ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

Dincolo de orice alt comentariu, prăbuşirea evidentă a mediului înconjurător, asupra căreia se revine tot mai des, mai ales după raportul din 2 februarie 2007 al Comisiei Interguvernamentale pentru Schimbarea Climaterică, ne indică ferm că doctrina civilizaţiei supraconsumului este falimentară împreună cu toate orientările metafizice şi religioase care o susţin. Faţă în faţă cu sumbrul evoluţiilor ireversibile spre care ne îndreptăm împinşi de apologeţii acestei doctrine, considerată a fi expresia cea mai convingătoare a „înţelepciunii” cultelor din apus, putem cere să se renunţe la arogantele analize cu titluri de forma „Ortodoxia şi sărăcia” sau „Ortodoxia mioriţică” pentru a nu mai denigra propagandistic dreapta credinţă, ale cărei principale virtuţi sunt cumpătarea şi pocăinţa, fără de care nu vom putea face nimic pentru limitarea gravelor consecinţe care ne aşteaptă.

Speranţa

Printre puţinii, care nu au ezitat să afirme public că ortodoxia poate oferi cheia pentru multe din soluţiile de ameliorare necesare societăţii de supraconsum, este şi IPSS Serafim, Mitropolitul pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord care în volumul „Drumul spre Bruxelles” afirmă fără echivoc că: „După o experienţă de aproape 20 de ani de contacte cu marile Confesiuni creştine, convingerea mea cea mai profundă este că Ortodoxia cu Liturghia şi mistica ei, cu arta icoanei şi celelalte valori duhovniceşti, reprezintă singurul răspuns la căutările omului contemporan.”

Cu totul remarcabil este faptul că la o aceeaşi convingere a ajuns şi Prof. Univ. H. Tristram Engelhardt, părintele fondator al bioeticii americane care printr-o formulare şi mai categorică arată că „Este un act de ură a nu chema pe toţi la Biserica Ortodoxă”, după ce mai întâi constatase că „Biserica din Apus se află astăzi într-un haos profund”. http://analizesifapte2.blogspot.com/2006/09/buletin-arp-nr-252006.html .

De fapt, întoarcerea la unitatea credinţei prin Ortodoxie îşi are temeiul de netăgăduit în Sfânta Scriptură, unde scris este, şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament: „Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău: Tu eşti preot în veac după rânduiala lui Melchisedec.”, ceea ce înseamnă că pentru Preoţia lui Iisus Hristos, Cel de o Fiinţă cu Tatăl, este admisă doar o singură rânduială şi numai una, care nu poate fi alta decât rânduiala dreptei credinţe statuată de primele Sinoade Ecumenice ale Bisericii prin participarea tuturor episcopatelor, rânduială respectată de către toţi până când au început desprinderea care a culminat cu anul 1054.

Prin faptul că înlocuieşte interminabilele târguieli, numite dialoguri teologice, cu respectarea necondiţionată şi de către toţi a cuvântului Sfintei Scripturi, această poruncă reprezintă singurul criteriu divin pentru refacerea unităţii religioase.

Unitatea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh, pentru care se roagă bisericile ortodoxe la fiecare Sfântă Liturghie va deveni, într-adevăr, realitate fiindcă UNDE-I LEGE NU-I TOCMEALĂ, iar această lege imuabilă, şi implicit eternă, are un caracter cu totul special prin faptul că ne-a fost dată nouă prin cea mai înaltă formă de consacrare a unei legi, adică prin jurământul Tatălui Ceresc.

GEORGE LIVIU TELEOACĂ