile-ţi stigmate.
_________________
PRIBEGIA

Sub bolta fără puncte cardinale

Amarul biciuie un rand de riduri

Când dorul frânge dureros pe şale

Pribegia: două vâsle de gânduri.

Una târaşte pe-un cer de potcoave

Noroc pricopsit sub stele mirate

Să ne ghicim de-s zilele trândave

Când aruncăm mânia peste spate.

Sub genele de timp îmbătrâneşte

Cealaltă vâslă  într-un azil uitat:

Cetatea unde datina domneşte

Şi ziua se sfârşeşte cu păcat.

Sărut Pămantul, boltă  să se facă

Nordul să-l scot din piatră  seacă.

MARIANA GHEORGHE



Follow

Get every new post delivered to your Inbox.