O INSULĂ ÎN MIJLOCUL TOAMNEI
Ceea ce se întâmplă

în timpul tău

în spaţiul acela ca un ochi

de zăpadă

nu are legătură cu nimeni

pe coaja de gheaţă crăpată

pe care se urcă lumini

Ceea ce fac eu acum

este să arunc vorbe ca nişte

seminţe

îngheţate în noapte

şi să-mi închipui

o insulă în mijlocul toamnei

al cărei rost şi al cărei înţeles

să moară odată cu mine
_______________
ILUZIA CĂ SUNTEM REALI

Stare de poveste tomnatică

şi nici o imagine

nici un semn

că am coborî într-un galben

luminiscent

de aramă

într-un cer subteran cu constelaţii

înşelător de aproape

Stare de poveste tomnatică

şi iluzia că suntem reali
_____________

RESPIRAŢIA ÎNALTĂ A GÂNDIRII
Aceiaşi ochi de lumină târzie

îi urmăresc paşii nesiguri

de pe terase albe de nori

se-apleacă rece amintirea

cărări capcană scânteind în umbră

Amiaza se încheie

aşa cum a început

cu respiraţia înaltă a gândirii

cu tăierea cuvintelor

în blocuri de piatră şi cuburi

de oglinzi răsturnate

_____________

ERA UN ADÂNC
Era ca un nor

ca o ninsoare albastră

Era ca un timp rupt din mine

un prezent înmuiat

în trecut

un viitor nedesprins

de prezent

Mai era o umbră în cinci colţuri

a soarelui

Era un adânc era nimic

era totul…

Şi din toate acestea urma

să mă nasc eu
_________________

CELE PATRUZECI DE DIMINEŢI
Cele patruzeci de dimineţi

şi luminile albe

născându-se unele din altele

într-o friguroasă nelinişte

nu vei şti niciodată ce literă

a numelui tău

are putere asupra vieţii tale

asupra apei sau asupra focului

dacă vrei să-ţi ştii numele

vei da mereu de altul

până vei uita cine eşti

şi nu vei mai fi nici tu

nici numele

doar un vis

al unei realităţi interioare

răsfrângere şi ea

a celor patruzeci de dimineţi
______________

CREANGA DE MǍR

A fost odată ţara femeilor

apropiată şi depărtată

neatinsă de timp

sau de moarte

adăpostind ochiul de argint

al izvoarelor

ţara fluturilor albi

răniţi de suflul obscur

al dorinţelor noastre

în care doarme uitată

creanga de măr

Roţi de vifor adânci

trec pe sub brâul de umbră

ce-nconjură luna
_____________

PĂSĂRI

Cercuri de lumină

umplu spaţiul acesta gol

pe care nu-l cuprinde

nimeni

Prin ele trec păsări

ca nişte gânduri uitate

cântând

neauzite de nimeni

un cântec din altă lume

alb şi înalt

şi dispar într-un copac uriaş

ca un nor

apărut din senin

Prin spaţiul acesta gol

vibrează şi acum neştiut

o aripă de înger

IOANA TRICĂ




Follow

Get every new post delivered to your Inbox.