ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

Sfântule Apostol Andrei, mă podidesc luminile Mlădiţelor tale, care mi se aşează în pridvorul sufletului, ca verdele-n frunză, ca mireasma în floare, ca dulceaţa în fruct.

În fiinţa noastră e o logodnă divină, o interdependenţă de lumină şi rugă, de sunet si culoare, care se înalţă majestuos în adâncurile fiinţării din care sunt plămădite şi în care se reîntorc într-o armonie de o rară frumuseţe.

În aceste vibraţii celeste cu urcuşuri pătimaşe se înalţă în noi taina iubirii lor, ca un torent năvalnic şi impetuos al dragostei Tale.

Aceste Mlădiţe sacre şi sfinte au rodit în continuitatea credinţei şi a frumuseţii, a nădejdii şi a jertfei, fără de care pământul dăruirii s-ar preface în pustiu, iar cerul dragostei într-o calotă de gheaţă.

De aceea albul credinţei şi mireasma nădejdii au triumfat fecundate de sângele lor martiric, care a legat rod iubirii.

Gingaşele lor fiinţe s-au scuturat ca lumini în Calendarul cinstirii şi al recunoştinţei.

Fiinţele lor au dezvoltat credinţa în nădejde, nădejdea în dreptate, dreptatea în adevăr, adevărul în libertate, libertatea în jertfă, jertfa în frumuseţe, apoi au înmugurit din nou într-o nesfârşită şi neîntreruptă iubire.

De îndată ce se aprinde în sufletele noastre dragostea lor, se preface într-un simbol divin ca expresie a unei desăvârşite frumuseţi.

Inimile noastre răspund că jertfele lor au depus mărturie sfântă, ce certifică o extraordinară fascinaţie a sublimului.

Dragostea lor le-a fost certificatul trăirii, care ne-a recomandat nouă dreptul la viaţă şi la demnitate.

Este adevărul absolut şi divin totodată că jertfele lor sunt cuminecări neîntrerupte din Cina lui Iisus şi a Apostolilor Săi.

Cu adevărat din bucuria Jertfei dumnezeeşti s-au născut toate dorurile lor. De aceea în menirea lor sfântă, divină, trebuie să ne aflăm şi noi, ca menire umană.

Ei s-au împlinit în dragoste, dar mărturiile lor trebuie să ajungă în inimile noastre ca solii împărăteşti, ca iubitul care îi aduce în dar inelul logodnicei sale, ca febrilitatea şi certitudinea mântuirii.

Mărturia lor devine astfel o solie a veşnicei iubiri, care ne binevesteşte frumuseţea dragostei.

Jertfele lor ne mărturisesc: Iată-ne! El Cel de Sus ne-a trimis. Noi suntem solii Celui Frumos, Celui Întâi Născut, al cărui suflet e Dragostea însăşi.

Iată ! Jertfa ca taină a legăturii cu Hristos ne-a umplut sufletele cu adâncul dumnezeirii. În jertfele noastre se află libertatea împlinirii voastre.

Ceea ce pentru albină, drumul către miere este pavat cu culoare şi parfum, pentru inima creştinului, calea sufletului trebuie presărată cu petalele dăruirii.

Prin libertate şi har s-au născut toate făpturile alese. Prin frumuseţe şi adevăr se ţin. Iar prin dăruire rămân veşnice.

Fiinţa jertfitoare se descoperă în mugurele dorului. Desfacerea sa în petale de floare izvorăşte din mireasma bucuriei sale. Este în firea creştinului ca exuberanţa bucuriei lui să zămislească rodul dăruirii şi sublimul suferinţei în jertfa împlinirii.

Cine ar putea să respire şi să trăiască, dacă cerul şi pământul n-ar fi pline de bucuria mărturiei şi dragostea jertfei lor, transformând efemeritatea în dumnezeire?

În cadrul spaţiului, ei au atins nemărginita iubire, iar pe aripa timpului au atins veşnicia.

Credinţa şi nădejdea lor a dezrobit toate tiparele cunoaşterii, trecând peste legăturile fiinţei, ca o contopire cu marele dor al suferinţei pentru Dumnezeu şi Neam, ca o contopire cu absolutul cosmic, ca o întoarcere la sfânta chemare, ca o trecere de la fiinţă la suprafiinţă, ca un suspin după plinătate, ca o lacrimă după împlinire, depăşind hotarul tuturor celor de dincoace, ca pretenţie a îndumnezeirii.

Când Pomul vieţii lor s-a scuturat, ne-au rămas petalele limpezirii minţii, cu miresme binecuvântate, fără frică, fără zbucium, fără îngenuncheri şi căderi, fără regrete, învrednicindu-ne de slava bucuriei lor.

În grija lui Dumnezeu şi a lor ne-am lăsat noi familia şi Neamul. Iar noi ca recunoştinţă trebuie să lăsăm testamentar, recunoştinţa pentru dragostea lor, pentru crezul lor, pentru mărturiile mileniilor de suferinţă scrise cu jertfă atunci când durerea îi împresurau şi deznădejdea le stătea la pândă.

Toată amintirea lor este o avere binecuvântată, care ne împodobeşte sufletele, iar cinstirea lor  după slava care li se cuvine, ne înnobilează salvându-ne.

Pretutindenea în cer şi pe pământ a rămas moştenirea lor: în năframa pământului şi în lacrima cerului, în scâncetul pruncilor de fragă, în brazii flămânzi după astre, în apele însetate de ţară, în stejarii tupilaţi în milenii, în flăcăii îmbujoraţi de credinţă, în Mlădiţele-ramuri de Cruce.

S-au risipit dumbrăvi din visurile lor pure şi ne-au îngemănat pe unii c-o stea ce sus răsare.

Mai picură în noi oftatul lor de sânge. Ne mai privim în lacrima lor sacră. Ne mai rugăm ca dorul de Ei, să nu ni-l poată nimeni stinge.

Ţie, Apostole Andrei şi tuturor Mlădiţelor tale alese: slavă şi iubire!

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
Tîrgu Neamt, 29.11.2009