ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

Poezia religioasa are o deosebita importanta fiind in vizorul criticilor si istoricilor literari.

Importanta ei consta in faptul ca ,pe de-o parte,transmite,idei,imagini sensibile,cs orice alta poezie,iar pe de alta parte,mult mai importanta,este o forma de comunicare a omului,din toate timpurile,cu Dumnezeu.Astazi,cu atat mai mult cu cat omul modern este ancorat intro lume materiala,se cuvine sa revenim,cu pasi marunti,la spiritual,sa dorim sacrul,sa-l intelegem si,nu in ultimul rand,san e impartasim de el.

Deosebit de important este faptul ca orice text,fie epic,fie liric,.produce o”placere”,asa cum afirma Roland Barthes in “Placerea textului”,insa pot afirma mai mult,anume ca,poezia religioasa nu produce acea placere inteleasa ca incantare,ci produce bucurie duhovniceasca.Fiecare crestin citind o poezie cu tematica religioasa simte comuniunea cu Dumnezeu,caci aceasta este intentia poetului crestin.

Toata poezia,de la inceputuri si pana azi,cu tematica religioasa,are un statut aparte in sfera beletristicii prin tema acesteia,motivul,simbolul cultivat si,nu in ultimul rand al limbajului ,realizand un adevarat margaritar ori perla a literaturii romane.

Dumnezeu a creat omul si l-a inzestrat cu multe daruri,as aminti doua:puterea de a da viata si libertatea.Izvorul vietii fiind Dumnezeu,iata ca omul este invitat sa conlucreze cu Creatorul sau,insa nu este fortat,ci are libertatea de a raspunde chemarii,invitatiei lui Dumnezeu,intrun mod atat de elegant,de delicat,as spune.Iata omul pus in postura de a face minuni,caci ce minune mai mare este decat venirea  pe  lume a unui copil,de a te bucura de toate darurile lui Dumnezeu,de a intelege limbajul universal al iubirii care guverneaza intreaga creatie a lui Dumnezeu.Un mare scriitor rus,Dostoievski,afirma ca “frumusetea va salva lumea”,iar Sfintii Parinti si insusi Mantuitorul IIsus Hristos,ne invata cum ca ne vom salva daca implinim legea iubirii.Parintele Dumitru Staniloae afirma ca “ascetica si mistica sunt modalitati de castigare a mantuirii,si n u oricum  ci prin indumnezeirea sufletului omenesc”¹De asemenea,Nichifor Crainic  definea frumosul artistic ca fiind intruparea in opera a frumosului spiritual.Iar taina poeiei consta in faptul ca Dumneeu se descopera omului prin intermediul artistului,creator de frumos si impreuna-lucrator cu Dumneeu.Sediul intalnirii a omului cu Dumnezeu este inima,camara cea de taina,sfanta sfintelor la usa careia in permanenta bate Mantuitorul Hristos.In momentul in care Hristos a intrat omul cineaza cu EL,dupa spusele Mantuitorului.Este momentul primirii hranei celei nestricacioase,a harului divin.Practic ,poezia religioasa devine o rugaciune si foloseste limbajul universal al iubirii fata de Dumnezeu,de aproapele si de intreaga creatie.

Primele productii lirice ,de altfel,au fost cele religioase.Primii poeti religiosi,Dosoftei,urmat de Miron Costin,urmand fie cultivat acest gen de poezie prin lirica lui Eminescu,Goga,  Cosbuc,Arghezi.

O dezvoltare rapida o cunoaste in perioada interbelica prin  L.Blaga,V.Voiculescu,I.Pillat si N.crainic.Un rol important l-a avut desigur miscarea de la Manastirea Antim,”Rugul Aprins”,unde se punea accent pe isihie si ,nu in ultimul rand,revista “Gandirea” cu accent puternic pe ortodoxie..

George Calinescu il numeste pe O.Goga, “Apostolul”²care vesteste ziua cea mare ,ziua mantuirii.Daca la Arghezi, credinta se imbina  adesea cu tagada,atitudinea de indoiala si de cautare este prezenta in Psalmi”Tare sunt singur,Doamne si piezis/Copac pribeag uitat in campie”…,in Psalmii Moderni,ai lui AL.M acedonski,este recunoscuta vina ca a pus la indoiala puterea Dumnezeiasca”Iertare. Sunt ca orice om|M-am indoit de-a ta putere-iertare.”Mai mult ,in poemul eminescian:’Luceafarul”,N.Crainic vedea poemul crestin prin excelenta al literaturii romane.,iar intreaga sa poeie religioasa o numea simplu:rugaciune desavarsita.

O poeta ,mai putin cunoscuta,este Zorica Latcu-Teodosia care ne incanta cu versurile sale de o mare frumusete si armonie,transpunand in versuri,cu o mare sensibilitate,iubirea lui Dumnezeu.Tema centrala a poeziei este iubirea dintre Dumnezeu si sufletul omului,tema preluata din Cantarea Cantarilor.

Sufletul poporului roman se identifica ca sufletul poetilor crestini romani,legatura care se stabileste fiind una profound spirituala. Acest gen de poezie invita omul sa participle la taina divina,bucurandu-se de impartasia limbajului mistic.

NEMES CRISTINA GABRIELA