ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

Decizia luată de Curtea Constituţională a României este, prin forma ei neechilibrată, aidoma măsurilor adoptate de guvernul Boc. E drept, nu este la fel de catastrofală, dar, prin forma de segregare socială pe care o induce, se poate constitui într-un alt punct de destructurare social-economică.

Am văzut şi pensionari fericiţi! I-am văzut în urma deciziei luate de Curtea Constituţională a României. Am văzut oameni de vârsta a treia care, fără a se cunoaşte între ei, se felicitau în staţiile de autobuz. Apoi, a urmat tristeţea… Când au început să sesizeze situaţia în care au fost puşi. Pentru că, urmare a deciziei luate de premier, după declararea neconstituţionalităţii pensiilor (a tuturor formelor de pensii), vinovăţia pentru majorarea TVA a fost aruncată în spatele „fericirii” pe care au primit-o pensionarii de la magistraţii Curţii. „Să nu dea domnul să vedem cum pensionarii vor regreta că nu li-au redus pensiilee!” – a venit cugetarea unui politician care avertiza astfel că salariaţii, şi nu doar cei bugetari, s-ar putea întoarce împotriva pensionarilor. Pentru că este de aşteptat ca de acum înainte procesul de degradare a vieţii în România, reducerea la cote dramatice a coşului zilnic, adoptarea altor măsuri fiscale să fie puse de guvernanţii în spatele dreptului pe care l-au primit pensionarii.

Iar aici vina Curţii Constituţionale este evidentă. În fapt, din interesul de a-şi proteja propriile pensii, magistraţii au transformat constituţionalitatea într-un scut propriu.

Nu au declarat ca fiind neconstituţională doar reducerea pensiilor formate pe baza contributivităţii, cum ar fi fost firesc, ci şi diminuarea pensiilor speciale. Acelea care au fost „completate” dincolo de limita firească rezultată din calculul contributivităţii cu procente uriaşe în baza unor legi speciale. Deşi acestea nu mai aveau caracter de drept patrimonial, ca baza însumării contribuţiilor celor vizaţi, şi, deci, nu se mai putea considera că reducerea ar fi carecumva neconstituţională, acestea au fost totuşi salvate.

Ar fi fost poate de aşteptat ca premierul să sară ca ars, pentru că tocmai pensiile „nesimţite”, formate în baza legilor speciale, erau cele salvate, acelea pe care le-a declarat din prima zi a mandatului său ca fiind duşmanul guvernării bugetare echilibrate. Dar nu a zis nimic. Pentru că, aceeaşi curte a oferit segmentul de impuneri dorit de premier prin sacrificarea salariaţilor bugetari. Ale căror reduceri de venituri cu 25 la sută au fost declarate constituţionale.

În plus, deşi deciziile Curţii ar trebui să se bazeze în stabilirea gradului de „constituţionalitate” şi pe efectele în viitor, magistraţii au ignorat acest aspect. Chiar dacă decizia lor va da naştere la cell puţin două surse de conflict. O dată între pensionari şi salariaţii bugetari, cu penibilul situaţiei în care un salariat va ajunge, după reducerea venitului cu 25 la sută, să primească mai puţin decât echivalentul unei pensii medii, dar şi între pensionari şi toţi salariaţii (cei bugetari fiind afectaţi de două ori) ca urmare a „vinovăţiei” seniorilor de a se fi ajuns, pentru salvarea veniturilor lor, la scumpirea vieţii în România prin aplicarea unui TVA.

Sunt aspecte pe care este greu de crezut că magistraţii Curţii nu le-au avut în vedere. Sunt puncte de vulenerabilitate pe care nu le vom găsi însă trecute în strategia securităţii naţionale. Chiar dacă au un caracter evident. Sunt vulnerabilităţi atât de bine închegate de miniştrii primului guvern de ocupaţie a României încât nu se mai pune întrebarea, aparent utopică, dacă se doreşte crearea unor presiuni sociale care să aibă ca efect implozia şi, mai apoi, destructurarea naţiunii române, ci unde ne aflăm de fapt cu acest proces?

CEZAR ADONIS MIHALACHE