ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

Această fantastică provocare pe care viaţa o reprezintă, oferindu-ne un exerciţiu de imaginaţie, restabileşte firesc, într-un discurs subiectiv, raportul formă-culoare, calea înţelegerii imaginii ca sens.
Materialitatea voluptoasă, bogăţia cromatică pe care realul o oferă, dacă accentul cade pe obiect, e un joc al formelor de consistenţă cromatică, care de multe ori capătă expresii decorative. Oraşele par să definească mai bine momentul actual al vieţii, aici accentul cade pe construcţii şi totodată pe o sinteză a formelor, o subtilă desprindere de motivul propriu-zis în favoarea unui limbaj a cărui logică se construieşte pe principiul expresivităţii cromatice, arătând noi forme ale demersului vieţii, elementul dinamic este similar viului, erodării, distrugerii.
Individul îşi asumă mobilitatea timpului şi a lumii, simultaneitatea de interese şi de căutări înăuntru şi în afara limbajului său, devenind proiecte de existenţă şi de cultură, opţiunea pentru limbaje alternative practicate, nu ca expresie a unor stări dilematice ci ca cercetări în domeniul vieţii, realitatea conferă gestului forţă de comunicare, de trăire directă, un discurs al unei generaţii dezinhibate, deschisă şi dispusă de a se identifica cu lumea în care trăieşte, din care se desprinde ideea de bază, limbajul comunicării şi al cunoaşterii de sine. Cu zorii fiecărei zile, regăsim cerul, ca o pânză de dimensiuni mari, cu expresii picturale, propunându-ne o picturalitate senzuală, vitalistă, având la bază mai mult decât altădată, un discurs mai mult decât figurativ. Noile medii, acum prezente, fac legătura între materia muză „lutul” si creatorul universului, privit nu doar ca instrument, ci ca introspecţie de construcţie, stări aflate într-o corespondenţă directă cu cele ale artistului creator al universului, aflat într-un discurs concentrat, de ritm şi dinamică, de o senzorialitate a materiei, lutul, „omul”, mai mult conţinută decât admirată, printr-o atentă observare, pe care lutul le are de la consistenţa materială, tactilă, până la pielea moale, catifelată a omului, formând structuri diverse.
Suntem o jumătate de corp care se reflectă în oglindă, iar împreună cele două imagini formează un corp întreg, mulţumindu-ne numai cu aspectul exterior, fără ca de multe ori să intrăm şi în cel interior, atunci când omul se leagă de fiecare detaliu, nu sunt şanse de înaintare; aici intervine verbul „a reflecta” din două puncte de vedere: unul al oglinzii si unul de a reflecta, ca o proprietate a omului, ca fiinţă superior organizată, cum ar fi să ne imaginăm oglinda noastră de acasă, în care ne uităm când plecăm. Cum ar fi ca noi să ajungem într-o asemenea stare încât la un moment dat să trecem prin oglindă? Este ceea ce se întâmplă cu laserul. Individul actual, sprijinit de o puternică contientizare a actului creator, îi determină interesul, importanţa, reluând în această formulare problematica existenţei sale.
Superioritatea universului, tensiunea dintre actul estetic şi cel vital sunt probleme în jurul cărora gravitează azi individul, el cutreieră muzeele si galeriile de artă ale lumii, contemplă ruine si monumente, colecţionează diverse obiecte artistice sau încearcă la rândul său să creeze artă.
Doar printr-o selecţie operată de o conştiinţă poate fi cunoscută realitatea în toate detaliile şi nuanţele ei.
PETRE BUCINSCHI