FEMEIA PĂMÂNTULUI
Mă-ntorc ariadnă

şi biciul ţărânii

mă-ncinge precum  o eşarfă.

Tulbur fântâna

cu răsuflarea-mi fierbinte.

Îmi ustură talpa  sărutul

cu apa din tandrul izvor,

sunt femeia ţărânii

cea de copii născătoare

ai focului…
_____________
ABLUŢIUNE
Să  mă spăl cu pământul

înspumându-mi cu patimă

grumazul, mâinile, pieptul

şi coapsa rotundă

şi astfel curată de lutul flămând

să-mi reînvii începutul

când apa mă  înfierbânta  răcoroasă,

seducătoare şi castă,

în hăul fântânii

pe paşnicul grui

de acasă…
_____________
NĂPĂDIŢI DE MIROSUL PĂMÂNTULUI
Că  ne iubim se făcea,

că  ne iubim în plină lumină

într-o şură de fân

hrăniţi  din belşugul seminţei

şi brusc năpădiţi de,

proaspăt, mirosul,

mă  scăldam   pe pământ

ca în azima trupului tău.

Părăsisem cuibarul de frică.

Şi se făcea că ne întinerise, râzând,

secunda pe buze

şi-n cele din urmă, în semn că exist

îţi născusem în zi de întâi

cel mai  frumos poem de răspântie…
_____________

SPRIJIN PĂMÂNTUL
Cu tălpile goale sprijin pământul

cum şoimii sprijină cerul,

cum sprijină pruncul lăuntrul de trup,

cum zidul se-agaţă de iederă,

aşa mă  agăţ de ţărână…
_____________
CINEVA DE APROAPE
Sunt cineva de aproape;

dimineaţa mă  nasc pentru tine

stea vorbitoare.

Mă  vezi aparent

risipindu-mă

cu toate speranţele mele

nacele de păpădie.

Sunt aici

fruct patetic şi crud

la doi paşi de aducere aminte

şi refuz recunoaşterea

tot mai mult năpădită  de

tandrul nisip

ca un cuibar de clepsidră…
_____________

UN TOT CU PĂMÂNTUL
Deşi de la semenii mei  împrumut

un popor de cuvinte,

o naţie-ntreagă  de flori de omăt,

impulsive

îmi acoperă strigătul mut,

sunt ca o biserică  veche de sat

anonimă  şi fără de sfinţi,

cu sfântul altar

îngropat în lutul de silişte.

Un tot cu pământul

prin care respir sincopat

precum firul de grâu

în imberba zăpadă.

Prin alţii mă  bucur

când tălpile lor de oţel mă strivesc,

sunt hău  în atingere,

trăiesc absolutul numai prin alţii

şi doar pentru mine,

şi doar pentru mine,

în loc să dau rod

mă  nărui cu-ncetul…
_____________

DE-ABIA MAI AM TIMP…
N-am timp să  fiu tristă;

de-abia mai am timp

să  mă bucur,

să  mângâi cu ochii pierduţi

pământul – cât nemărginirea –

să  adulmec iubirea

de la zenit la nadir;

să  mă îmbrac în zefir

şi-n voaluri de rouă.

Spre ceruri înalţ

braţe de rugi în mănunchi.

De-abia mai am timp

să  vă scriu în genunchi,

să  mă dărui cu smerenie,

v   o  u  ă….
CEZARINA ADAMESCU



Follow

Get every new post delivered to your Inbox.