E TOAMNÃ PREA DEVREME

În  fiecare  toamnã se sting sãruturi calde

udate de miresme de frig , de vânt şi ploi

ridicã-mi douã frunze ce duc în spate marea

pierdutã printre arbori, sãlãşluind în noi.

Sã-mi chemi cu harpe raza ce-acoperã o stea

Ce-n norii deşi se-afundã, ca palma-mi în mâna ta

Parfumuri reci îngânã dansuri de frunze ruginii

ce-mi gâdilã obrazul şi îl preface în câmpii.

acoperã-mi cuvântul cu mâneca ta plinã de ninsori

acoperã-mi pãdurea cu glasuri de cocori

acoperã-mi un ochi cu-n şal de crizanteme

sã nu mai vãd pustiul, e toamnã prea devreme.

în fiecare toamnã se-nchid petale în mine

şi frunzele cu gânduri ce-atârnã greu de stele

şi versuri ce colindã prin stropi de acuarele

Tu, ia-mã lângã tine, e toamnã prea devreme

13 septembrie 2008

_________________

CÂNTÃRILE DE MAI SE RÃSFRÂNG ÎN RAZE DE FLORI ASUPRA MEA
Dimineaţa tu începi sã exişti, la fel ca umbra-mi  ce rãstoarnã

dansul necontenit al fluturilor de mai, în surâsuri noi

în cascade cu braţe visând contururi calde, moi,

chemãri negrãite de paşi muţi şi goi.

Cauţi sã mã dezmierzi cu îmbrãţişãri, pletele ţi-au devenit

mâini ce pãzesc un portret de copilã

Contemplând apusul.

Vreau sã mã legi cu aripile pãsãrilor, cu vorba lor

ce tresare în zidurile bolnave de urmele suflului tãu.

Încearcã sã asculţi în fiecare mai, cum pasul meu

absoarbe urme de luminã;

pãsãri ce aduc cu ele  iubirile le cântã , le suspinã –

se odihnesc în tine, sã nu-mi dai drumul niciodatã!

Seara zboruri incerte de ape zãmislesc ţinuturi noi, cãutându-te.

rar, vâslele-mi ating trupul ca o zbatere de aripi,

mã sãruţi şi adorm în palmele tale devenite zidire.

undeva în depãrtãri, cântãrile de mai îmi coloreazã cu

miresme de flori pupilele însetate de tine.
13 septembrie 2008

_________________

SFÂRŞIT DE VARÃ
Strânge-mã o datã în braţe , tare de tot

sã-mi desparţi carnea în mii de cuiburi

în mii de cioburi, mii de petale,

iar tu sã le miroşi

la fiecare sfârşit de varã.

Ia-mi mâna şi pune-o pe fruntea ta caldã

In mii de îmbrãţişãri se va topi, odatã cu şoaptele

Odatã cu mãrile se vor desparte braţele mele

Si vor începe sã îmi creascã din ochi,

Noi petale.

Strânge-mã, strânge-mã cu iubirile tale

Sã mã strângi cât poţi de tare

Cu ambele mâini, cu ambele picioare;

Strânge-mã pânã când vei respira suflul meu

şi soaptele mele vor începe sã cheme fruntea ta caldã:

lasã-mã sã te iubesc aşa cum îmi  strângi cuvintele

şi le reaşezi în petale,

asa cum îmbrãţisãrile- le strângi în iubiri

şi le adaogi la fiecare

sfârşit de varã!
11 septembrie 2008

ANA MARIA BALAS



Follow

Get every new post delivered to your Inbox.