ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

Lasă deşertăciunile lumeşti şi vino după Iisus.

1.,,Cel ce vine după Mine, nu umblă în întuneric”,zice Domnul…Sunt cuvintele prin care Domnul Iisus Hristos ne îndeamnă să urmăm viaţa şi faptele Sale, dacă dorim să ne luminăm mintea noastră şi să ne scăpăm de întunecimea inimii. Necesar este să ne gîndim  în permanenţă la viaţa Domnului Iisus, iată care ar trebui să fie grija noastră de căpetenie.

2. Dumnezeiasca învăţătură  a Mântuitorului Iisus Hristos întrece toate învăţăturile sfinţilor iar descoperirea acestei învăţături înseamnă aflarea manei celei ascunse (cereşti). Adesea cei ce ascultă cuvântul Evangheliei nu se trezesc din amorţeală pentru că nu au în ei duhul lui Iisus.

Doreşti să pricepi întru totul şi să guşti cuvintele Domnului? Străduieşte-te, în permanenţă îndreaptă  viaţa ta după a Lui.

3. Degeaba vorbeşti frumos despre Sfânta Treime dacă  în suflet nu ai smerenie, fiindcă  fără aceasta niciodată  nu poţi fi pe placul Sfintei Treimi. În adevăr, nu cuvintele mesteşugite îl fac pe om drept şi sfânt, ci numai viaţa curată. Chiar dacă ai cunoaşte pe de rost Sfânta Scriptură dimpreună cu tot ce au scris înţelepţii de pe pământ, fără de har şi de milă, nu-ţi foloseşte la nimic.

Deşertăciunea deşertăciunilor, toate nu sunt decât deşertăciune dacă nu există iubirea de Dumnezeu şi slujirea Lui. Cea mai mare înţelepciune este să mergi către împărăţia cerurilor neţinând socoteală de ceea ce va spune lumea despre tine.

4. Umblarea după bogăţii trecătoare şi nădăjduirea în ele este deşertăciune. Deşertăciune este şi căutarea de onoruri şi dregătorii (functii lumeşti). Deşertăciune este urmarea poftelor trupului şi vânarea plăcerilor care, mai târziu, vor fi aspru pedepsite. Deşertăciune este şi mulţimea anilor vieţii dacă nu i-ai trăit aşa cum se cuvine, la viaţa viitoare negândindu-te.

5. Mereu să-ţi aduci aminte de cuvintele Înţeleptului, care spune: ,,Ochiul nu se satură  de ceea ce vede, nici urechea nu se umple de ce aude”. Aşadar, deprinde-te în a-ţi depărta inima de lucrurile pământeşti pentru a se împlini cu cele cereşti.

Cei care umblă în desfătări îşi pângăresc sufletul dar pierd şi mila Domnului.

Fii smerit!

1. Din fire, orice om doreşte să  ştie cât mai multe: oare de ce folos este ştiinta fără frica de Dumnezeu?

Un om fără de multă ştiintă, dar smerit şi care slujeste pe Domnul este cu mult mai presus decât un filozof mândru, care, nepurtând grijă  de sufletul său rămâne, spre propria pierzare, departe de Cel ce l-a creat. Căci Dumnezeu va judeca pe fiecare după propriile fapte.

2. Stăpâneşte-ţi dorinţa  înflăcărată de a şti toate câte sunt pe lumea aceasta, vei găsi doar o mare risipă de vreme, deşertăciune şi neîmplinire. Mulţi oameni cu stiinţă lumească  sunt mândri să se arate lumii astfel, atoateştiutori.

Sunt multe lucruri în lumea aceasta, a căror cunoaştere este de prea putin folos sufletului, iar cine se îngrijeste de altceva decât de mântuirea lui, acela nu ştie ce face. Vorbele goale nu satură  întru nimic sufletul,dar o viaţă curată alături de un cuget nepătat, dau linişte inimii dar şi o mare încredere în Dumnezeu.

3. Cu cât ştii mai mult, cu atât vei fi mai aspru judecat, dacă  nu ai dus o viaţă curată.

Nu te făli cu arta şi cu ştiinta ta, oricât de meştesugite ar fi ele, ci teme-te mai curând de lumina lor. Dacă te socoteşti că ştii multe, asta e puţin lucru faţă de ceea ce încă nu stii. Nu fi mândru, ci mărturiseşte mai degrabă că nu stii aproape nimic. Să nu te crezi mai presus de semenul tău.

Dacă vrei să înveţi să stii ce îţi este de folos, obisnuieşte-te să trăieşti modest dar curat sufleteşte, căci frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii.

Adevărata învăţătură

1. Este cu adevărat fericit cel ce a aflat adevărul aşa cum este el, iar nu în cuvinte meşteşugite. Mintea şi simţurile noastre sunt slabe şi greşesc de multe ori. Ce folos au certurile cu privire la lucrurile greu de înţeles, căci Dumnezeu la judecată, nu va întreba de ce nu le-am luat în seamă. Este o mare nebunie să nu te gândesti la ce  îţi este de folos şi de trebuinţă, căci aceasta este păgubitor. Într-adevăr, avem ochi dar foarte adesea nu vedem.

2. Oare de ce ne pasă ce ne spune altul despre felul şi chipul în care se judecă  lucrurile? Cel căruia îi vorbeşte Cuvântul (Cel) Veşnic, acela cunoaşte lumina. Toate vin de la acest Cuvânt atoatestăpânitor, el este începătorul tuturor, el vorbeşte înlăuntrul nostru, fără de el nu poate fi înţelepciune, nu poate fi judecată dreaptă.

O! Adevăr al Domnului, fă-mă să fiu una cu tine, veşnic să te iubesc. Adesea mă trudesc să citesc şi să înţeleg, fără de El totul este în zadar.

3. Cu cât îţi vei strânge mai mult puterile şi te vei debarasa de poftele lumeşti, cu atât sufletul tău va fi mai înţelept şi se va ridica tot mai mult deoarece îşi primeşte lumina de la Cel de Sus. Un suflet curat, nevinovat, hotărât la lucruri bune, nu se rătăceşte niciodată, chiar nici în mijlocul celor mai grele necazuri, pentru că el pe toate le întocmeste spre lauda lui Dumnezeu, şi se sileşte să se desăvârşească tot mai mult.

Ce te necăjeşte, ce te tulbură, dacă  nu pornirile nestăpânite ale inimii tale?…

4. Omul bun şi cu adevărat evlavios îşi rânduieşte înlăuntrul său mai dinainte tot ceea ce are de gând să facă. El nu merge după poftele trupului, ci toate le trece prin dreapta lui judecată. Zilnic să ne întărim şi să facem tot mai multe fapte bune. Cunoaşterea de sine este o cale care te duce mult mai sigur la Dumnezeu în comparaţie cu toate bogăţiile ştiintei. Nu tăgăduiesc deloc folosul ştiintei, dar adesea, mulţi rătăcesc, truda lor lumească rămânând zadarnică.

5. La aspra judecată vei fi întrebat dacă  ai trăit ca un creştin adevărat. Acolo nu se va ţine seama de învăţaţii lumii acesteia şi care se făleau cu multa învăţătură lumească. Odinioară s-a vorbit mult despre ei, au fost pe placul multora, dar despre toate acelea nu se va auzi nimic, dreapta judecată va fi cu răsplată şi fericire pentru săvârşitorii binelui.

6. Cât de repede zboară slava lumii acesteia.

Ce mulţi se pierd în lumea aceasta din pricina unei învăţături mincinoase şi a uitării de Dumnezeu. Vor mai degrabă  ca să ajungă oameni mari în viaţa aceasta decât să  fie smeriţi cu sufletul, iar pierzarea le este mare în deşertăciunea lor. Mare va ajunge doar cel ce are dragoste şi se crede mic pe sine, iar pentru unul ca acesta, toate onorurile lumii acesteia rămân ca o nimicinicie.

Cel care face voia Domnului fără  să se gândească la sine, cu siguranţă că a aflat adevărata învăţătură.

Fii cu băgare de seamă

1. Nu trebuie să crezi orice vorbă, nici nu trebuie să  te supui oricărei porniri lăuntrice în viaţa aceasta, ci trebuie să  potriveşti toate lucrurile tale după voia lui Dumnezeu, cu înţelepciune şi cu multă băgare de seamă. Cât de uşor noi credem şi spunem despre alţii mai repede răul decât binele; atât de slabi suntem şi atât de departe de săvârşirea binelui.

2. Este o mare înţelepciune să  nu faci nimic în grabă, urmând cu încăpăţânare propriile tale simţăminte, ci cântărind cumpătat. Oricând primeşte cu bucurie sfatul omului cu adevărat înţelept şi cu mintea întreagă.

O viaţă curată face pe om înţelept aşa cum este voia Domnului, care Îl încearcă de multe ori şi în multe feluri întru desăvârşire. Cu cât vei fi mai smerit şi mai supus înaintea lui Dumnezeu, cu atât vei avea mai multă înţelepciune şi mai multă pace în lucrurile tale.

Cum citeşti Sfânta Scriptură?

1. În permanenţă, în Sfânta Scriptură, trebuie să  căutăm adevărul, iar nu meşteşugul vorbirii. Trebuie să  o citim cu acelaşi duh cu care a fost scrisă, să  cercetăm în ea lucrurile de mult folos mai mult decât frumuseţea limbii. Nu te gândi la cel care a scris, ci, fără să te îngrijesti dacă este om mai mult sau mai putin învăţat, numai şi numai dragostea de adevăr să te facă să citeşti.

Gândeşte-te la ceea ce este scris iar nu la cel care a scris.

2. Lumea trece, dar adevărul Domnului rămâne în veac. Dumnezeu ne-a vorbit în felurite chipuri, prin fel de fel de oameni.

În citirea Sfintei Scripturi, adeseori curiozitatea noastră  ne vatămă, voind să cerceteze şi să înţeleagă ceea ce trebuie trecut cu vederea.

Dacă voieşti să câştigi vreun folos, citeşte cu smerenie, cu inima curată şi cu credinţă; nu te mândri cu destoinicia ta. Întreabă acolo unde nu te pricepi, ascultă liniştit sfaturile sfintilor şi nu uita niciodată hotărârile bătrânilor căci ei nu au vorbit în zadar.

Pofte deşarte

1. Atâta timp cât omul pofteşte după  lucruri deşarte, neliniştea va cuprinde inima lui. Cel ce este mândru şi cel zgârcit niciodată nu vor putea fi liniştiţi, pe când cel smerit şi cel sărac cu duhul îşi vor duce viaţa în tihnă.

Omul care nu a omorât cu desăvârşire patimile dinlăuntrul său, acela va cădea rob şi celor mai mici încercări care vor veni asupra lui.

Cel slab la suflet, cel îngreuiat cu lucrurile trupeşti şi pornit către desfrânări, cu mare greutate se poate dezlipi de poftele lumeşti. Iată de ce, când încearcă să se debaraseze de ele, se întristează, iar dacă cineva ar încerca să-l oprească, mai tare se mânie.

2. Iar dacă a dobândit îndată  ceea ce îşi dorea, numaidecât mustrarea cugetului apasă asupra inimii lui pentru că s-a lăsat în voia poruncilor pătimaşe, care nu-i dau liniştea pe care ar dori-o sufletul său.

Numai înfruntând poftele lumeşti, iar nu devenind robul lor, vei afla pacea inimii tale. …Niciodată nu va fi liniste în sufletul celor ce umblă în desfrânări, nici în al celui ce se lasă ademenit de îndemnurile trupului; liniştea este răsplata celui care râvneşte să-şi îmbogăţească sufletul său.

Fugi de mândrie

1. Cel care îşi pune nădejdea în oameni ori în alte făpturi pământeşti este un mare nesocotit! Nu trebuie să-ţi fie ruşine a sluji altora, trecând ca un sărac al lumii acesteia, pentru dragostea pe care o ai faţă de Iisus Hristos. Nu te încrede prea mult în tine, ci te lasă numai în seama lui Dumnezeu. Fă tot binele cât îţi stă în putinţă iar Domnul va sprijini bunăvoinţa ta. Nu te încrede nici în stiinţa şi nici în înţelepciunea oamenilor, ci deschide-ţi inima pentru a putea primi harul Domnului care ajută pe cei smeriţi şi coboară pe cei mândri.

2. Dacă eşti bogat, nu te făli cu bogăţiile tale cele multe, nici cu prietenii tăi cei puternici; lauda ta să  fie numai întru numele Domnului, care ne dă  de toate, şi care, mai presus de orice, doreşte să se dea chiar pe Sine pentru noi.

Niciodată să nu te mândreşti cu puterea ori cu frumuseţea trupului deoarece o suferinţă ce poate veni, îl strică şi îl vestejeşte. Nu te minuna de priceperea şi de multa ştiinţă pe care o ai, ca nu cumva să-L mâhnesti pe Dumnezeu, Cel care ţi-a hărăzit toate bunătăţile firii.

3. Nu te crede că eşti mai bun decât alţii, ca nu cumva să  fii rău privit de ochiul lui Dumnezeu care vede tot ce este înlăuntrul tău. Nu te lăuda că  ai făcut fapte bune pentru că judecăţile Domnului nu sunt ca ale oamenilor; de multe ori cel ce place oamenilor, nu place lui Dumnezeu. Dacă ai făcut vreo faptă bună, gândeste-te că alţii au altele cu mult mai bune; aşa să faci, pentru a-ţi putea păstra smerenia.

Nimic nu vei pierde dacă te vei socoti mai prejos decât alţii; mai mult rău îţi vei pricinui dacă vei crede despre tine că eşti mai bun decât oricare unul dintre semeni. Omul care este smerit se bucură de mai multă pace lăuntrică. Mânia şi pizma tulbură inima celui mândru.

Nu fi prea prietenos

1. Este mai înţelept să nu-ţi spui tainele inimii tale la toată  lumea, ci numai omului înţelept şi temător de Dumnezeu. Nu alerga la cei tineri şi uşuratici la minte. Nu mări pe cel bogat şi nu te duce prea des la oamenii cu vază mare. Mai degrabă îndreaptă-te către cei de jos şi neştiutori de ştiinţă lumească dar evlavioşi precum şi cu obiceiuri frumoase, iară vorbirea, şi aici, să fie doar despre lucrurile care ajută la desăvârşirea sufletului tău. Mereu să mulţumeşti lui Dumnezeu pentru cele pline de credinţă şi de fapte bune.

Să doreşti lucrul acesta: să  fii prieten lui Dumnezeu şi îngerilor Lui, si să  te fereşti cât îţi este cu putinţă de ochii lumii.

2. Să ai faţă de toată lumea milă dar la prietenie să fii zgârcit.Omul necunoscut are de multe ori nume bun dar când ajungi să îl cunoşti mai îndeaproape,vezi că te-ai înşelat.

Supunere şi ascultare

1. Cu mult este mai bine să trăieşti sub scutul altuia, să fii supus şi să nu mergi înainte de capul tău. Eşti cu mult mai sigur când te supui decât când porunceşti. Mulţi se supun, însă mai mult de nevoie decât din iubire; dar aceştia întotdeauna sunt amărâţi şi cu murmurul pe buze. Totdeauna, sufletele lor sunt apăsate ca de o piatră mare, cu atât mai mult cu cât, inimile lor rămân mai învârtoşate la numele lui Dumnezeu.

Oriunde vei merge nu vei găsi odihnă  pentru sufletul tău decât ascultând cu omenie sfaturile celui mai mare! Mulţi au crezut că vor fi cu mult mai buni dacă vor dobândi ranguri lumeşti; dar amarnic s-au amăgit cu acest gând.

2. Fiecăruia îi place să meargă  într-acolo încotro îl duc gândurile sale şi să asculte doar de cei care gândesc la fel ca şi ei. În momentul în care Dumnezeu devine stăpânul sufletelor noastre, vom lăsa la o parte patimile pentru a putea dobândi bunurile păcii. Există oare pe acest pământ omul acela atât de învăţat încât să le ştie pe toate? Nu te încrede prea mult în propria ta părere, ci pleacă-ţi mai bine urechea la sfaturile cele de mult folos.

3. De multe ori am auzit vorbindu-se că  este mai bine să primeşti sfaturi decât să  dai. Se poate întâmpla, ca părerea fiecăruia să  fie bună; dar dacă nu vrei să  asculţi de sfaturile altora nici măcar atunci când prilejul şi mintea limpede cere aceasta, ai un suflet îngâmfat şi îndărătnic.

Să nu vorbeşti mai mult decât este necesar

1. Îndepărtează-te cât poţi de zarva lumii căci este primejdios ca să vorbeşti despre lucrurile lumeşti chiar şi atunci când ai avea gând bun; mândria îţi farmecă sufletul, îl robeşte şi în cele din urmă îl pângăreşte iar astfel viaţa noastră se îndepărtează de Dumnezeu.

2. Priveghează şi te roagă  neîncetat ca să nu-ţi treacă vremea fără de folos. Dacă îţi este îngăduit ori îţi este de folos ca să vorbeşti, atunci să vorbeşti în aşa fel încât să fie pentru întărirea sufletului.

Sfaturile bune, privitoare la suflet, date de către oameni care fac voia lui Dumnezeu având gândul numai spre El, sunt de mare folos la desăvârşirea sufletească.

Tu doreşti să ai linişte sufletească?

1. Ne vom putea bucura de o adâncă  linişte sufletească numai atunci când nu ne vom irosi vremea cu ceea ce fac sau spun alţii, şi care, de fapt nu ne priveşte pe noi.

Nu va putea avea o trainică linişte sufletească  acel care, fără de vreun rost, se amestecă  în treburile altora, cel care se îngrijeşte numai de cele trupeşti, iar de cele dinlăuntrul său nu poartă de grijă?…

Fericiti cei săraci cu duhul, fiindcă  aceia au multă linişte sufletească.

2. Oare cum crezi că s-au ridicat sfinţii la o atât de mare desăvârşire şi la atâta lumină  sufletească? Numai pentru că  s-au  străduit să omoare toate poftele deşarte, să se alipească de Dumnezeu cu toată inima lor, şi să se îngrijească de ei înşişi.

Noi suntem prea strâns legaţi de patimi şi prea preocupaţi de lucrurile cele trecătoare. Rar putem birui răul, dorinţa de a face zilnic un pas mai departe înspre bine aproape că nu o avem, aşa că prea adesea rămânem reci.

3. Atunci când vom răstigni poftele trupului şi nu ne vom mai frământa sufletul cu griji deşarte, vom gusta cu adevărat din cele dumnezeieşti, deprinzându-ne să gândim la Domnul.

Marea şi singura piedică ce stă  împotriva noastră este însăşi pornirea din noi către desfrâu  şi către lăcomie, fără ca să  ne străduim câtuşi de puţin a porni pe drumul ce duce către desăvârşire.

Dacă se întâmplă să ne izbim de o cât de mică greutate, uşor pierdem nădejdea, alergând iarăşi către lucrurile omeneşti cele pierzătoare.

4. Dacă vom fi neclintiţi  în mijlocul luptei, ca adevăraţi ostaşi, vom simţi ajutorul Domnului pogorându-se din cer la noi, căci El este gata întotdeauna să pună umărul la izbânda celor ce se luptă cu dreptate şi nădăjduiesc în El. Să punem securea la rădăcina pomului pentru dezlipirea de patimi, şi astfel sufletul să trăiască în pace.

5. Câte puţin ne vom dezrădăcina din pornirile noastre către păcat, vom apuca fără de greş pe drumul ce duce la desăvârşire.

Dacă de la început noi ne vom împotrivi ispitelor, atunci orice lucru îl vom face cu usurinţă dar totodată  şi cu bucurie.

6. Greu este să te laşi  de viaţa pe care ai dus-o până acum dar cu mult mai greu este să lupţi împotriva pornirilor tale. Dar dacă nu poţi să treci peste măruntele piedici ale vieţii, cum vei putea înfrânge durerile şi chinurile cele cumplite? Gândind astfel, am credinţa că vei căpăta o cu mult mai mare dorinţă pentru desăvârşirea ta.

Rostul (folosul) necazurilor

1. Folositoare sunt necazurile şi  încercările pentru că adesea ele îmbunătăţesc inima omului făcându-l să  ştie că el este un străin şi un călător pe pământ, şi nu trebuie să-şi pună nădejdea în nici o creatură de pe acest pământ. Credinţa permanentă trebuie să rămână în Dumnezeu căci lumea aceasta este plină doar de răutăţi şi de fărădelegi.

2. Când omul cu voinţă hotărâtă  se întâmplă ca să fie tulburat, ispitit ori chinuit de gânduri rele, atunci vede mai desluşit cât de necesar este sprijinul lui Dumnezeu şi cât de hotărâtor.

Tăria în ispite

1. Atâta timp cât trăim pe pământ nu suntem scutiţi de mâhniri şi de suferinţe, aşa cum se spune şi în Cartea lui Iov: ,,Viaţa omului pe pământ este o luptă”. Fiecare, în permanenţă trebuie să fie pregătit pentru a întâmpina ispitele ce l-ar putea împresura, să fie veghetor şi să se roage pentru a nu lăsa loc ghearelor diavolului ce stă veşnic neadormit ci dă târcoale căutând pe cine să înghită.

Nu este omul atât de pios ş  de desăvârşit ca să nu aibă  nici o ispită, de aceea  pregătirea trebuie să  fie continuă pentru a fi biruitori prin Hristos.

2. Oricât de supărătoare şi de chinuitoare ar fi ispitele, adesea ele sunt foarte folositoare omului deoarece, prin ispite, omul, biruindu-le, se întăreşte…La fel şi sfinţii au trecut prin multe ispite, încercări şi suferinţe, iar  pe cei care nu s-au putut împotrivi acestoara, Dumnezeu i-a osândit.

3. Atâta timp cât trăieşte pe acest pământ, omul nu va fi niciodată  la adăpost faţă de nevoi şi ispite; purtăm  în noi sămânţa desfrânării cu care ne-am născut. Mereu vom avea câte puţin de suferit deoarece am pierdut încă de la început binele şi fericirea.

4. Cel care înlătură numai pricinile dinafară  şi nu smulge de la rădăcină  însăşi pricina răului, nu face bine, căci ispitele se întorc din nou asupra lui cu şi mai multă  tărie.

Vei învinge mult mai sigur, puţin câte putin, printr-o îndelungă răbdare, sprijinită pe ajutorul lui Dumnezeu. Să primeşti sfaturile când ai căzut în ispită, nu te purta aspru cu cel ispitit; mai bine sfătuieşte-l aşa cum ai vrea să te sfătuiască şi pe tine altul.

5. Începutul tuturor ispitelor este nestatornicia sufletului şi prea puţina încredere în Dumnezeu. Precum o corabie fără  de cârmaci este împinsă de valuri la voia întâmplării, aşa este şi cu omul slab şi schimbător, care părăseşte hotărârile sale, devenind tulburat de multele ispite. Fierul se încearcă (se căleşte) în foc iar omul în ispite şi greutăţi; ispita ne arată cine suntem. Împotriveste-te răului încă de la început; îndreptarea vine foarte târziu, atunci când răul creşte printr-o zăbavă prea lungă din partea omului. Cu cât întârzii şi lâncezeşti pentru a nu te lupta, cu atât mai mult slăbeşti în fiecare zi, iar duşmanul (diavolul) se tot înăreşte asupra ta.

6. Când ispitele se înmulţesc asupra ta, nu pierde nădejdea în Dumnezeu, ci roagă-te cu mai multă râvnă, căci, după cuvântul Apostolului, El te va face să tragi folos din ispita care te încearcă. Pleacă-ţi sufletul sub mâna Domnului în toate ispitele, în toate greutăţile, căci El va mântui şi va înălţa pe cel smerit la suflet.

7. Doar în încercări şi  în ispite vezi cu adevărat puterea sufletească  a omului. Plata este mare şi fapta bună  îşi aduce roadele sale. Nu este prea greu să  fi evlavios şi plin de credinţă, dar, să  ţii minte: cel ce este răbdător în vremuri grele, acela va merge cu paşi repezi către desăvârşire.

Unii se împotrivesc ispitelor celor grele, însă cad zilnic pradă  multor ispite mărunte; cine nu este în stare să biruiască  pe cel slab, cum se va lupta cu cel tare ?!…

Nu judeca pe alţii

1. Întoarce-ţi privirea asupra ta însuţi şi fereşte-te să  judeci faptele altora. Când judeci pe alţii, te muncesti în zadar, adeseori te înşeli şi poţi foarte uşor să  greşeşti, câtă vreme, judecându-te pe tine, totdeauna truda ta va aduce folos.

Adesea judecăm lucrurile după  inima noastră, căci iubirea de sine cu uşurinţă  înduplecă dreapta judecată.

2. De cele mai multe ori suntem împinşi la rău de imbolduri din afară  sau de porniri ascunse dinlăuntrul nostru. Unii, în tot ceea e fac nu urmăresc decât folosul lor iar câtă vreme lucrurile merg după voia lor se bucură de multă linişte sufletească, însă când li se împotriveşte cineva, de îndată se tulbură şi se întristează.

3. Obiceiul cel vechi este greu de renunţat la el; dacă tu te reazemi mai mult pe înţelepciunea şi pe judecata proprie decât pe exemplul de supunere  pe care l-am primit ca pildă de la Mântuitorul, vei merge prea încet şi prea târziu pe drumul către desăvârşire. Dumnezeu doreste să-i fim întru totul supuşi, să ne ridicăm prin iubire deasupra patimilor pământeşti.

Fapte făcute din iubire

1. De dragul nimănui şi pentru nimic în lume să nu faci nici măcar cel mai mic rău. Uneori însă, ca să ajuţi pe cineva la nevoie, poti să amâni săvârşirea faptei bune. Ceea ce este făcut fără de iubire nu aduce nici un folos; pe când, orice lucru, oricât de mic, oricât de neînsemnat ar fi el, dacă este făcut din iubire atunci aduce şi roade îmbelşugate, deoarece Dumnezeu se uită mai mult la gândul cu care ai lucrat decât la propria ta faptă.

2. Doar cel ce este plin de iubire poate să  lucreze mult iar unul ca acesta ţine seama mai mult de folosul lumii întregi decât de propria sa voie. Ceea ce spune lumea că este iubirea, adesea nu este decât poftă lumească, fiindcă prea rar se întâmplă ca vreun imbold pornit dinlăuntrul nostru, nădejdea în răsplată ori căutarea după foloasele noastre să nu fie amestecat în tot ceea ce facem.

3. Acela care este plin de iubirea adevărată şi desăvârşită nu caută după folosul propriu, ci singura lui grijă, în tot ceea ce face este pentru preamărirea lui Dumnezeu. Unul ca acesta nu pizmuieşte pe nimeni pentru că nu umblă după măriri deşarte, nu se veseleşte în inima sa, ci, dispreţuind oricare alte bunuri, îşi va căuta fericirea numai la Dumnezeu.

De am avea doar o scânteie de iubire adevărată, am putea vedea că  toate lucrurile inimii acesteia nu sunt decât deşertăciuni.

Rabdă greselile altuia

1. Aceea ce omul nu poate să  îndrepte nici de la sine şi nici cu ajutorul altora, trebuie să  rabde fără de cârtire până  când Bunul Dumnezeu va orândui lucrurile după  sfânta Sa voie. Este mult mai bine să  te înveţi a fi răbdător, să te rogi neâncetat pentru a primi ajutor să poţi trece cu uşurinţă peste toate greutăţile şi încercările care vin asupra ta.

2. Dacă vreodată ai dojenit pe cineva şi nu s-a îndreptat, nu te lua la ceartă  cu el, ci lasă totul în voia Domnului, pentru ca voia Lui să se plinească. Deprinde-te să rabzi greşelile şi nepuţintele altora, oricum ar fi ele, căci şi tu ai multe greşeli pe care le rabdă semenii tăi. Dacă pe tine însuţi nu te poţi îndrepta aşa cum ar fi necesar, atunci cum vrei să faci pe altul să fie pe placul tău? Lesne nouă ne place să vedem pe alţii în greşelile lor, dar pe noi înşine nu ne îndreptăm de greşelile noastre.

3. Vrem să dojenim aspru pe alţii dar pe noi înşine, nu. Foarte rar ne măsurăm (cântărim) şi nouă şi altora cu aceeaşi măsură. Dacă toţi ar fi desăvârşiţi, ce ai mai putea răbda de la alţii pentru numele Domnului?

4. Dumnezeu a orânduit astfel lumea tocmai ca să  ne obişnuim să ne purtăm sarcinile unii altora, căci fiecare are sarcina lui; nimeni nu poate să spună că nu are nevoie de ajutorul celuilalt. Nimeni nu este atât de înţelept pentru a se putea îndrepta singur fără de Dumnezeu.

Trebuie să suferim unii pentru alţii, să  ne mângâiem şi să ne ajutăm la nevoie, să  ne învăţăm între noi povăţuindu-ne unii pe alţii.

Viaţa în mănăstire

1. Trebuie să te obişnuieşti cu lepădarea dorinţelor tale dacă vrei să păstrezi liniştea şi buna înţelegere cu cealaltă  lume. Nu este deloc uşor a-ţi duce viaţa  într-o mănăstire ori într-o obşte religioasă, fără să murmuri vreodată, ci să rămâi credincios până la moarte. Fericit este acel care, după ce a dus o viaţă curată, a ajuns cu bine la sfârşitul ei. Dacă vrei să te întăreşti şi să sporeşti în fapte bune, socoteşte-te că eşti un călător şi un străin pe pământ.

2. Haina şi părul folosesc prea puţin; lepădarea obiceiurilor lumeşti şi răstignirea desăvârşită  a poftelor trupului, acestea fac pe adevăratul monah. Acela care caută  în mănăstire altceva, iar nu pe Domnul şi mântuirea sufletului său, acela nu va găsi decât amărăciune şi tânguire. Cel care nu se trudeşte să fie aici cel mai mic şi supus tuturor, acela nu poate să aibă o linişte trainică.

3. Tu ai venit aici ca să slujeşti, iar nu ca să  porunceşti; să ştii că esti chemat să rabzi şi să munceşti, nu să pierzi vremea zilnic în multă vorbă şi trândăvie.

Aici în mănăstire, oamenii se încearcă  precum aurul în cuptor. Aici nimeni nu poate ca să  trăiască dacă nu se smereşte din toată  inima sa pentru numele Domnului.

Pe urmele sfinţilor

1.Gândeşte-te bine la viaţa Sfinţilor Părinţi  în care a strălucit desăvârşirea vieţii creştineşti şi vei putea vedea cât de puţin facem noi; aproape nimic. Oare am putea să asemănăm viaţa noastră cu a lor? Sfinţii şi prietenii lui Iisus au slujit Domnului flămânzi şi însetaţi, goi şi înfriguraţi, în trudă şi în silnicie, în post şi în priveghere, în rugăciuni şi gânduri către Dumnezeu; prigoniţi şi ocărâţi de nenumărate ori.

2. Multe necazuri au pătimit Apostolii, Mucenicii, Mărturisitorii, Fecioarele, precum şi toţi cei care au dorit să meargă pe urmele lui Hristos. ,,Şi-au urât sufletele lor în lumea aceasta, pentru ca să le dobândească în cea veşnică’’. Câtă lepădare de sine şi câte chinuri trupeşti au arătat sfinţii în pustiu. Prin ce ispite grele şi nesfârşite au trecut! De câte ori i-a chinuit vrăjmaşul, de câte ori au ridicat rugăciuni fierbinti către Domnul! Câte înfrânări grele au săvârşit! Ce sârguinţă, ce căldură mare au arătat pentru desăvârşirea lor sufletească? Ce crâncenă luptă au dus împotriva patimilor trupului! Ziua munceau din greu iar noaptea şi-o petreceau în rugăciune şi chiar muncind; neâncetat cu rugăciunea în inimă.

3. Mereu se îndeledniceau cu lucruri de folos. Ei şi-au părăsit averile, măririle lumeşti, rangurile, prietenii, rudeniile, nedorind lucruri pământeşti. Erau săraci în cele pământeşti însă erau bogaţi în daruri sufleteşti şi în fapte bune.

4. Ei erau străini pe  lume însă  au fost prieteni apropiaţi, mereu având în preajma lor pe Dumnezeu. Au trăit în adevărată smerenie, în supunere, în răbdare, iar cu fiecare zi creşteau în desăvârşire, fiind tot mai plăcuţi Domnului; au slujit ca pildă tuturor acelora care au ştiut să ducă o adevărată viaţă creştinească.

5. Ce râvnă mare au avut monahii la început şi câtă sârguinţă la rugăciune şi fapte bune. Ceea ce a rămas de la ei ne mărturiseşte şi astăzi desăvârşirea şi suferinţa acestor oameni care, luptându-se cu mult curaj au trecut peste tot ce era lumesc.

Să dea  Dumnezeu ca după  ce am aflat despre aceste pilde de sfinţenie, niciodată  să nu lăsăm să se stingă  în noi dorinţa fierbinte de a face tot mai multe fapte bune.

Cu ce te îndeletniceşti?

1.Viaţa unui adevărat creştin trebuie să  fie înarmată cu mulţimea faptelor bune. Oriunde am fi, în orice moment trebuie să ne întărim pentru a râvni spre mai multe fapte bune, si să zicem: ,,Ajută-mi Doamne, în curajul meu cel sfânt să rămân în slujba Ta; învredniceşte-mă faptelor celor bune, că n-am făcut până astăzi nici un bine”.

2. Hotărârea pe care am luat-o este măsura sporului nostru în faptele cele bune. Dacă cel ce vrea să fie neclintit în hotărârea sa, adeseori se lasă târât în ceea ce este rău, atunci hotărârea lui este şovăielnică. De multe ori uităm de hotărârea pe care am luat-o; oamenii întelepţi îşi leagă hotărârile lor mai mult de darul lui Dumnezeu decât de înţelepciunea lor, şi orice ar face, numai în El îşi pun nădejdea.

Omul cere dar Dumnezeu este cel care dă, iar omul nu poate hotărî  la aceasta.

3. Dacă am lăsa la o parte îndeletnicirile noastre de fiecare zi care nu au nimic de a face cu sufletul, şi să urmăm cu adevărat calea ce duce către Domnul, am deprinde un bun obicei la care nu am renunţa până la apusul zilelor noastre.

4. Dacă nu poţi să ţii întotdeauna strânse puterile sufletului, fă aceasta măcar o dată pe zi, dimineaţa ori seara. Dimineaţa hotărăşte-te să faci o faptă bună iar seara ceretează-ţi purtarea din timpul zilei, vorbele, faptele, gândurile tale, căci prin acestea se întâmplă să superi adeseori pe Dumnezeu dar şi pe aproapele. Asemenea unui ostaş viteaz, trebuie să te înarmezi împotriva loviturilor diavolului. Înfrânează lăcomia, căci atunci vei potoli uşor toate celelalte pofte ale trupului; nu te lenevi, citeşte, scrie, roagă-te, cercetează ori munceşte cu mâinile spre folosul tuturor.

5. Nu lucra în faţa lumii lucrul care ar trebui făcut acasă  la tine. Este bine să împărţim îndeletnicirile noastre după  împrejurări; unele îndeletniciri se potrivesc pentru zilele de sărbătoare, altele pentru zilele din timpul săptămânii. Unele ne sunt de folos la vreme de ispită, altele în timp de linişte şi de odihnă; unele gânduri ne plac la tristeţe, altele la bucurie.

6. La sfintele sărbători trebuie să  împrospătăm bunele îndeletniciri şi să cerem cu mai multă căldură ajutorul sfinţilor. În fiecare sărbătoare să ne hotărâm să trăim aşa cum se cuvine, precum ar trebui să ieşim din această lume şi să intrăm la sărbătoarea cea veşnică. Aşa că este necesar să ne pregătim cu multă grijă, printr-o viaţă plină de râvnă, păzindu-ne pentru a ne putea lua răsplata pentru toate ostenelile noastre din această viaţă.

7. Dacă s-ar întâmpla să  întârzie vremea plăţii, să  ne gândim că totuşi nu suntem destul de bine pregătiţi, că  nu suntem vrednici de mărirea ce ni se va arăta; aşadar să ne străduim îndoit pentru a ieşi cu bine din viaţa aceasta.

Fericită este sluga pe care, când va veni Stăpânul său, o va găsi priveghind, zice Sfântul Evanghelist Luca. Adevăr zic vouă, peste toate avuţiile o va pune pe dânsa.

Îţi place singurătatea şi tăcerea?

1. Caută vremea potrivită  ca să te gândeşti la tine însuţi  şi să-ţi îndreptezi mintea către binefacerile lui Dumnezeu. Citeşte totdeauna cărţi care îţi îmbunătăţesc inima iară nu de cele care o strică. Fugi de vorbele deşarte şi de plimbările nefolositoare, închide-ţi urechile la zarva fără de rost a lumii căci numai atunci vei avea destulă vreme ca să cugeţi cum trebuie. Şi sfinţii au fugit de prea multă legătură cu lumea voind mai bine să trăiască în tăcere, cât mai aproape de Dumnezeu.

2. Un înţelept din vremea veche spunea: ,,De câte ori mă  duc în adunările lumii, de atâtea ori mă  întorc acasă mai mic de cum am plecat”. Aşa se întâmplă adeseori şi cu noi, este mult mai uşor să taci decât să vorbeşti fără a greşi. Cu mult mai uşor este să stai închis în casă decât să te păzeşti pe tine însuţi, curat, în mijlocul lumii.

Cel ce voieşte să meargă  către o adevărată viaţă sufletească, trebuie să  fugă de zarva lumii pentru a putea rămâne împreună cu Iisus. Doar cel care ştie să se supună poate cu siguranţă, să poruncească.

3. Nimeni nu se poate bucura din toată  inima sa, dacă nu are în el totodată  şi mărturia cugetului celui bun. Credinţa cea neclintită  a sfinţilor a fost sprijinită pe frica de Dumnezeu, oricât de mare era strălucirea vieţii lor, oricât de multe erau darurile lor; ei niciodată nu îşi împuţinau smerenia şi vegherea.

Îndrăzneala celor nelegiuiţi izvorăşte din mândrie şi din îngâmfare, ducând la pierzanie.

4. Adeseori, cei care erau cei mai buni în ochii lumii, au ajuns în cele mai mari nenorociri datorită  prea multei încrederi în ei înşişi. Pentru mulţi este de folos ca să fie adeseori ispitiţi  şi să sufere lovituri, ca nu cumva, fiind prea liniştiţi în inimile lor, să se îngâmfeze şi să umble după desfătări trupeşti. Cât de curat ar fi cugetul dacă omul nu ar umbla după plăcerile trecătoare şi dacă nu s-ar gândi niciodată la nimicnicii ale lumii acestea trecătoare.

5. De mângâierea cerească nimeni nu este vrednic dacă nu se va deprinde cu pocăinţa. Dacă vrei să-ţi înfrânezi cu adevărat inima, atunci intră în odăiţa ta, înlătură zgomotul lumii; după cum este scris: ,,Din aşternutul tău, inima să-ţi fie bună de pocăinţă”. Aici în odăiţa ta vei găsi tot ceea ce ai pierdut adeseori în lume iar dacă o vei păzi cu credinţă, ea va deveni pentru tine cel mai scump prieten dar şi mângâierea ta cea mai dulce.

6. În tăcere şi în linişte, omul evlavios merge către desăvârşire şi poate pătrunde cu mult mai uşor tainele Scripturii. Aici acesta găseşte izvorul lacrimilor care-l spală şi îl curăţă de Întinăciunea patimilor şi a păcatelor, iar cu cât se depărtează mai mult de tumultul lumii, cu atât se apropie mai mult de Creatorul său. De cel ce se desparte de prieteni şi de cunoscuţi, de acela se va apropia mai mult Dumnezeu cu sfinţii săi îngeri. Este cu mult mai de folos ca să stai închis în casă gândindu-te la mântuirea sufletului tău decâ să participi la lucruri fără sens, uitându-ţi astfel chemarea pe care tu o ai.

7. Pentru ce doresti să obţii lucruri ce nu îţi sunt îngăduite?…Lumea trece iar împreună cu ea se duc şi plăcerile ei. De câte ori ieşi la plăceri lumeşti, te înorci acasă  având cugetul neîmpăcat şi inima plină de frământări. …Aşa sunt plăcerile lumeşti: te momesc încet cu dulceaţa lor trecătoare pentru ca mai apoi să te umple de venin pricinuitor de moarte.

8. Poţi vedea în altă parte ce nu ai aici?…Iată  cerul, pământul precum şi tot ce ne înconjoară; ridică-ţi ochii către Dumnezeu şi roagă-l să-ţi ierte greşelele şi nepăsarea ta. Lasă lucrurile deşarte pe seama oamenilor păcătoşi, tu nu te îngriji decât de ceea ce îţi cere Dumnezeu.

Înfrânează-ţi inima

1. Dacă doreşti să mergi către desăvârşire, rămâi sub scutul lui Dumnezeu, pune capăt poftelor printr-o purtare aspră. Înfrânează-ţi inima şi vei dobândi adevărata evlavie; înfrânarea îţi aduce binele pe care l-ai pierdut când te-ai lăsat în voia imboldurilor rele ale trupului.

2. Datorită uşurinţei inimii noastre şi a neţinerii seama pentru a nu repeta greşelile pe care le-am făcut, adeseori vedem cu uşurintă toate acestea în loc să plângem şi să  ne tânguim. Nu poate fi mântuire nici bucurie statornică  decât în teama de Dumnezeu şi în cugetul bun. Cu adevărat este fericit cel care poate să îndepărteze din inima lui tot ce este rău. Fericit este cel care poate să lepede tot ce îi întinează şi îi îngreuiază cugetul. ….

Luptă cu bărbăţie şi vei deveni biruitor iar dacă te vei obişnui să laşi la o parte lumea cu deprinderile cele ce întinează, vei ajunge să mergi pe calea cea bună.

3. Nu te îngriji de treburile altuia şi nu te amesteca în lucrurile oamenilor mari. Ochiul tău să  fie aţintit  numai asupra ta, şi înainte de a-ţi mustra prietenii, să ai grijă de tine însuţi. Dacă nu ai întotdeauna sprijinul oamenilor, nu te întrista; mai degrabă poţi să fii mâhnit că nu te porţi bine şi nu trăieşti cu înţelepciune, aşa cum se cuvine să trăiască un servitor al Domnului şi un adevărat creştin.

Este mult mai folositor şi mult mai sigur să  nu ai multe mângâieri în viaţa aceasta căci în cea viitoare cu mult mai de preţ  va fi.

4. Când omul este pătruns de înfrânare desăvârşită  atunci toată lumea îi este amară şi greoaie. Omul drept totdeauna are de ce să fie mâhnit şi de ce să se plângă, fie că s-ar gândi la el însuşi sau la alţii; el ştie bine că aici pe pământ nimic nu este fără necazuri, şi cu cât se cercetează mai mult, cu atât şi durerea inimii lui se măreşte. Pricina adevăratei mâhniri şi a întristării adânci sunt păcatele şi greşelile în care ne-am îngropat atât de adânc încât foarte rar ne mai aducem aminte de lucrurile cereşti.

5. Dacă te-ai gândi de mai multe ori la moarte decât la lungimea vieţii, fără îndoială vei depune mai multă stăruinţă pentru a te îndrepta. De ţi-ai aduce totdeauna aminte de chinurile iadului cred că ai suferi mai cu bunăvoinţă munca şi durerea pe pământ.

6. De multe ori neputinţa sufletului face ca trupul să se plângă pentru lucruri fără de rost. Roagă-te cu smerenie Domnului pentru a primi duhul înfrânării, zicând asemenea profetului: ,,Hrăneşte-mă Doamne cu pâinea lacrimilor şi mă adapă din paharul plângerii’’.

Nimicinicia omenească

1. În orice loc te vei afla, în orice parte vei merge, vei fi un nenorocit dacă nu te vei întoarece la Domnul. De ce te necăjesti când nu îţi merg treburile aşa cum doreşti tu? Nimeni nu este în clipa de faţă fără necazuri şi fără de neplăceri. Împăcarea este pentru cel care ştie să rabde toate, pentru numele Domnului.

2. Mulţi sunt cei care zic în slăbiciunea şi în întunecimea inimii lor: ,,Ce viaţă  îndestulată şi fericită  au alţii.” Dar gândeşte-te în schimb la bunurile cereşti şi vei vedea că toate bunurile pământeşti nu preţuiesc nimic, sunt nestatornice, fiind mai mult o sarcină care te îngreuiază deoarece nu le poţi duce fără de grijă şi fără frică.

Fericirea omului nu stă în mulţimea bunurilor lumeşti, căci multă nimicnicie este în viaţa aceasta pământească. Cu cât cineva voieşte să meargă înainte pe drumul ce duce către desăvârşire, cu atât mai amară i se părea viaţa aceasta fiindcă atunci simte el cel mai bine şi mai limpede cât de neputincioasă şi de stricăcioasă este firea omenească.

Mâncarea, băutura, somnul, odihna, munca şi privegherea, lucruri de care are nevoie trupul, sunt într-adevăr o mare nimicnicie şi un mare necaz pe capul omului evlavios şi care doreste să se debaraseze de legăturile trupeşti pentru a renunţa la păcat.

3. Omul lăuntric este mult încercat în lumea aceasta de nevoile trupului; de aceea profetul se ruga fierbinte: ,,Doamne, scapă-mă din nevoile mele”. Vai de cel care nu îşi cunoaşte nimicnicia lui, şi vai, de o mie de ori de cel căruia îi place această nimicnicie şi această viaţă trecătoare. Sunt mulţi cei care, cu toate că trăiesc muncind din greu, atât de mult s-au lipit de lume încât niciodată nu şi-ar mai aduce aminte de Dumnezeu dacă viaţa pământească ar fi veşnică.

4. Vai ţie, suflet nesăbuit şi necredincios că  mult te-ai afundat în lucrurile pământeşti şi în poftele trupului! Nu te gândeşti că  vei privi cu durere la sfârşitul zilelor tale văzându-ţi inima plină de răutăţi şi de fărădelegi? Pe când sfinţii lui Dumnezeu, prieteni credincioşi ai lui Iisus Hristos au dispreţuit poftele trupului şi desfătările lumeşti; toată nădejdea lor, toate dorinţele lor le aveau îndreptate către bunurile cele veşnice. Întreaga lor fire se înălţa către bunurile nevăzute care nu pier niciodată pentru ca inima lor să nu se abată la cele pământeşti.

5. Iubite frate, nu pierde nădejdea în desăvârşirea vieţii sufleteşti şi nu amâna de la o zi la alta împlinirea hotărârii tale. Scoală-te degrabă şi spune: ,,Iată vremea de lucru, a sosit timpul de luptă, iată vremea când trebuie să mă îndrept”. Când viaţa îţi pare mai grea atunci ai cel mai bun prilej pentru a te gândi la îndreptare iar dacă nu te vei strădui cu toate puterile tale, atunci nu vei putea birui păcatul. Câtă vreme avem acest trup neputincios nu vom putea fi scutiţi de încercări, de amărăciune sau de durere.

Trebuie să rabzi până  în sfârsit şi să aştepţi mila de la Dumnezeu până  când trece fărădelegea şi până  când cel din moarte ajunge la viaţă.

6. Cât de mare este slăbiciunea ce îl împinge pe bietul om către păcat. Azi ţi-ai mărturisit păcatele iar mâine iarăşi le săvârşeşti; te hotărăşti să fii cu băgare de seamă  dar nu trece un ceas măcar şi iarăşi ajungi să  faci ca şi mai înainte. Trebuie să ne smerim şi niciodată să nu ne mândrim când vedem cât de slabi şi de nestatornici suntem. Într-o clipă poţi pierde prin nebăgare de seamă tot ce ai dobândit prin mila Domnului cu atâta trudă.

7. Vai de noi că suntem aşa de nepăsători; negreşit este nevoie să învăţăm să ne îndreptăm pentru bune deprinderi şi atunci vom vedea dacă mai avem nădejde de îndreptare şi de spor în fapte bune.

Să îţi aduci aminte că trebuie să mori

1. Fără să îţi dai seama ajungi la sfârşitul vieţii; azi eşti, mâine nu mai eşti iar după ce ai fost îngropat aluneci încet, încet în uitare pentru cei pe care i-ai avut în jurul tău.

În tot ceea ce faci şi ce gândesti trebuie să  lucrezi în aşa fel încât să  fii pregătit în permanenţă pentru înâlnlirea ce Dreptul Judecător. Când esti împăcat în inima ta, atunci nu îţi mai este frică de moarte, iar dacă astăzi nu eşti pregătit vei mai apuca oare să fii mâine, căci de ziua ce vine nu poţi să te încredinţezi dacă o vei apuca.

2. Ce te face fericit că vei trăi mult? O viaţă lungă  nu îţi ajută întotdeauna pentru îndreptare, de multe ori întâmplându-se ca să  mai adaugi păcate la cele pe care le mai ai.

Ferice de cel care este gata în ceasul morţii şi de cel care se găteşte în fiecare zi de moarte pentru că trebuie să fim pregătiţi şi să slujim asemenea slugilor celor credincioase.

3. Dimineaţa gândeşte-te că  poate nu vei ajunge până seara; iar seara să  nu socoteşti că vei vedea ziua de mâine. Întotdeauna să fii pregătit ca să trăieşti în aşa fel, încât moartea să nu vină niciodată pe neaşteptate; căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nici nu te gândeşti.

4. Cât de fericit şi de înţelept este cel care se sileşte să  trăiască în aşa fel în această viaţă, cum doreşte să fie pregătit în ceasul morţii. Nimic nu poate să îţi dea curaj când te vei despărţi de lumea aceasta, decât înfrânarea poftelor trupeşti, dorinţa de a merge pe drumul desăvârşirii, dragostea de orânduială, căinţa adâncă, lepădarea de sine alături de tăria în ispite şi în nenorociri; toate pentru dragostea pe care trebuie să o avem faţă de Iisus Hristos.

5. Nu te baza pe prieteni ori pe cei apropiaţi ai tăi, nu amâna îndreptarea ta, căci lumea te va uita mult mai repede. Este bine să te îngrijeşti acum cât mai este vreme pentru a săvârşi faptele bune, decât să nădăjduieşti în ajutorul altora; dacă tu însuţi nu ai grijă de tine, cine se va îngriji de sufletul tău după moarte?

6. Va veni vremea când vei cere să  mai trăieşti măcar o zi, un ceas măcar, pentru a-ti curăţi sufletul; de ce mare primejdie, de ce teamă îngrozitoare te-ai putea scăpa când te-ai gândi cu frică şi mare cutremur la moarte. Acum este vremea să te trudeşti pentru a începe o viaţă cu Hristos, înfrânează-ţi trupul prin pocăinţă şi astfel vei avea nădejde la viaţa viitoare.

7. Nesocotit ce eşti! Cum crezi că  vei trăi multă vreme atâta timp cât nu eşti sigur de ziua de mâine. Câţi s-au amăgit asemenea ţie, dar fără de veste le-a sosit ceasul morţii. Nu ai auzit vorbindu-se cum unul a fost omorât de sabie, altul s-a înecat, a pierit în foc sau a murit ucis de glonţ? Aşadar, toate se sfârşesc în momentul când vine moartea, că viaţa omului trece ca o umbră.

8. Cât încă mai este vreme, fii harnic, munceşte şi strânge-ţi comoară în ceruri, neîngrijindu-te decât de lucrurile Domnului. Fă-ţi acum prieteni, cinstind pe sfinti şi urmând faptele lor, încât, după ce vei isprăvi viaţa aceasta de aici de pe pământ să poţi fi sigur că vei fi primit în corturile veşniciei.

9. Trăieşte pe pământ ca un călător şi ca un străin pentru care lucrurile lumeşti nu sunt de nici un preţ. Păstrează-ţi sufletul curat şi întotdeauna îndreptat către Domnul pentru că  nimic nu este trainic aici pe pământ; zilnic să se ridice la ceruri durerile, lacrimile şi rugăciunile tale, ca odată plecat din viaţa aceasta să poţi ajunge fericit în mâinile Domnului.

Judecata şi pedeapsa păcătoşilor

1. În momentul în care începi un lucru, gîndeşte-te mereu cum îl vei sfârşi dar şi cum vei fi aflat la ziua judecăţii înaintea Dreptului Judecător, de ochiul căruia nimeni nu se poate ascunde, căci atunci, înaintea Lui nimenea nu se poate ascunde, fiecare fiind judecat după faptele pe care le-a făcut.

Cum de ai uitat atât de mult de tine însuţi încât nu te mai gândeşti la ziua în care nimeni nu va mai putea să-şi ceară  iertare sau să fie apărat de altul, ci fiecare abia de îşi va putea duce povara sa. …Acum lacrimile tale sunt bine văzute iar strigătele tale acum sunt ascultate, durerea ta acum este primită şi acum poate să-ţi curăţească sufletul.

2. Aici pe pământ este un mare foc ce poate mântui pe omul care, fiind necinstit de altul, nu se gândeşte la ocara sa, ci la păcatul aceluia care-l ocărăşte, pe cel ce se roagă pentru cei care îl blestemă, iertându-i din adâncul inimii, pe cel care, când a greşit cumva faţă de alţii este totdeauna gată să îşi ceară iertare; pe cel care mai bine se îndură spre alţii decât să se mânie, pe cel ce se poartă rău cu sine însuşi trudindu-se ca să îşi înfrâneze trupul său.

Cu mult este mai bine să te cureţi de toate păcatele tale în viaţa aceasta, decât să  te laşi în nădejdea rugăciunilor celor care vor rămâne în urma ta.

3. Pururea focul va arde păcatele tale, dar cu cât mai mult îţi vei ocroti trupul, cu atât mai mult vei umbla după poftele lumeşti iar pedeapsa pe care o vei avea, cu atât mai mult va fi mai îngrozitoare şi te vei face mai vinovat. Cu cât vei păcătui mai mult, cu atât vei fi mai aspru pedepsit; acolo desfrânaţii şi cei ce au făcut numai rele vor fi chinuşi şi vor îndura mult.

4. Păcatele, fiecare vor avea pedeapsa meritată…,acolo cei mândri se vor ruşina iar cei zgârciţi vor ajunge în cea mai cruntă sărăcie, acolo un ceas de chin va fi mult mai îngrozitor decât mulţi ani de căinţă aici pe pământ. Aici de multe ori omul se poate odihni, dincolo nu este odihnă şi nici mângâiere pentru cei vinovaţi.

Îngrijeste-te acum cât poţi de mult şi te pocăieşte de toate păcatele tale pentru a te putea bucura în ziua judecăţii de fericirea sfinţilor. Atunci, cei drepti vor sta fără sfială înaintea celor care i-au nedreptăţit şi i-au asuprit. Atunci, cel smerit şi cel sărman vor căpăta curaj iar cel mândru se va cutremura.

5. Abia atunci se va vedea că, pe drept cuvânt a fost înţelept cel nebun (socotit) după  Hristos. Atunci, cel care a răbdat necazuri, va fi lăudat şi toată nedreptatea va înceta, drepţii se vor bucura iar necredincioşii vor încremeni de durere, trupul care în viaţa pământească s-a înfrânat, se va veseli mai mult. Îmbrăcămintea celor sărmani va străluci atunci.

6. Gândul bun şi curat îţi va aduce atunci mai multă  bucurie decât învăţătura lumii acesteia; amintirea unei rugăciuni făcute în viaţa aceasta, atunci va cântări cu mult mai mult aducând multă mângâiere. Mai mult vor preţui atunci faptele creştineşti decât cele mai meşteşugite cuvântări; deci, obişnuieşte-te şi rabdă necazurile pentru a putea ajunge în viaţa viitoare un învingător alături de modelul demn de urmat-Iisus Hristos.

7. Dacă până acum ai trăit numai în păcate, de ce folos îţi vor fi toate acestea când te gândeşti că ceasul morţii va veni pe neaşteptate? Cel ce Îl iubeşte pe Dumnezeu din toată  inima sa,  nu se înfricoşează de moarte, nici de chinuri, nici de judecată, nici de iad, pentru că adevărata iubire ne aduce îndrăzneală către Domnul; nu este de mirare că cel ce este robul păcatului, acela se teme mai mult de moarte şi de judecată. Dacă iubirea de Dumnezeu nu te depărtează de păcat, cel puţin teama de muncile iadului să te înfricoşeze şi să te oprească de la rele. Cel ce nu are frică de Dumnezeu, oricât s-ar trudi, nu poate săvârşi fapte bune, uşor el va cădea în mâinile diavolului.

Către o altă viaţă

1. Fii sârguincios şi priveghează  a rămâne în slujba Domnului, mergi pe drumul desăvârşirii pentru a primi plata ostenelii tale. Dacă  vei lucra cu râvnă şi cu credinţă, Dumnezeu te va răsplăti revărsând asupra ta darurile sale. Să ai nădejde neclintită că vei ajunge la mântuire, să nu te încrezi prea mult în tine însuţi pentru ca nu cumva să cazi în trândăvie iar mai apoi să cazi în primejdiosul păcat al mândriei.

2. Într-o zi, pe când era în Sfânta Biserică, un om cuprins de îngrijorare, şovăind, plin de teamă şi deznădejde, îngenunchind înaintea altarului pentru a se ruga, a spus în inima sa: ,,Dacă aş şti că voi putea să rămân tot aşa de bun până la sfârşit”! De îndată a auzit un glas care i-a răspuns: ,,Şi dacă ai şti, oare te vei bucura de mai multă pace lăuntrică?”

Mângâiat de cele auzite dar şi  întărit, se lăsă în voia Domnului, şi atunci neliniştea i se ridică  de pe suflet. Acum nu mai dorea să  ştie ce îi va aduce viitorul, ci se trudea din toate puterile să cunoască voia lui Dumnezeu şi să facă doar fapte bune ştiind că acesta este cel mai important lucru pe care îl are de făcut.

3. ,,Nădăjduieşte în Dumnezeu şi fă  binele, trăieşte în pace pe pământ şi sufletul tău se va umple de bunătăţi”, zice Prorocul. Un lucru îi opreşte pe mulţi să meargă spre desăvârşire şi să-şi îndrepteze viaţa:

- frica de greutăţi şi lupta împotriva lor însişi. Omul cu atât poate să  sporească şi să se facă  mai desăvârşit, cu cât a putut să  se înfrâneze şi să-şi răstignească poftele trupului.

4. Este adevărat că nu toţi pot să  lupte la fel împotriva poftelor trupeşti, să  le învingă definitiv. Cu toate acestea un om plin de râvnă  fierbinte, va merge mult mai repede către desăvârşire călcând aţâţările trupului. Două lucruri ne ajută mai cu seamă la desăvârşirea vieţii: mai întâi hotărârea neclintită de a rupe cu firea stricată dar şi strădania de a face cât mai multe fapte bune care ne sunt atât de necesare. De aceea, grăbeşte-te dragul meu de înlătură şi biruieşte toate păcatele, acestea putând să-ţi aducă mari nenorociri.

5. Când vezi ori auzi ceva bun, sileşte-te să  faci şi tu la fel; cum ochiul tău vede greşelile celorlalţi la fel şi ochiul altuia vede greşelile tale. Ce poate fi mai frumos şi mai plăcut decât să vezi pe servul Domnului evlavios, plin de râvnă spunând lucruri duhovniceşti, păzitor credincios al tuturor bunelor orânduieli.

Ce mare pagubă este să  nu îţi împlineşti datoria pentru care ai fost chemat şi să laşi inima să alunece către lucrurile care nu îţi sunt îngăduite şi fără de vreun folos.

6. Iubitul meu, adu-ţi aminte de cele pe care le-ai făgăduit înaintea Domnului, adu-ţi aminte că  Iisus cel răstignit este lângă  tine în permanenţă; gândeşte-te la viaţa ta şi vei vedea că până acum te-ai străduit atât de puţin să faci bine.

Adevăratul creştin care se obisnuieşte să  se gândească adânc, pios la viaţa sfântă  şi la patimile Mântuitorului nostru, va găsi din belşug tot ce îi este de folos.

7. Adevăratul creştin primeşte bucuros tot ce i se porunceşte supunându-se fără să murmure. Leneşul şi cel nepăsător are necazuri peste necazuri, nenorociri peste nenorociri, neavând nici o mângâiere sufletească. Cel care se abate de la datoria sa, uşor se îndreaptă spre curse îngrozitoare şi niciodată unul ca acesta nu va putea fi mulţumit cu ceea ce are.

8. Oare cum pot unii monahi să  păzească o aşa de aspră  orânduială acolo în sfintele mănăstiri? Rar ies ei din mănăstire, trăiesc singuri, mănâncă puţin, muncesc din greu, vorbesc puţin, priveghează îndelung, se trezesc înainte de ivirea zorilor, se roagă îndelung către Bunul Dumnezeu, si toate le păstrează în bună rânduială.

Meditează dragul meu la toţi aceşti monahi şi cuvioase monahii care, ziua şi noaptea aduc laudă Celui Prea Înalt; când toţi aceştia se roagă, tu te leneveşti neluând seama la toate acestea.

9. În toată viaţa ta laudă  mereu pe Domnul, hrăneşte sufletul tău numai cu îndeletniciri duhovniceşti căci vei fi cu mult mai fericit şi dorul pentru veşnicie va fi cel mai de seamă lucru pentru tine, niciodată nu conteni la aceasta.

10. Când omul nu îşi caută  fericirea şi împlinirea în lucruri pământeşti, abia atunci începe să guste pe deplin binecuvântarea ce vine de la Dumnezeu, abia atunci devine cu adevărat mulţumit.

11. Omule, să îţi aduci aminte că  sfârşitul vieţii tale se apropie şi vremea pe care ai pierdut-o, niciodată  nu o vei mai întâlni.

Faptele bune sunt roadele unei îndelungate îngrijiri şi a multor strădanii; când începe să răcească dragostea pentru Iisus, începi şi tu să cazi în negura păcatelor, dar dacă rămâi statornic în iubirea fată de El, vei dobândi tot mai multă linişte sufletească, munca îţi va fi cu mult mai uşoară.Cel care este plin de iubire şi de râvnă duhovnicească poartă mult mai uşor povara slăbiciunilor şi a tuturor încercărilor venite asupra sa.

Cine nu înlătură greşelile cele mai mici, va cădea în altele mai mari; veghează  asupra ta însuţi, mustră-te de faptele rele şi te îndeamnă întotdeauna spre mai bine. Cu cât vei fi mai hotărât să înfăptuieşti binele în această viaţă, cu atât vei ajunge mai repede la biruinţă.

Preot RADU BOTIŞ