ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

DECLARAŢIE DE INTENŢIE

Despicând zenitul

în amiezi de foc

am răsărit ca soarele

din hăuri peste mare,

şi-am ascultat murind

si cântul de cicoare

în omeneasca-mi trudă

fără echivoc.

Mi-am adunat uimit

văzduhuri peste moarte

si mi-am răsfăţat durabil

ispita unui loc ,

mi-am smălţuit vieţii

înseninare

si fără de intentii

m-am pierdut in joc

______________

PROZODIE

Nevăzuţi, necunoscuţi

disipăm către uituci;

tânguim între răscruci

neintraţi şi neştiuţi.

Dinspre mine înspre tine

doruri, doruri concubine;

trecem veşnicii, faliţi,

păcăliţi si neiubiţi.

______________

REVELAŢIE

Intindere de vrajă

nostalgică-n sine,

revii în timp

sub ciclul tău firesc;

zilele şoptesc

un început de bine

în suflet-

un dulce har

dumnezeiesc.

Din exasperări,

umilit de disperările mari,

fără ezitare

durerile le rup;

tot ma răsfăt

cu însetarea mea din trup

şi fug întotdeuna

de oamenii bizari.

Zbuciumul cetăţii

şi-al dezintegrării în cântec

foşneşte

din dăruirea-chin;

visător elegant

şi boem simpatic,

viaţa mă linşează

puţin câte puţin.

______________

DOR SCUFUNDAT

Dor de tată şi de mamă,

dor de tinereţea-n goană;

viaţa trece, viaţa vine

ducem rosturi de albine

pentru coaja cea de pâine.

Dor de mamă şi de tată,

dor de dragoste curată;

viersul plânge, viersul râde,

trecem peste hopuri hâde

şi de noi abia se-aude.

Dor de părinţii-amândoi

într-o lume cu nevoi;

frunză răsucită-n vânt

ne tot ducem spre pământ

zdrenţuiţi de-un legământ.

Dor de noi si dor de stele,

dor de ochii dragei mele,

vieţuim, vâslind din coate

peste zi si peste noapte,

cât putem si cat se poate.

______________

CU SPIRITUL PUR

Eu tot am savurat din elixire,

acum fericească si alţii peste ani;

dintotdeauna am făcut artă pentru artă-

alţii au făcut artă pentru bani.

Eu tot am simţit din plin amăgirea,

aşa cum o simt si alţii acum;

speranţa în mine a irizat dăruirea,

singurătatea s-a sublimat în parfum.

Eu tot am sorbit, trăitor, armonia,

şi-am iscat nedumerire celor din jur;

cu jind, m-a albit însa duşmănia,

dar iată-mă, imens, cu spiritul pur.

______________

MÂNGÂIERI DE GALĂ

In aur campiile-şi trec strălucirile,

fâlfâiri de granguri adulmecă sudul;

în noi cu dinţii, toate ticăloşirile

işi mărturisesc prezenţa, absurdul.

Naşte-o lume nebună si pală,

destin adeverit de ce n-o ierţi?

viaţa ne trişează cu mângâieri de gală,

lumea şi-arată colţii şireţi.

______________

CÂTE SUNT…

Câte sunt şi câte nu-s

toate au ceva de spus;

câte nu-s şi câte sunt

ne ucid fiorii crunt.

Zilnic soare-n dimineţi-

toacă viaţa numai vieţi;

investim iubiri imune,

guralivi şi puşi pe bune.

Câte sunt şi câte nu-s

ştie numai Cel de Sus.

______________

SUNT UN OM

Sunt un om

în a doua tinereţe,

şi nu-mi pierd vremea

cu nimicuri;

cioplesc versuri

cu acurateţe,

sunt un om

cu risipiri razleţe.

Păstrez în suflet

doruri şi fineţe,

ce-n fiorul trudei

trec prin viituri;

sunt un om

fără bătrâneţe,

contopit cu rime

şi lecturi.

______________

AXIOMĂ

Poezia

nu-i o mură-n gură-

ci odor-

cu farmecu-i abil;

te osândeşte

la tainică tortură-

poezia

nu-i o mură-n gură.

In graţios vârtej,

uşor te fură,

şi toropeşte

în ademeniri febril;

poezia

nu-i o mură-n gură

ci odor,

farmecu-i subtil.

______________

ŞI VĂD…

Şi văd că necazurile

mor în cuvinte,

inima mea

în iubiri înfloreşte;

las toate dorinţele

să mă alinte,

şi văd că năzuinţele

o iau tot înainte.

Întotdeuna pasiunea

nu se dezminte!

Ne tot aruncă

în simţiri împărăteşte;

şi văd că febrele

au aceeaşi sorginte,

inima mea-

garoafă- înfloreşte.

______________

AM TRĂIT…

Eu am trăit

cum am putut,

şi niciodată

nu m-am plâns;

spaima furtunilor

nu m-a ştiut,

eu am trăit

cum am putut.

Şi iată, azi,

pot să salut,

ocrotitoarea iubire

ce m-a constrâns;

eu am trăit

cum am putut,

şi uite:

am invins.

______________

CA O COBRĂ

Am vrut să mă joc şi m-ai certat

simţeam că ard într-un prăpăd de foc;

ochii tăi căprui, deşi m-au ocultat

în lumea mea , îţi păstrez noroc.

Am vrut să mă joc şi m-ai certat,

m-ai tras de coamă, mi-ai dat un pumn

te-am necăjit şi totuşi m-ai iertat,

atâta rai tu porţi în sân!

Am vrut să mă joc şi m-ai certat,

peste timpuri, vraja sorţii ne aprobă,

şi-ntr-un târziu, cu luna-n scăpătat

te-ai încolăcit pe mine ca o cobră.

______________

ACEEAŞI REMUŞCARE

Aşa a fost când ne-am văzut,

unul roşea, celălalt persevera;

stelele în noi câte-au căzut

in ani-lumina ne traversau.

Aşa a fost când ne-am sorbit,

unul gând, celălalt idee;

o infinită iubire ne-a pervertit

şi mă fierbi, neomenesc, femee.

Aşa a fost când ne-am orbit,

unul încantare, celălalt vibrare,

îmbrăţişarea anunta ceva cumplit-

valsa în noi aceeaşi remuşcare.

______________

ÎŢI AUD

Îţi aud sângele, ţi-aud fiorul

cum iradiază în cauşul palmelor

şi cum arde urma unde pui piciorul,

îmbrăţişaţi în magia şoaptelor.

Ţi-aud chemarea, înteleg visarea

ademenitoare din privirea-ţi subtire,

peste care s-a zvonit neuitarea

din nefire peste fire.

Ţi-aud dorinţa, ţi-aud risipirea,

ascunse ca greierii prin frunze;

şi-s năucit, cum s-a ivit iubirea

înflorind rostirea de pe buze.

______________

ALERG PRIN VIAŢA

Alerg prin viată

hăituit de tine,

şi-mi surâde-n urma

dăruirea;

de focul tău

ce mă susţine,

alerg prin viată

hăituit de tine.

M-apropii fericit

de tainele-ţi divine,

şi simt

cum creşte-n juru-mi

împlinirea,

alerg prin viată

hăituit de tine-

poezie-

şi-mi surâde-n urmă

preţuirea.

______________

TU ASTĂZI ŞTII

Tu astăzi ştii că viaţa

statorniceşte o ordine în conjuncturi

după care noi, muritorii,

transcriem rosturi, investituri.

Tu astăzi ştii că noi

ne-am contaminat de aspiraţii divine,

ori ca adevaratul nostru Dumnezeu

ne-a hărăzit aceste toxine.

______________

VIS ANTUM

Iz de cetini şi de iarbă

sorb ochii mei acum;

ca un fir nătâng de nalbă

se prelinge un vis antum.

Fluturând şi eu sub gene

sadic şi pervers suspin;

caut alchimii prin vreme,

riscul e un vis deplin.

______________

PERMUTĂRI

Viată, dragoste si moarte-

vă răsfăţaţi nereţinute!

nemuritoare-s idealurile toate

iar clipele ameţitoare par virtute.

Voi ne însoţiţi in ciclic mers,

în salt cuantic vă îndepărtaţi,

când noianul de vise devine vers

pe rug de rime mă incineraţi.

______________

DECOR

Munţii-şi văd de treburile lor în zare,

câmpiile mustesc în seve liniştite;

bucuria surprinsă-n reacţii de splendoare

se dezintegrează până şi-n cuvinte.

La marginea mişcării ameţită-n visări,

încerc purificarea virtuţilor apte;

tulburat de-o lume, bolnavă de sfidări

mă rog speranţei fără de moarte.

Sortite mi-au fost versul, solilocul,

răutatea deghizată-n bunătate,

şi mă înalţ ca pasărea şi focul

spre iubiri de patimi inundate.

Mustesc câmpiile în seve liniştite

şi munţii-şi văd de treburile lor;

lacrima mă stinge şi m-aprinde fierbinte

şi mă-nfirip jalon, al acestui decor.

______________

LA ZIUA MEA!

Sănătate

şi mulţi ani bătrâne!

Ce mai zici,

şi ce mai faci?!

La suple patimi

şi trairi imune,

sănătate

şi mulţi ani bătrâne!

Menirea ta

ce viziuni impune,

e har măreţ

şi rai de vraci;

sănătate

şi mulţi ani bătrâne!

Ce mai zici,

şi ce mai faci?!

25 noiembrie 2oo3

______________

LANSĂRI

În lirice exerciţii

mă complic,

şi lansez

suave probe;

slăvit să fie

acest melic,

în lirice exerciţii

mă complic.

Sunt măiestrite

cu tipic,

nu-s abstracte,

nici xenofobe;

în lirice exerciţii

mă complic

şi lansez

adevărate probe.

______________

LUMINĂ ABSOLUTĂ

lui Mihai Eminescu

Tu, Demiurg si-al erei prezente,

prin vremuri de trudă activă;

ne-ai stimulat idei si concepte

in lumea noastră relativă.

Te-au studiat idoli din vaste impărătii,

ne-ai spulberat prejudecăti amare;

cu geniul Tau am sfidat gravitatii

şi-am cucerit Universul în mişcare.

Şi dacă azi, un timp şi o durată

ne însoţesc mesaje shimbătoare,

tu ne rămâi lumină absolută

în paradoxuri pios ameţitoare.

Tu, Demiurg şi-al erei viitoare

prin vremuri de luptă activă,

ne-ai anulat prejudecăti amare,

în lumea noastră relativă.

______________

RĂMÂNEM BĂRBAŢI

Ne naştem ca să clădim frumosul,

ne naştem din nevoia de noi;

şi sufletu-şi plange Hristosul

acestui picior de plai cu eroi.

Ne naştem şi rămânem bărbaţi

acestei trude si frumuseţi latine,

flămânzi de iubire, de iubire salvaţi

simţim cum viaţa, treieră suspine.

______________

N U N T A

Ziua scurtă, noapte lungă,

mângâie gutuii bruma;

geme vinul prin butoaie,

şi băut se vrea acuma.

Intr-o curte toţi vecinii

bat pământul melomani;

un ţambal şi o vioară,

dracii-i scoate din ţigani.

______________

DE VEI VENI…

De vei veni frumuseţe la mine

să te îmbraci cu linişte şi tăcere,

si mai cu seamă,  tu,  inima

s-o laşi să bată-n voie, cu putere.

Am să te-aştept pârjolit cu uimirea

spulberată intre distante acum;

din nori si din stele, am sa te-adun

precum m-a-ndumnzeit iubirea.

Să aduci surâsuri, vestite de buze,

ochii tai sa clipeasca ceva sufletesc;

şi dacă-s sfios să nu te-amuze

că în săruturi am să te zidesc.

Şi am să uit capriciile asedierii

mereu întârzierile vor fi prelungi;

tu ai să mă stingi cu îmbrăţişarea vrerii,

cu liniile tale, calde si lungi.

______________

Ş T I U

Ştiu că porţi ascunsă sub bluză

materie incandescentă;

plimbi fiorii din obraz pe buză

printre fulgere absentă.

Ştiu că-n ochi porţi flăcări line,

a unor ne-nţelese şi absurduri doruri-

o, mâinile tale alunecă pe lângă mine

stimulând în aer zboruri.

Ştiu că porţi pe undeva ascuns

albul tot vibrând pe oase,

ştiu că porţi în fiecare surâs

desfătări misterioase.

______________

ÎNTÂIA OARĂ

Caisul înflorit de lângă poartă

cu ramurile pe drumuri,

mi-a pândit copilăria

între dealuri, la marginea liniştei,

şi-n ogradă

l-am adus într-o primăvară

iar când crescu cât mine

atunci înflori

întâia oară.

A trebuit apoi să plec,

a trebuit să rămână…

şi astăzi din corn-

viaţa anunţă vreme bună,

una penru el,

alta pentru mine…

şi creştem amândoi

mai înalţi ca zarea.

______________

VÂNTUL, PĂMÂNTUL

Rămân cu soarele, cu vântul

cu apele ce-nfulecă pământul;

o adiere caldă, abia trezită

într-un popas de neodihnă.Punte…

Rămân cu speranţa în amintiri

când pacea-n lucruri pare împăcată

într-o lume şi eră zbuciumată.

Rămân cu soarele, cu vântul…

cu lumina ce se-mbată pământul.

______________

S I N T E Z Ă

Privire-n foc, urmare soare.

Patimă de jar. Culoare

adâncită-n mal de zare.

Mit, legendă sau baladă,

vânt stârnit fără tăgadă,

limită de vis. Şaradă…

Piept dâmbat de doruri grele,

aripă de şoim sub stele-

sursă de iubiri rebele.

Legănare-n timp de sensuri,

cuplu de trăiri în mersuri,

univers prin universuri.

______________

SĂRUT MÂNA

Sărut mâna,

mamă,

mult mi-e dor

de tine;

neliniştea

mă cheamă,

sărut mâna,

mamă.

Tot mai eşti

bolnavă?!

Tot nu-ţi este

bine?!

Sărut mâna,

mamă,

nu ştiu

ce-i cu mine.

______________

ŞI PESTE TIMP

Ne sărutam

pe sub castanii înfloriţi,

într-un oraş

doar de noi ştiut;

doruri şăgalnice

ne-adunau fericiti,

undeva, pe strada garii,

sub castanii infloriti.

Si peste timp

ne-am risipit hăituiţi,

fiecare s-a format

aşa cum a putut;

ne sărutam

pe sub castanii infloriţi-

cu problemele vieţii-

pline de neprevăzut.

______________

FĂRĂ SĂ ŞTII

Toată noaptea

te-am aşteptat să vii,

ardea cămaşa

pe mine oftând;

îţi sărutam regăsirea,

fără să ştii,

toată noaptea

te-am aşteptat să vii.

Se aprinseseră

şi stelele târzii,

casa era pustie-

dorul rotund;

toata noaptea

te-am aşteptat să vii,

ardea cămaşa

pe mine, ca nicicând.

______________

N-O SĂ MĂ SUPĂR

N- o să mă supăr

niciodată pe voi,

ca staţi în faţă

şi eu inapoi,

ori că prietenii

din biografia mea

poartă pe umeri

epoleţi mai de soi.

N-o să mă supăr

niciodată pe mine

că locul meu

s-a ocupat;

Când liniştea

mă bântuie bine

admir plăsmuirea

mea de bărbat.

Şi n-o să mă supăr

niciodată pe voi,

ca staţi în faţă

si eu înapoi.

______________

AM MERS

criticilor mei

Am mers…

dar nu mai merg

prin noapte,

prin noroi si ceată

alunecând mereu,

iar de latră câinii

si vor să muşte poate,

cu mâinile goale

mă voi păzi

si eu.

______________

SĂ NU UITĂM

Să nu uităm,

niciodată, de unde venim,

de iarbă, de flori,

de casa părintească;

zările natale

ne imbie- fără să ştim-

să nu uităm

niciodată, de unde venim.

Reverberează-n noi

dorul sublim,

ciudata nostalgie

de dragoste firească;

să nu uităm,

niciodată, gestul unanim,

de-a ne iubi,

limba românească.

______________

FĂRĂ SĂ ŞTIŢI

Trăiesc lângă voi

fără să ştiţi,

respir şi inspir

candoarea vieţii;

sunt cel, la care,

tot mai rar zâmbiţi-

trăiesc lângă voi

fără să ştiţi.

Mereu singur-

într-o lume de emeriţi-

ţâşnesc sfios

ca zorile dimineţii;

trăiesc lângă voi

fără să ştiţi,

respir şi inspir

poezia vieţii.

______________

MĂ ARDE TĂCEREA

E luna lui Cuptor

şi miroase a rodnicie,

pepeni grămezi-

stau cu burta la soare;

ca să nu mor

de blazare şi sihăstrie,

mă plec vouă

ce m-aţi uitat

cu venerare.

Mă arde tăcerea

spânzurată în casă,

iubirea se ceartă

cu marea sfidare;

să nu mi se usuce sufletul,

viaţa să-mi fie frumoasă,

vă zâmbesc vouă

ce m-aţi stimat

cu înstrăinare.

Amintirile dragi,

negările hidoase-

îmi bântuie fiinţa

pârjolită-n blestem;

ca să-mi fie clipele rai

şi zilele generoase,

vă scriu vouă

acest desuet poem.

______________

AM RĂMAS…

A trecut, s-a dus vârtej

şi toamna asta,

cu grăbite ploi

şi zile-mbujorate;

n-o să mă mai certe-

pentru erezii, nevasta,

a trecut, s-a dus vârtej

şi toamna asta.

Am rămas în inimă

cu dorul ars şi basta,

cu amintiri rebele

şi răspunderile toate;

a trecut, s-a dus vârtej

şi toamna asta,

cu grăbite ploi

şi amăgiri deşarte.

______________

TOT MAI RAR

O să mă vedeţi tot mai rar,

cum trecerile noastre-s măsurate;

ne omorâm timpul cel avar,

avântu-şi schimbă din karate.

O să mă vedeţi tot mai rar,

precum clipele frumoase;

mi-am sorbit norocul din pahar,

nopţile-s mai friguroase.

O să mă vedeţi tot mai rar,

ca şi luna-n nori ascunsă,

la simţiri prezente, la ceas bizar,

îmi cheltui amăgirea strânsă.

______________

ÎN DULCELE STIL CLASIC

Ochii tăi cu jocuri

şi cu iz lunatic,

îmi aţâţă focuri

şi fior simpatic.

Ce flăcări ţi-a menit

sângele în vine?

Picură din tine-

surâs necontenit.

Obrajii în contur,

freamătă visare;

fărâmă de pur

arde-n sărutare.

Şi-n patimi păgâne

întreaga ivire,

culege-o iubire

şi-o rugă anume.

Ochii tăi cu jocuri,

freamătă visare;

îmi aţâţă focuri-

grabă-n sărutare.

______________

CODAMNAT LA VIAŢĂ

Şi nu mai ştiu de mine,

şi nu mai ştiu de tine,

vremea delirează

în ţipăt de cocori;

grânele-s setoase,

ceru-i fără nori

şi inima-mi tresare,

nu se mai abţine.

Şi nu mai ştiu de tine,

şi nu mai ştiu de mine-

mâhnirile cad toate,

rostogol, la pământ;

încă mai e soare

şi nu adie vânt,

şi sufletul mi-i plin,

bucuriile divine.

Şi nu mai ştiu de mine,

şi nu mai ştiu de tine-

şi aştept de-o viaţă,

viaţa care vine.

______________

D O R

Dor de viaţă,

dor de stele;

dor în cântec-

poate jele.

Totu-i freamăt

ca o boare,

şi un ţipăt

de cocoare.

Urcă timpul,

prins în oră;

are chipul

auroră.

Dor de viaţă,

dor de stele;

dor în cântec-

poate jele.

______________

A Z I

Toţi salcâmii

au dat azi

în floare,

şi vântul

e mâhnit pe frunze;

sufletu-mi arde

în văpăi solare-

iubirea

m-a muşcat de buze.

“GLAS ÎN ŞOAPTĂ”

______________

N-AM SĂ FIU…

N-am să fiu
niciodată ca voi,
egoişti şi bolnavi
de-atâta înstrăinare;

voi – norocoşii de azi -
genii de papiţoi,
n-am să fiu
niciodată ca voi.

Mâhnirea mea
tună şi face tărăboi.
Domnii de azi
bălăcăresc cu sfidare;

n-am să fiu
niciodată ca voi,
egoişti şi lacomi
până l-a spurcare.

______________

SUFLĂ VÂNTUL…

Suflă vântul,
iarba tace,
dorul mândrei
nu-mi dă pace.

Suflă vântul,
iarba ţipă,
dorul mândrei
mă risipă.

Dorule,
de ce mă chinui,
când pe tine,
eu te mângâi?

Dorule,
de ce n-ai milă
şi mă macini
şi ţi-e silă?

Dorule,
amăgitor,
nu mă judeca
uşor;

judecă-mă
puţin mai greu,
că te vede
Dumnezeu!

______________
LA MULŢI ANI!

La mulţi ani,
România!
Ţara mea de roşu,
de galben şi albastru;

mă rog cerului,
îţi sărut glia-
la mulţi ani,
România!

Gloria ta
îţi măreşte semeţia,
te înalţi în lume
din dezastru;

la mulţi ani,
România!
Ţara mea de roşu,
de galben şi albastru

______________
MENIREA MEA…

Menirea mea
dintotdeauna
este jind
şi încântare;

înfruntă hăuri
ca şi luna,
menirea mea
dintotdeauna.

O pângăreşte
doar furtuna,
fulgere-i
stârnesc sfidare;

menirea mea
dintotdeauna
este jind
şi încântare.

_____________
ŞI FII AŞA…

Şi fii aşa…
un Domn de onoare,
lumea să te-admire
ca pe zeii mari;

suportând prostia
cu fabuloasă îndurare,
să fii aşa…
un Domn fără blamare.

Încălzeşte-ţi singurătăţile
sub flagelare,
indiferenţa bolnavă
a oamenilor avari;

şi fii aşa…
un Domn în neuitare,
lumea să te iubească
cu drag şi încântare.

______________
NUMAI…

Numai
egoism şi nerozie,
în Oraşul meu
pe glie;

le regăsesc
şi-n academie,
numai egoism
şi sforărie.

Îndrăgostite
de lăcomie,
ca şi graurii
pe vie;

aceeaşi cârdăşie
şi blasfemie
bântuie acum
şi-n poezie.

GEORGE PENA