RUGACIUNE

Sa nu ma ierti, si sa-mi aduci aminte

Ca vierme sunt in fata celor sfinte

**********

Sa nu ma ierti, si sa imi pui in fata

Ce am, cand altii lupta pentru viata

**********

Sa nu ma ierti, si sa-mi arati deplin

Cinismul meu, cand altii sunt in chin

**********

Sa nu ma ierti, ci frant pe jumatate,

Cand mila iti voi cere pentru toate,

**********

In carnuri sa-mi arati, in fiecare,

Iertarea,  de-i simt ranile, cat doare…

_________________

RUGACIUNE

Doamne, da-ne putina

Hrana – nici paine, nici peste,

Pune-ne doar intre deste

Lingura Ta de  lumina…

__________________

CANTEC DE SFARSIT DE SAPTAMANA

Pentru ziua care trece,

Pentru ziua viitoare,

Chiar de-avem inima rece:

“Multumire si iertare!”

**********

De e rau, sau de e bine,

Tu ne porti, pe fiecare,

Catre viata care vine:

“Multumire si iertare!”

**********

Respiram inca o clipa,

Ne faci viata ziditoare,

Cand in noi se infiripa:

“Multumire si iertare!”

**********

Tu in noi, si noi in Tine,

Fiecare-n fiecare,

Doamne, poarta-ne spre bine:

“Multumire si iertare!”

**********

Crud ne pari, cand suntem cruzii,

Rau ne pari, cand raul are

Radacina-n noi, obtuzii:

“Multumire si iertare!”

**********

Ar mai fi, un ceas, fratie,

Intre  fiinte ganditoare?

Daca nu ti-am spune Tie:

“Multumire si iertare!”

**********

Tu in noi, si noi in Tine,

Fiecare-n fiecare,

Doamne, poarta-ne spre bine:

“Multumire si iertare!”

JIANU LIVIU FLORIAN



Follow

Get every new post delivered to your Inbox.