ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

Prin credinta-n Iisus, crestinii ar trebui sa fie ca frati,

Uniti împreuna pe viata, avand o inima calma si buna,

Caci Dumnezeu ne-a creat sa fim mereu laolalta legati,

Prin credinta-n jertfa Lui pecetluita de spinii-n cununa!…

Pana cand El va reveni din Cer iar pe pamant,

Este nevoie de lupte-nclestate-n greaua furtuna,

În cortul nostru de lut, cucerit de Duhul cel Sfant,

Ca sa ne-altoiasca un suflet curat si-o inima buna…

Marturisesc ca nu exista alt Dumnezeu în afara Celui ce S-a numit „Eu sunt Cel ce sunt”; si Iisus Cristos, si Duhul Sfant! În El, eu cred!…

Fara credinta în Dumnezeu, omul este pandit de pericolul de a deveni o fiinta uscata ce nu traieste, ci se tareste zilnic ca o larva. Fara credinta esti fara de Cer! Gol pe dinauntru, cu un suflet zbarcit si nefericit! Fara iubire…

Majoritatea oamenilor nu traiesc, ci se tarasc zilnic „ca larve-de-om”ce nu vor sa-si creasca aripile primind lumina si caldura dragostei lui Dumnezeu, ci se multumesc sa ramana fiinte uscate, fara vointa si fara dor de Cer, fara credinta, umbland „încruntati pe dinafara si goi pe dinauntru”, „surzi” la cantecul naturii, „orbi” la frumusetea capodoperelor lui Dumnezeu, „muti” la marturisirea nadejdii de viitor, desi poarta în carapacea „templului lor de tina”dorul pentru viata de veci ce are sa vina… Oamenii acestia: barbati sau femei, tineri sau batrani se hranesc cu egoismul lor, cu „narcicismul” lor si se cred „fericiti”, sorbind otrava clipei mefistofelice, din cupa oferita ce-i ispititoare si atragatoare, pe drumul acestei vieti trecatoare.

Egoismul omenesc a atins, în vremurile noastre, cea mai hidoasa forma la oamenii care nu cred decat în ei sau în surogate ale inventiilor mintii lor. De aici, cinismul orgoliului la oamenii fara credinta în Unicul Dumnezeu: Creatorul a tot ce exista în lumea macrocosmica si microcosmica, cand omul se minte pe el si îi minte si pe altii, caci toata viata lui nu o poate concepe decat cladita în jurul lui, pe acel gigantic “EU”: „eu”, „pe mine”, „cu mine”, „despre mine”, „pentru mine”, „în mine”, „pentru ai mei”…

O, omule! Unde ti-e coroana? Unde ti-e sufletul, primit ca dar, de la Dumnezu? Unde ti-e credinta, ca sa fii fericit, c-ai dobandit aripi de zbor dincolo de nori si sa ai în tine tot ce-i mai nobil si mai frumos, de la Dumnezeu: Creatorul tau? Ai grija de sufletul tau, care este o „roua” de natura cereasca „ce se lasa amestecata cu pamantul, dar el ramane lumina închisa în pestera, dar care nu este totusi mai putin o lumina divina si nepieritoare”.

Nu uita, cititorule, ca  ai în tine o comoara: „scanteia vietii traind în etern si niciodata murind”cu care calatoresti într-o viata închiriata, pentru o scoala de cativa ani pamantesti, ca sa poti reintra în {ara Luminii ceresti!… Şi ai nevoie de o credinta nezdruncinata în Dumnezeu, ca sa nu-ti pierzi identitatea de copil al Sau.

De multe ori, în decursul anilor, mi s-a pus o întrebare ce m-a facut sa cercetez si sa studiez mai sarguincios, sa fiu mai atent la ce ma înconjoara, sa privesc mai curios cerul, sa contemplu rasarituri si apusuri de soare, sa ma minunez mai mult de stelele atarnate pe coama cosmosului ce ma are de chirias al timpului si pe mine, sa sorb cu privirea frumusetile campiilor, a dealurilor si a muntilor, sa ascult mai emotionat murmurul apei de la izvor, sa stau în admiratie privind raurile , lacurile, marile si oceanele, campiile verzi, codrii cu pomii falnici, sa iubesc mai mult pe semenii mei: capodopera creatiei Tatalui meu, si sa ma simt mai mult parte din corola de lumini si minuni a lumii… Sa cred tot mai ferm, mai adanc si mai nezdruncinat în Dumnezeu!… Sa fiu fericit, cu bucuria mantuirii în sufletul meu…

Întrebarea ce au auzit-o urechile si sufletul meu de la rude, prieteni, colegi, inamici, romani sau straini, necrestini sau pagani, suna ca o încercare de debusolare: „Chiar crezi ca exista Dumnezeu?”…

La aceasta adanca întrebare raspundeam – si raspund si acum – cu versurile dintr-o cantare:

„Nu suntem un vis, o întamplare,

Un lut de sine însusi framantat.

Ne-a zidit o forta creatoare,

O-ntelepciune fara de hotare…

Exista Dumnezeu cu-adevarat!”

Suntem creati din infinit pentru infinit! Şcoala de pe pamant în care am fost – prin nastere – înrolati are scopul sa ne formeze pentru Cer, iar pe pamant, sa ne transformam – prin nastere din nou – în adevarati crestini.      Este minunat si dumnezeiesc sa crezi si sa fii crestin cu adevarat! Viata de adevarat crestin înseamna bucurie, o fata radioasa, o inima plina de dragoste si multumire, de fericire si de preamarire a lui Dumnezeu, care este unica sursa de mantuire si nemurire pentru sufletul meu si al tau, cititorule.

Mi-e dor sa ma scald în bucuria si nemurirea lui Dumnezeu!…

Am primit, în dar, o carte, scrisa de Dr. Buni Cocar, un fost student al meu. Am citit titlul cartii: „Vremea minunilor”… Am simtit, în sufletul meu bucurie, curiozitate si surpriza… Aveam în mana o carte de eseuri, scrisa cu talent scriitoricesc, despre niste fenomene si întamplari iesite din comun. Chiar titlul cartii m-a facut sa tresar, mai ales ca eu însumi ma rog lui Dumnezeu pentru minuni în viata mea personala si cred în puterea rugaciunii, deci cred ca se pot petrece în jurul nostru si în viata noastra, lucruri extraordinare, pe care nu le putem explica prin logica, ci le numim cu acest misterios cuvant “minune”, adica ceva imposibil de explicat altfel decat prin intervenetia “Supranaturalui”…

Am citit cartea si cred – sunt convins – ca, întradevar, se petrec „minuni” si în vremurile noastre! Autorul: doctor în psihologie reda cu naturaletea sincera a unui om, care crede ca Dumnezeu exista cu adevarat, caci chiar el a experimentat în viata personala asemenea minuni. Mai mult, autorul, de fapt, prezinta „miracole” la care a fost martor si le considera nu lucruri „nemaipomenite”, ci „experiente crestine ce ne-au aratat ca lumea lui Dumnezeu este mult mai mare decat am stiut noi pana atunci si ne-au apropiat mai mult de Creatorul nostru…, iar manifestarile divine au fost  si sunt considerate astfel de cei ce le-au trait si de unii dintre cei ce le-au vazut. Bolnavi însanatositi si oamenii ajutati sunt sursa marturiilor din aceasta carte”(p.5).

Cartea Dr. Buni Cocar „Vremea minunilor” este o chemare la o credinta puternica în Dumnezeu care poate sa vindece de pacate, dar este si Cel care poate sa vindece si trupurile. Se desprinde din fiecare eseu dorinta autorului exprimata în fraza:„Astept ca tot mai multi crestini sa traiasca supranaturalul si sa nu se multumeasca doar cu nivelul intelectual”(p.11).

Cartea „Vremea minunilor” este o marturie scrisa despre întamplari extraordinare traite de oameni ajunsi în situatii disperate, dar rezolvate miraculos, ca rezultat al credintei si al rugaciunilor catre Dumnezeu.

Da! Exista Dumnezeu cu-adevarat!

Unii oameni se îndoiesc de existenta lui Dumnezeu. Altii nu cred. Altii vor dovezi si nu vor sa accepte credinta sufletului lor, care tanjeste catre Dumnezeu. Pentru cititorul „îndoielnic” aduc cateva argumente biblice si altele rationale.

Biblia ne spune ca sunt oameni care au vazut destule evidente despre existenta lui Dumnezeu, dar le-au nesocotit – desconsiderand adevarul – „fiindca ce se poate cunoaste despre Dumnezeu le este descoperit în ei, caci le-a fost aratat de Dumnezeu. În adevar, însusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si Dumnezeirea Lui se vad lamurit, de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele, în lucrurile facute de El…”(Rom.1/19-20).

Pentru cei ce vor sa-L cunoasca, Dumnezeu li se adreseaza direct: „Ma veti cauta; si ma veti gasi, daca Ma veti cauta cu toata inima”(Ier.29/13).

Apare logic o întrebare: „Daca Dumnezeu exista, ai vrea sa-L cunosti?”…

Iata cateva argumente pe care le am în inima mea si doresc a ti le arata:

1. De-a lungul istoriei mii de milioane de oameni, din diverse straturi sociale, învatati si fara carte, sanatosi si bolnavi, de diferite temperamente, de diferite rase sociale: albi, negri, galbeni, copii, tineri, batrani au crezut si cred ca exista un Creator: un Dumnezeu, Caruia I se închina. Logic, daca atatia oameni, de atatea veacuri se închina unui Creator, poti tu sa fii sigur ca nu exista Dumnezeu?

2. Tot ce ne înconjoara, pe pamantul acesta cu o asa de minunata arhitectura: campii cu iarba si flori, dealuri si munti, padurile fara sfarsit, rauri si lacuri ne uimesc si ne încanta, daca le privim si le studiem cu atentie.

Conturul si marimea pamantului este perfecta, caci doar la aceste dimensiuni si forma, gravitatea tine, la o distanta doar de vreo 83 de km, un strat subtire de gaze – mai ales nitrogen si oxigen – , deasupra lui. Ganditi-va ca daca pamantul ar fi mai mic, n-ar putea avea atmosfera, cum este cazul planetei Mercur, iar daca ar fi mai mare, cum este planeta Jupiter, atmosfera lui ar contine doar hidrogen. Cum se face ca doar planeta noastra: pamantul are o atmosfera cu o combinatie de gaze care ajuta la sustinerea vietii plantelor, animalelor si a omului?

Gandeste-te – iarasi logica – cum explici, cititorule, ca pamantul este asezat la o distanta perfecta de soare, ca sa nu arda si nici sa nu înghete? Daca pamantul ar fi mai departe de soare, toti oamenii ar îngheta, iar daca ar fi mai aproape, am fi arsi de vii. Chiar o mica deviere în pozitia pamantului fata de soare ar face imposibila viata pe terra. Pamantul se învarte cu o viteza uluitoare în jurul soarelui, ramanand cuminte la locul lui, unde a fost de Cineva asezat: la o distanta perfecta de soare, ca sa nu arda si nici sa nu înghete; si odata cu el, nici noi oamenii. Mai mult, pamantul se învarte cu precizie nu doar în jurul soarelui, dar si în jurul axei sale, cu rabdare, ca sa aiba timp suprafata pamantului sa fie încalzita sau racita cat trebuie. Şi face lucrul acesta în fiecare zi, de la Începutul Începutului.

3. Gandeste-te, cum de sta luna „aninata-n tavanul de sus” al cerului, în lumea misterului, ca sa ne lumineze cararea noaptea, sa dea miscare valurilor marilor si oceanelor, ca acestea sa nu devina lacuri uriase stagnate, ci sa fie în miscare continua, sa ramana la cupa de apa lasata ca loc de colectare de ape, care sa nu sara peste malurile lasate ca hotare predestinate de Cineva?

4. Apa: lichidul fara culoare, fara gust, pentru mine este un mister ce curge din Cer, prin niste metamorfoze dirijate de niste legi uluitor de precise, ca sa putem trai. Plantele, animalele si omul contin multa apa. Corpul nostru uman contine cam doua treimi apa. Pentru viata avem nevoie de apa, care are un punct de fierbere si unul de înghet, dar corpul nostru are mecanismele cu care trebuie sa pastreze o temperatura cat mai constanta, pentru a mentine sanatos cortul de lut, ce ni s-a dat de împrumut, cat timp calatorim pe pamant.

5. Creierul omului este cel mai complex lucru din univers. Cum putem explica existenta creierului uman, care prelucreaza peste un million de mesaje pe secunda? Doar o minte mai inteligenta decat cea a omului putea sa creieze creierul omului, în care sunt depozitate informatiile cele mai importante, sunt filtrate cele mai putin importante si ne ajuta sa ne orientam în lumea materiala, în care traim si ne ducem activitatea zilnica. Sa fi fost doar o întamplare ca ni s-a dezvoltat un organ atat de minunat în craniul ce-l purtam pe umerii nostri de la leagan la mormant? N-ar fi absurd sa admitem ca milioanele de mesaje prelucrate simultan de creerul nostru, distingand culorile, si obiectele ce le vedem, simtind temperatura din jurul nostru, presiunea picioarelor noastre pe dusumea, sunetele sau zgomotele din jur, uscaciunea gurii, simultan tinand si evidenta proceselor din corpul nostru, respiratia, clipirea pleoapelor ochilor, foamea si setea, miscarea muschilor de la maini si de la picioare sunt doar o consecinta a întamplarii?

Eu cred ca este rezonabil sa acceptam ca doar un Creator desavarsit, atoatestiutor, a modelat acest computer divin si ni l-a facut cadou sa-l avem drept calauzitor, cat timp calatorim în cortul de tina, pe terra noastra batrana.

Acest Creator al universului este Dumnezeu!

Exista Dumnezeu cu adevarat! El a creat lumea, în care traim. Ne-a creat si pe noi, dupa chipul si asemanarea Sa. El ne iubeste. Noi am pacatuit si suntem sub osanda pacatului. Noi avem nevoie de pocainta, de iertare si mantuire. Aceasta nu se capata decat prin credinta în Dumnezeu: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Ca sa fii fericit aici: pe pamant, este nevoie sa ai certitudinea ca Dumnezeu exista. El este sursa minunilor, a fericirii si a bucuriilor vesnice.

Credinta-i un far de lumina, pe drumul meu spre Cer,

Cand vanturile vietii ma-nabuse cu viscol mare si ger.

Ea ma poarta-n rugaciuni catre Mantuitorul ce mi-a luat

Din crucea prea grea ce-o aveam eu pe pamant de purtat.

Chiar de viata, uneori, devine-o povara greu de suportat,

Credinta mi-e ancora ce-mi tine vasul vietii mele naufragiat.

De aceea, chiar si în dureri, faclia credintei îmi da bucuria,

Caci stiu ca Dumnezeu îmi va deschide Raiul cu vesnicia!

DUMITRU BUHAI