Ridică-te române
ridică-ţi din cenuşa eşecurilor multe
făptura ta străpunsă mereu de un pumnal
şi ia-o de la capăt la vale şi la deal
prin singurele locuri ce ştiu să te asculte

tu eşti mereu schilodul ce se regenerează
prin boală şi cădere sortit să se ridice
să-şi caute-n icoane mirabila matrice
care-l înlănţuieşte şi îl înnobilează

ridică-te şi urlă la lună-o noapte-ntreagă
cu ţipătul să spinteci prin mii de ani ‘napoi
ecoul lui să-ţi spele şi lacrimi şi noroi
ca ochii tăi să vadă din nou ţărâna dragă

lasă-l doar pe Zamolxis să bântuie muzeul
te du să-ţi semeni grâul ca să dospească pâine
s-o-mparţi cu bucurie cu cei care-ţi spun câine
ridică-te române şi latră-ţi-l pe zeul

 

Clopote de toamnă
e-o toamnă inodoră cu fructele de ceară
octombrie boleşte cu oase lângă foc
prin care ploi şi lacrimi strecoară la un loc
un vin de-ngropăciune frunzarelor de-afară

durerea, ca o rană, pe umăru-ţi pribeag
îţi ţine loc în beznă de lampă de petrol
c-un fâlfâit lugubru un corb îţi dă ocol
de parcă-amărăciunea ţi-ar da-o în vileag

ciudat… cum simt pe umeri noi muguri, cum dospesc
deşi mi-e dor de-o noapte în care va să ningă
până s-o rupe cerul şi lampa să mi-o stingă
iar eu să plec prin beznă şi să mă-ndrăgostesc

facă-se voia firii! în tâmplă parcă-mi cântă
o pianină veche care ne despreună
se simte-n vântul aspru un iz ca de furtună
bat clopote de moarte şi clopote de nuntă

 

Femeie
Femeie, luna ta şi-asmute câinii
În timp ce tu, în frunzele de laur
Glorifici umbre lungi de minotaur
Care-ţi sărută-ncheietura mâinii

Secantă despicând tumult de ceaţă
Din ochiul trist al stelei căzătoare
Reverberând lumini devastatoare
Murind pe cer în pieptul tău prind viaţă

Trec lebede pe lacul dintre trestii
Ca nişte stranii îngere de spumă
Şi dintr-odată renăscând din humă
Te-adoră laolaltă zei şi bestii

LORY CRISTEA



Follow

Get every new post delivered to your Inbox.