1 –

“DESPRE IUBIREA CE NU SE ISPRAVESTE NICICAND”
imi va arata

pe fundul apei misunau scoici si pietre

absenta sa fie locurile secrete

ale corpului meu

ca o harta cu mari pete albe

pentru ca nu vroia sa plece capul – pe buze

avea atatea versuri pentru mine

si din carnea sa facusem vesnicie

pe numele sau am scris cu fruntea

sunt o imensa sumbra melancolie

alunga noptile singuratice dar daca revin

fie spre binele tau

cu delirantul meu vis de a fi impreuna

numele sau cade in paru-mi ca o fantoma

dezorientata

buzele sale m-au smuls din sinea-mi

stransu-m-am ghemotoc in fiecare

colt al corpului sau

prizoniera!
________________
2 –

« MIREASMA DE PELIN »
vino sa vezi Dunarea

ti-am bocit chipul

ti-am tocit unghiile

ti-as canta balada cunoscuta

in scobitura subsuorii tale as dormi

in spate urla paco di lucia

cata bucurie

parc-ar fi

vocea ta provocatoare

mai provocatoare ca oricand

miros de lapte proaspat

mireasma de pelin
________________
- 3 –

NICI UNUL DIN NOI

nimeni nu stia de unde venisem.

pe strazile ametitoare ale orasului

va cadea zapada curand

l-am asteptat atat de mult

prea mult l-am asteptat

prezenta sa cu miros de ger

ma intorcea ca pe-o busola

ma ardea

atenta de-a dreapta sa

inchid ochii

o gutuie aruncata in strada il vad

incarcat de o haotica pasiune pe el

cel mai simplu

cel mai profund

cel mai frumos

dintre poeti

tampla langa tampla

si n-au pierit inca

teritoriile mele

de dincolo de moarte

poate institui

poate nimici absenta

intr-o clipa

aidoma unui prunc abia nascut arunca

mereu si mereu lumini difuze in jurul

cearcanelor mele nu sunt niciodata frumoasa dimineata dar el

fara a se scufunda prea tare

mi-a spus “te iubesc, esti frumoasa”

Doamne, mai las-o aici cu mine

in privelistea dintre un ochi si celalalt ochi

femeia se prefacea ca se uita in alta parte…

________________

- 4 –
DOMNITA BALASA

varsa-ti mania pe mine

degete stranii cu unghii straine

mi-e frica

si nu vei sti niciodata cum sa despici  tacerea

ei da, un destin sublim

coboara acum peste mine

trec prin fata bisericii Domnita Balasa

ma opresc ma inchin

nu ma priviti asa

cum se mai uita sfintii cei de sus

mai am inca timp pentru

spovedanie iarta-ma

Doamne iarta-ma

sunt cea care de propria-mi dragoste

as fugi

dar…

mereu cineva ma amana…
________________
- 5 –

ALTA ZI DE LUNI
se inchide docil, resemnat, in sinea-i,

ii paralizeaza bratul, gura,

durerea nu este insuportabila pentru ca e ascutita,

ci pentru ca e permanenta, nu se moare din asta,

traim, luptam.

acum bucuria pe care o simt la

vederea soarelui

la vederea mamei,

o stii.

luni dimineata trezirea e mai grea,

cafeaua tare, cu doua lingurite de zahar,

ceasornicul ne priveste fix,

n-o  iau razna – SUNT FEMEIA CARE NU PLANGE –

nu ma ascund, inventez

amoruri, povesti nebunesti,

nu ma justific, am, daca nu

cel mai frumos, atunci sigur cel mai calit suflet

din toate cate au fost si sunt…
________________
6 –

« ATAT SI NIMIC MAI MULT »

Singura modalitate de amanare a unui vis e chiar visul capcana pentru ingeri sau sutele de pasari pornite in cautarea sinelui curios mustind de sange chipul frumos de barbat incremenit in oboseala sa priveste incheieturile transformandu-le in aripi.

ganduri care nu indrazneau sa se mai nasca au urcat un deal au strabatut un drum luuuuuung unde sa fuga unde sa ajunga agoniza precum o rugaciune in fata manastirii sambata de sus se inradacina zgomotele din cap disparu si falfaitul de aripi din urechea stanga

apoi… femeia se rostogoli cu tot trupul pana in pantecul lui « poemul si poema » in fata linistii a marii

captiva  isi lasa capul pe spate. dimineata ar fi vrut sa n-o priveasca in ochi doar s-o pipaie s-o simta

o privea mirat. ca un copil o privea « ce frumoasa te-ai facut, tu » fiecare om viseaza ca are ingerul lui

putin repros ar simti

durerea unui timp uitat scurt o vreme pierduta intre doua statii de tren si……ochi atintiti hulpavi pe parul  ei negru sa-l atinga ar vrea

stia  stia SE INVINSESE PE SINE

intr-un fel de ochi retras de lume stateau tinandu-se de maini priveau nisipul de sub talpi iar valurile chemau se izbeau de tarm a furie a dorinta ii simtea rasuflarea si parfumul greu lupta . ..sange . dor . inchise ochii sa nu plece ar vrea

Simtea aceleasi buze moi groase acelasi  sarut  nu s-a schimbat nimic pe cer aparu un curcubeu batran sa faca  lumea de la capat ar vrea s-o modeleze apoi s-o faca sa dispara.

femeia ridica bratele spre cer a viata a impreunare paseste incet spre mare dantela neagra ii acopera bratele se vede doar gatul bronzat ar vrea sa fuga s-o prinda in brate sa se arunce in apa sarata sa-i vada parul ar vrea plutind printre alge Femeia paseste mai departe parca ar vrea sa fie una cu  marea. un barbat singur probabil turist o priveste  o masoara  privirea ii e tinta femeia aceasta cucereste orase oameni samanta pacatului toti soldatii toate popoarele exotice toate dansurile carnale au iubit-o pe femeia aceasta.

isi pune in ordine poemele multele poeme ce a scris pana acum ce va mai scrie despre un chip cunoscut ochi mari si brate incolacite.

pe o piatra veche cu gratie femeia  se aseza privea marea. cand nu visezi ti-e frica. moartea nu are identitate nu alege pe nimeni.

camera de hotel goala asteapta amiaza in soarele cald zambetul femeii prinde viata e tandru salbatic precum  solduril ei

oamenii trec pe plaja si o privesc respira. respira si iubeste. un copil rade o vede femeia e fericita ii e dor de cuvantul nespus doarme in rana pietrei adulmeca toamna respira briza ar vrea sa nu uite niciodata clipa « mama » e cuvantul nespus

clipa sa sfasie pielea s-o usture sa simta bucuria pana dincolo de umbra dincolo de ea.

stie. sunetele stridente ale marii il vor sfarsi. stie

desprins de prima tinerete va pastra sarutul ei nu va urla binefacatoare va fi palma pe gura lui va simti vantul zilei dupa buzele ei tremurande

ii va framanta obrazul il va musca . de frica de nesomn

sa strige ar vrea « de unde vii tu,femeie ? » sa nu ezite  sa nu spuna « nu » pacat definitiv rosu in fata ochilor parfum ambiguu trupul nu mai incape. ca doua pasari libere insetate ar vrea sa se iubeasca.

din strigat gol si durere e plamadita femeia aceasta cu vorbele ei genunchii frumosi parul albastru de negru sampania si sarutul atat le-a mai ramas. o ora de septembrie , ei da, stie, a intinerit cu zece ani in mijlocul acestui echinoctiu  e vulnerabil.

stringe  gatul frumos al femeii  ca o pedeapsa il imbratiseaza il sugruma raman asa nemiscati stranie senzatie de piatra

toate femeile iubite de el sunt in ea strange pumnul. valul atinge usor piciorul femeii e rece irespirabil aerul atat de cald

o barca a ajuns la mal. pescarul e singur. va pleca iar in zori…

ANGELA BACIU



Follow

Get every new post delivered to your Inbox.