ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

Cred cu tărie faptul că Dumnezeu este Unicul Întâmplător iar tot ceea ce-I Urmează este Întâmplare Neîntâmplătoare, deci Destin.Dumnezeu este “piatra” care cade în apa neantului pentru a stârni valurile destinului care ne hrăneşte pe noi în această lume.Dumnezeu nu poate fi nici scuză şi nici alibi folosit pentru a justifica nemulţumirile noastre.De ce?

Fiindcă noi suntem imaginea LUI Dumnezeu reflectată în Oglinda Cunoaşterii alături de Creaţie.Unica distincţie clară este faptul că eros este unicul termen care le poate slăvi pe celelalte două, agapis şi fileo, într-unul singur.De ce?

Fiindcă iubirea devine atât cunoaştere cât şi simţire la orizontul acestei Iluzii a Vieţii.

Truismele, sofismele sau orice alte dezvoltări ideatice cu sens giratoriu pot uneori explicita tocmai prin sensul dat interrelaţionarea cu alte dzvoltări ideatice care alături de primele pot rezulta nuanţări dintre cele mai diverse.

Dialectica, fiinţarea cât şi raportările acestora la metafizică şi energetism, neopozitivism şi neopragmatism dau ca rezultantă combustia inerentă aşteptată de atât de mult în cadrul idealismului subiectiv cu privire la tema, civilizaţională şi erudiţională.De ce?

Fiindcă atunci când vorbim despre Dumnezeu o facem raportându-ne în mod intrinsec la civilizaţie şi sistemic la erudiţie.

Dumnezeu primeşte conotaţii axate pe concretism ideatic şi cultural prin civilizaţie şi accente de ordin cultural sau mistic prin erudiţie.
Am subliniat în Coaxialismul carte apărută în primăvara lui 2007 că orice filozof care afirmă că spune adevărul este un mincinos,tocmai fiindcă omul nu poate cunoaşte niciodată Adevărul Absolut.Adevărul Absolut pentru om va fi mereu oglinda la care se raportează acesta,deci Necunoaşterea.Această necunoaştere este necunoaştere doar pentru om fiind de fapt adevărata Cunoaştere, posesoarea Adevărului Absolut, în care se reflectă sinele sacru al omului deci sufletul său care este Iubire.

Odată reflectată Iubirea în Oglinda Cunoaşterii alături de Creaţie va avea ca efect o reflexie a acestora care este lumea noastră iluzorie sau Iluzia Vieţii noastre.

De fapt un fals,fiindcă,cum am spus adineaori,adevărata Cunoaştere,posesoarea Adevărului Absolut este Oglinda Cunoaşterii în sine,care pentru noi devine necunoaştere, fiind Cunoaştere doar reflexia acestei oglinzi,de fapt un fals.

Faptul că alături de Cuvântul Matrice al Iubirii ca caracterizează sufletul nostru se mai reflectă în Oglinda Cunoaşterii şi Cuvântul Matrice al Creaţiei determină simetria în reflexie,datorată bineînţeles oglindirii.

Una dintre aplicaţiile coaxiologice bazată pe reflexie,oglindire şi simetrie ar fi şi acceptarea universului mic din noi ca fiind la fel de “mare” precum este şi universul “mare”.

Nu poate fi diferenţiere între mic şi mare în coaxialism decât la nivel de reflexie ideatică.Prin urmare fiecare avem în noi un univers la fel de “mare” precum este universul care ne înconjoară.

Mergând pe calea aplicaţiei mai în profunzime vom descoperi celulele corpului nostru,pe urmă atomii care le constituie,pe urmă particulele elementare ce clădesc atomii şi anume protonii şi neutronii din nucleu,alătrui de electronii care se învârt în jurul acestuia.”Coborând” în continuare pe această scară,vom ajunge la particule elementare din ce în ce mai diferite,pornind de la Hadroni,leptoni şi până la cele mai minuscule particule usoare care sunt hiperonii,ca în cele din urmă să ajungem la această cuantă denumită foton şi în cele din urmă la quarci.Nici aceştia nu sunt ultima frontieră a fizicii particulelor elementare fiindcă au fost descoperite alte şi alte cuante de sorginte electromagnetică,care divid până şi quarcii.Repet,ceea ce formulez acum este doar o simplă aplicaţie coaxiologică,o ipoteză pe care o susţin.Faptul că aceste cuante se divid la infinit în noi şi noi structuri şi unităţi ajungem la conceptul coaxiologic de galaxie divizionară.

Aceasta ar putea ascunde la rândul său noi “corpuri” cereşti,noi stele,aştri,planete şi de ce nu şi planete locuite!Iar toate acestea în universul din noi,care nu este cu nimic mai prejos universului din exteriorul nostru.

Prin urmare noi nu suntem absolut deloc infimi faţă de măreţia universului din exteriorul nostru,odată ce în noi se află un univers de aceeaşi mărime.

Cu toate acestea realitatea ne arată că de fapt şi universul din exteriorul nostru se află tot în noi precum se află cel din interiorul nostru,fiind cunoscut de către noi.

Dacă acesta nu ar fi cunoscut de către noi nu ar mai exista pentru noi!În reflexia care este lumea noastră sufletul nostru fiind compus din Iubire devine o oglindă ale acestei reflexii la rândul său asemenea Oglinzii Cunoaşterii care difuzează întreaga imagine a lumii.Cum anume?

Orice fir de praf în lumină,chiar dacă nu este oglindă va estompa partial lumina respectivărealizând inversiunea reflexiei,cam ceea ce simţim noi raportat la valorile mic şi mare referitor la universul din noi şi cel din exteriorul nostru.

SORIN CERIN