IZVORUL NOPŢII
S-a strecurat lângă mine aseară

În timp ce culegeam flori pentru desert nupţial,

În stratul de crini se scălda

Inchipuind o lebădă printre nuferi

Suferind de iubire,

N-am întrebat-o nimic

Dar ea legănare de amfore mi-a spus

Că a căzut din izvorul nopţii

Să-mi aducă plante de leac

Numai de ea ştiute,

Şi în cădere s-a lovit de câteva stele

Ce i s-au topit prin sânge

Icoane inundate de presimţiri,

Peste tot oglinzi ca nişte tunele-labirint

Peste tot ea ca o ancoră înfiptă adânc

În potopul iubirii fără mal

Iar eu ca un Don Quijote clonat

De aceste vremuri tulburi

Continuam fericit să ridic alte mori de vânt

Şi să mă lupt cu măştile aruncate

De umbrele stăpânilor lor

Îi pusesem numele de Antares

Iubitei mele

Ce s-a strecurat lângă mine aseară,

Antares cea răvăşită de extreme

Pe care am cuprins-o atunci cu un curcubeu

Apărut în trecere printre lacrimile mele

Şi dezbrăcând-o de întuneric

Am iubit-o cu atâta sete

Că am început să plâng de durerea ei

Încât îi mai păstrez şi acum veşmintele

Drept moaşte dialogului în spirit

Cu vedere spre Dumnezeu
_____________

NOI TOAMNĂ
Simt în oase bruma cum curge leneşă

Este toamna asta lungă

cât o clepsidră perpetuum mobile

se aud păsările ce-şi caută

cuiburile părăsite

frunzele cu aripi de lut

răstoarnă clipele încremenite

până şi aerul doineşte slujbe neînţelese

este frig

izvorul tremură printre pietre doruri matcale…

şi

te strig

şi

te chem Iubito

te adun mărturie

în

Memoria Timpului
_____________

TRIMITE FURTUNA

Iubito

Ridică-ţi ancora din amăgitoare nisipuri

Este atâta Semn în apele noastre

Ce curg spre izvor

Nu pleca precum o pasăre frântă

Nu pleca înainte de a coborî de pe Munte

Înainte de a te jertfi ca pe o Ană

In zidul peste care vom sări în Lumină

Nu lăsa să se stingă focul

Nu coborî preadevreme noaptea

Peste sâni-ţi cotropiţi de îngeri de lapte

Trimite doar furtuna şi e de-ajuns

Furtuna ce mă va scoate din lutul durerii

Din lutul durerii să plec

În care am naufragiat de o vreme

_____________

E-ATÂTA LACRIMĂ
Pe unde umbli Domnul meu pribeag

Ce alte locuri mai frămânţi de zor ?

Sunt munţi de ani şi iată-mă moşneag

De când Te caut, Doamne, şi mi-e dor

Cuvântul sapă-n mine lungi tranşeie

e-atâta lacrimă în sufletu-mi izvor

şi-n Poarta înspre tine nici o cheie

şi nici o urmă de-Naintetrecător

dar nu-i aşa că ultima durere

îmi curăţă aripa pentru zbor

de-mi vine-aşa în minte o părere

că fericit la culme o să mor ?
_____________

POEM
Lasă-mă să-mi sting focul

În răcoarea buzelor tale

Lasă-mă să-mi scald dorul

În necuprinsul ochilor tăi

Sfântă candelă a Iubirii

Hrăneşte-mă…
_____________

LEGĂMÂNT

A plouat mult.

Ploaie leneşă cum sunt ploile

Din toamna sufletelor noastre.

Când plouă eu stau de vorbă cu Dumnezeu

Iubita deretică printre cuvinte

Şi ascultăm muzică sau recităm din Bacovia.

Focul arde în vatră

Muzica urcă în noi

Bacovia plânge

Dumnezeu sătul de vorbe

Se ascunde în Cuvânt

Şi ne cheamă înlăuntru

CONSTANTIN GHINIŢĂ




Follow

Get every new post delivered to your Inbox.