CELUI DE LÂNGĂ MINE…

18/19 iulie 2008

Eu n-am venit în locul

Nimănui,

Aici am fost trimis

În locul meu-

În mintea ta

Şi în tăcerea lui

Scurmă rugina gândului

Mereu…

Eu nu mă uit

Cu ură

Înapoi-

În faţă zarea

E tot mai departe…

Ce vină am

Dacă nu sunt ca voi

Şi mai frumos

Şi mai bogat în toate?!

Eu n-am venit în locul

Nimănui,

Mi-au dat părinţii la botez

Un nume

Să locuiesc aici,

În Casa lui,

Până când eu voi pleca

Din lume…

Sunt fericit

Cu sărăcia mea,

Invidiei, cămaşa, nu mă-ncape-

Şi nu mă plâng

Dacă povara-i grea,

Când nu mai pot

Sub ea o să mă-ngroape…

________________

CA LACRIMA TE UIŢI…

La noapte, mâine

voi pleca

oricum,

ce rămâne-n urma

mea

postum,

din toate fericirile

lumeşti?

Ce singură

şi cât de tristă-mi

eşti!

Ca lacrima te uiţi

în ochii

mei-

ce vezi, iubito,

dincolo

de ei_!…

_________________

EU ŞTIU…

Eu ştiu

boala asta

N-are leac,

Eu ştiu

boala asta

N-are cruce,

Am început cu Gândul

Să mă-mpac-

Şi suferinţa mea

E-atât de dulce!…

De nimeni, de Nimic

Nu se mai teme

Trupul acesta

Care-l port mereu

Şi-atunci

Când scriu,

Şi scriu robit

De-o vreme,

Duminică se face-n

Versul meu…

________________

APA VIE…

I-a zis Iisus femeii-”Dă-Mi să beau!”

Lângă fântână, ostenit de drum,

“Dă-Mi să beau!” ne spune El acum-

Dar cumpene fântânile nu au!

Samaritean, evreu, sau orişicare

Ţi-e numele rămas de la botez,

E Unul singur- neclintitul Crez-

Setea e-aceeaşi pentru fiecare

Şi apa din fântână e la fel,

Izvoarele nu au un grai anume,

Noi, de-aici, vremelnicind prin lume

Uităm că însetatul este El!

…………………………………………………..

Acum, când scriu această Poezie,

Străinul cel de dincolo de rază,

Iisus Hristosul este, apa vie-

Ferice dar, de cel ce însetează!…

_________________

CARTEA…

Ţi-am dat

O carte,

Ştiu

Că n-o citeşti-

Între coperţi

E-nchisă Viaţa mea-

Măcar din când în când

S-o răsfoieşti

Şi să-mi asculţi tăcerile

Din ea.

Ţi-am dat o carte

Şi

Nu-mi pare rău,

O carte

Scrisă-anume pentru tine.

Să o păstrezi

Aşa cum se cuvine,

În Biblioteca sufletului tău-

Acum

Şi în Uitarea

Care vine-

Ţi-am dat o Carte

Şi

Nu-mi pare rău…

________________

RUGĂCIUNE DE DUMINICĂ

12 August, 2007,

cu trei zile înaintea Adormirii Maicii Sale…

Stau la poalele Gândului tău, Munte al neputinţei şi al Speranţei mele, stau şi mă rog Celui ce ţi-a zidit măreţia, Celui ce S-a rugat cu lacrimi în ochi deasupra tăcerilor tale de-atunci, din ceasul durut al Rastignirii Sale, stau şi mă rog, Acum, când puhoaiele norilor vin năvalnice, nevolnice! asupra ta!

Cine sunt ei, norii aceştia de-o clipă ? Dumnezeu o să le îmblânzească în curând identitatea…

Ei muşcă flămânzi din Credinţa noastră, statornică de două mii de ani, singura ce ne-a mai rămas întreagă din biografia noastră!

Mă uit la televizorul acestei clipe şi mă vreau un telespectator uitat!

De ce acum, de ce aici, cu ce interes aceste ciudate scormoniri …dinesciene?!

Te pomeneşti că însuşi Dumnezeu, în Nemărginirea şi Singurătatea Lui a fost securist!!!

Să vină îngerii, să dea…declaraţii!

Câtă blasfemie, câţi arginţi mai are de plătit Neamul acesta românesc?! Cui? DOAMNE, cui?!

Şi până când?!!!

Dumnezeu, repet, va separa în curând, cu toiagul Său, apele, de uscatul care ne ameninţă Fiinţa naţională!

Români- DUMNNEZEU a fost şi este cu noi!

Aşa ne spunea, nouă românilor, pe Câmpia Blajului, cu aproape 160 de ani în urmă, şi El, CRAIUL nostru, Craiul Moţilor, cel veşnic fără coroană, Craiul Munţilor fără de Apus- AVRAM IANCU:

Priviţi românilor pe câmpuri, suntem mulţi şi tari, ca , cucuruzul brazilor, suntem mulţi şi tari Dumnezeu e cu noi!”

PATRIARHUL s-a dus, obosit de toată gâlceava lumii acesteia, s-a dus ca un Dor, să se odihnească puţin, aşa cum s-a dus şi nebunul de IANCU- el, cel doritor să îşi vadă o Academie de drepturi pentru moţii săi, acolo la Vidra pătimirii lui, S-a dus să îşi vadă ridicată în Aer, din pământ şi din piatră, o Catedrală vrednică a Neamului Său!

Doamne, oare, câte zidiri vremelnice nu se mai fac acum, în clipa in care mâna mea scrie aceste cuvinte!

Dar CATEDRALA NEAMULUI NOSTRU este un Legământ în faţa lui Dumnezeu, aici, pe tărâmul acesta unde Maica Fiului Său şi-a avut Grădina!

Stau acum pe crestele Numelui Tău! Munte! MUNTE al Celui ce sunt!

Între mine şi Aerul pe care îl respir e Poezia Ta, Doamne al iertărilor şi al îndurărilor noastre!

Tu care Eşti, iartă-ne şi ai grijă de noi!

Şi, de mereu, vrăşmaşii noştri!

________________

SCRISOARE UNOR PRIETENI…

Supărarea este una dintre “virtuţile” noastre omeneşti- iertarea- un har divin!

Între cele două paranteze de Aer rămâne veşnic vinovat sufletul nostru- acest mereu chiriaş grăbit- găzduit aici, temporar, între coastele îndoielilor noastre…

Aceste clipe ale supărărilor vin şi trec, asemenea nourilor peste albastrul gândurilor noastre, pătându-l uneori…

Mâine, 15 August, e Ziua Adormirii Ei, Ziua Adormirii Maicii Domnului!

Ziua tuturor iertărilor, a împăcărilor între fraţi!

Somnul ne pândeşte flămând, egal, pe firecare dintre noi, fiecare în parte învăţând să-şi adoarmă în felul lui, amăgirile…

În rest- deşărtăciune sunt toate!

________________

STIHURI DIN SEPTEMBRIE

Rugă
8 septembrie, 2007
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu
Şi pururea Marie Fecioară,
Spre tine se înalţă gândul meu
Rugându-mă ţie, iară şi iară!
Ca o Mamă ce eşti, mai presus
Decât toate femeile lumii,
Tu, cea vestită să îl naşti pe Iisus,
Iartă-ne nouă greşalele humii,
Ortodocşi, catolici, musulmani ori budişti-

“O singură turmă şi un singur Păstor!”
Ochii tăi, Maică, încă sunt trişti
Şi icoanele plâng şi icoanele dor…
De Ziua naşterii tale, cea dulce,
Cât e Lumina peste Carpaţi,
Roagă-L pe Cel înviat de pe cruce
Să pună-mpăcare aici, între fraţi!


Uşor nu-i nici Aerul…
7/8 septembrie, 2007
Omule,
Ţie îţi spun,
Acum şi mereu-
Uşor
Nu e nimenea,
Nici lăstunul în zbor,
Uşor
Nu e nici Aerul!
În viaţă
Numai odată ţi-e dat
Să îl simţi
Că e greu!
Aerul dintre tine
Şi
Dumnezeu…


Scrisoare Iancului…
10 septembrie, 1872…
Iancu-le, iartă-mă că sunt
În Viaţă
Mai bătrân decât tine
Acum!
Am trecut peste Vârsta
Pe care-o avea
Trupul tău,
Umbra lui
Rătăcită pe drum…
Carăle Moţilor tăi
Trec
Tot mai rar,
Tot mai tăcute pe Vale…
Peste fluierul tău,
La Baia de Criş,
Cade brumă,
Cum la Ţebea Gorunul
Lui Horia
Căzu sub furtună,
Desculţ…
Iancule, iartă-mă, că sunt
Mai bătrân decât tine
Şi totuşi
În faţa durerilor tale,
Divine,
Mă simt
Atât de pruncuţ!
________________

RUGA IN SAPTAMANA PATIMILOR

Iti multumesc, Parinte, ca sunt viu
Si pot grai Acum si-aici cu Tine,
E Saptamana Patimilor, stiu
Si cei ce Te hulesc o stiu prea bine!

Cand Fiul Tau, cel parasit de toti,
Inspre Golgota frigului se-ndreapta
Si-acolo sus, intre talhari si hoti
Aceeasi rastignire iL asteapta…

Cand sevele in muguri dau navala
De veacuri bruma urii sta la panda,
Pilat nevinovat pe maini se spala,
Mi-i sufletul ca floarea cea plapanda

Si simt si-vad cum rad in floare merii
Si-aud cum plange vita cea cea de vie,
In toate e un semn al Invierii,
Al unei impacari ce va sa vie…

Adam din mine murmura sub Pom,
De-aceeasi goliciune i-e rusine,
Iti multumesc, Parinte, ca sunt Om
Si pot vorbi Aici si-Acum cu Tine…

________________

LACRIMA SPINULUI..

Si spinul are lacrimile sale,
Spinul din cununa, spinul-spin,
Cu toti avem aici aceeasi cale,
Di’ntaiul pana-n ultimul suspin…

Iisuse Doamne, rastignit mereu
Pe-aceeasi vina si pe-acelasi chin,
Da-i Gandului si sufletului meu
Limpezimea lacrimei de spin…

Venim pe rand si pleaca fiecare,
De doua mii de ani si mai- nainte,
Ne nastem si murim si nu-i scapare-
Ce sfant e Adevarul din cuvinte!

In clipa indoielii fara leac
Cine mai crede-n suferinta lui
De plange Ochiul spinului din Veac?
Cand fara moarte, Inviere nu-i!

Cand fara pacatosi pe-aceeasi Cale
S-ar intrista si bunul Dumnezeu!
Si spinul are lacrimile sale
De bucurie, de-a fi spin mereu…

________________

DIN PRIDVORUL SFÂNT AL ACESTEI CLIPE

SPOVEDANII…

Postumă…

Doamne,

cine va prăvăli

piatra

de la uşa

acestui mormânt

în care zac

de atâta

Viaţă?…

Spovedanie

Părinte,

n-am jignit

în viaţa

mea

vreo pasăre,

un câine

sau un pom…

Scârbă mi-a fost

de cel

împovărat

sub pecetea numelui

de

Om!

Tot mai…

Tot mai departe-i

Cerul

din

porunci,

pământul tot mai greu

pe Gând

apasă-

Copil aş vrea

să mă întorc Acasă,

cine-i mai ştie

vârsta

lui

de-atunci?

Cine-i mai ştie

Vârsta

lui

de-acum?

Tatăl e dus

şi

Mama

e pe drum…

Şi Aerul

pe care-l spun

mereu

e tot mai singur

împrejurul

meu…

*

Mă soarbe Poezia

ca

un vârtej

de ape-

Trupul acesta

nu

mai

încape…

*

Ferice e fereastra

în care

te-am

zidit…

Seceriş

Sufletul meu-

precum un lan de grâu

şi se făcea în vis

că tu erai-

Raiul meu,

lumină în desfrâu

şi secerai,

iubito-

secerai…

Ca lacrima te uiţi…

La noapte, mâine

voi pleca

oricum,

ce rămâne-n urma

mea

postum,

din toate fericirile

lumeşti?

Ce singură

şi cât de tristă-mi

eşti!

Ca lacrima te uiţi

în ochii

mei-

ce vezi, iubito,

dincolo

de ei_!…

Mă ţin de Tine, Poezie…

Mă ţin de Tine

Poezie,

ca orbul

de lumina bastonului

său.

Mă ţin de Tine

şi

nu-mi pare

rău…

Lecţie…

În fiecare seară,

înainte

de

culcare,

cântariţi-vă cu grijă

trupurile

voastre,

să nu tragă mai jos

decât

Sufletul…

________________




Follow

Get every new post delivered to your Inbox.