ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

Pima calatorie a noastră in China a inceput pe 21 martie 2002.Plecarea Matildei era motivată de sarbatorirea pe 23 martie a zilei de nastere a Ioanei, care împlinea patru ani, care abia se trezise din socul lingvistic pe care l-a suportat la trei Ani şi jumatate pleca cu parintii in China, fara as stie un cuvant in chineza, abia vorbea is in limba romana.Indoielile, temeriIe chiar grijile noastre erau pe deplin justificate.

Trebuia macar unul din noi să fim aproape de ea , să aiba acolo pe Buna, cea care o crescuse cu drag de la prima zi de nastere.

Emotiile acestei prime calatorii cu avionul pana la Frankfurt is de acolo la Shanghai timp de 12 ore au fost impartite intre cei care ramaneau acasa, Matilda care pleca in “calatoria vieţii mele”,ASA cum a consemnat intr-un jurnal personal tinut pe tota perioada sederii in care a notat impresii, ganduri ,Dar is o multime de “dovezi”, bilete de avion, bilete din mijloacele de transport, de la spectacole is din parcuri, prospecte is programe, o adevarata comoara pentru cel care doreste as aflae is as vada ce este cu aceasta Tara atat de inexact is uneori atat de incorect evaluată.

Retinem din acest jurnal cuvinte care merita a if cunoscute dincolo de limita stricta a familiei pentru care a fost scris:

“Am mai pus în bagaj câteva ziare,şi a avenit timpul pentru chek-in.Am trecut in spaţiul pentru calatori, lasand in urma pe cei dragi care m-au condus la aeroport.

Incepeau grijile care erau de-acum doar ale mele,, am primit “boardingul”, intram incet in fluxul acestei calatorii, stiam locul din avion, terminalul pentru avionul spre Shanghai. Zbourul de doua ore pana la Frankfurt a fost plăcut, am avut sentimentul de bucurieşi plăcere pe care MI l-a oferit sansa de a if invitata de copii intr-o calatorie atat de nesperată.

Senzatii deosebite, gandurile la noile realităţi spatiale is temporale, la perspective inversate iscate de noile dimensiuni, disproportionate de inaltime is viteza, m-au trimis la reflectii nu tocmai ortodoxe despre atotputernicia omului, a omului care in orice clipa poate deveni victima propriului geniu.Vazute de sus asezarile omenesti sunt “musuroaie de furnici”, sunt fire de iarba menita as piaraşi apoi as se regenereze fara pic de bucurie sau suferinta.

Tot gandindu-ma am simtit miros de mancareşi in curand pe masuta din fata mea a popsit tavita cu un aperitiv frugal, Dar apetisant, cu o chifla calda pe care am uns-o cu untşi am lipit feliute de sunca presata. Am lasat la urma somnul delicios care nu era macar afumat pentru a ma duce cu gandul la slanina de acasa, din copilaria petrecuta in Valea Jiului.

Luam o pauza de gandire cu acest moment al mesei. Ramanea grija pentru pentru felul in care ma voi descurca pe aeroprtul din Frankfurt. Am rascolit prin buzunarele sacunului, am gasit aerportul urias pus pe hartie.Cred ca imi trebuie mai multa imaginatie decat am in mod obisnuit.

Cele doua ore pana la Frankfurt au trecut “în zbor”,şi m-am aliniat disciplinat în circuitl firesc al celor care caşi mine mergeau mai departe sau se opreau aici la punctul final al caltoriei lor. Aș a m-am aflat într-un autobuz care NE-a dus chiar la terminalul B unde se deschidea poarta 25 pentru mine is cei care vor calători timp de 12 ore până la Shanghai. Mergeam firesc către această poartăşi MI-am amintit cuvintele fiului meu Dan care citise pe faţa mea emoţia de a rămâne pentru prima oară in braţele propriei voinţe, de a mă orienta”dacă nu ești handicapat, cu vionul te decurci prfect”. Acum îi dau dreptate, abordez o bandă transportoare ca să-MI fie mai uşor,, privesc din mișcare free shopurile”. Nu am timp să fixez privirea pe ceva din aceste minunate magazine, timpul scurt era destinat altui obiectiv la care am ajuns”in Time”. Un Boeing 747 era deja tras la poarta 25, pe fereastra vedeam cum se aduc bagajele celor care tranzitează Aeroprtul din Frankfurt cu destinaţiaShanghai-China. Spaţiul porţii s-a umplut de călători, majoritatea cu cu ochii oblici, eu având acum certitudinea că am ajuns exact unde trebuie. 300 de persoane vor if luate “pe sus” , mai puţin poate cele câteva care erau insistent anunţate să sosească la imbarcare. Sunt din ce în ce mai sigură de mine, o undă de satisfcţie că m-am descurcat mă incălzeşte când ajung deja pe locul inscris pe tichetul oferit la plecare. Locul este la fereastră, deasupra aripii din stânga, cu posibilitatea de a vedeaşi prin ferestrele din faţăşi din spate. Văzând această mulţime de oameni care au ocupat avionul m-am gândit din nou la minunile tehnicii, mă întrebam cum poate ridica avionul la peste 10.000 de metri atâţia călătorişi atâtea bagaje. Cam la o oră, după ce totul s-a liniştit, după ce m-am obișnuit cu acel sunet specific al uriaşului care emite undele sonore ale siguranţei că totul este OK, a inceput servirea primei mese. Meniul este la alegere: Chinese food sau europien food. Cum toţi călătorii comandauşi un aperitiv cu alcool, am cerutşi eu un gin tonic, dar nespecificând din care m-am trezit în faţă cu gin fără adaosuri de ingrediente , pe care nu l-am putut bea.

Am trecut apoi la prima lecţie despre cum să fac să nu deranjezşi să folosesc firesc to ce se pune la dispoziţie in avion. Am aplicat metoda clasică, intuitivă, a observării, “Ce faceal tul bine, făşi tu”, am aflat locul WC-uluişi l-am abordat cu îndrăzneală, m-a impresionat curăţenia perfectă, care mi-a produs satisfacţieşi liniște, poate mai puţin spaţiul strâmt pe care îl poţi aborda .

Am folositşi căș tile, am ales muzică, am încercat să citesc, fără succes, am încercat să adorm cu același rezultat, am rămas aproape singura în satrea de veghe care mi-a dat totuşi o deosebită satisfacţie.Am putut vedea pe fereastră spectacolul măreţpe care îl oferă de la această inălţime pământul sub plapuma norilor.” (Filă de jurnal,21 03 2002).

                                                                        *

Iataşi emoţiile  mele transcrise într-o scrisoare către cei dragi de acasă la câteva de la sosirea pe 23 11 2007:

“Călătoria a fost una lungă şi obişnuită, de la Amsterdam se zboară peste Marea Baltică, Sanct-Petesburg, peste Urali, Siberia, Celiabinsc apoi spre dreapta către Beijing şi apoi spre sud către Sanghai.

Teritoriul rus este imens.Am stat pe desupra Rusiei ore în şir, mai către Siberia s-au înmulţit golurile de aer dar şi trepidaţiile, unui uriaş Boeing, de amploarea unui cutremur cam de gardul 5.

A fost impresionant zborul de deasupra Chinei când la orizont pătura de nori de sub noi s-a colorat de la un roşu palid la un roşu puternic, apoi culoarea s-a diminuat către nuanţe de galben, apoi spe alb şi a părut binecuvântata lumină a unei dimineţi. Eram Chiar deasupra Beijingului când fusele orare s-au încălecat şi ora locală de la Shangai fixată deja de la Amstredam s-a egalizat cu cea pe care o vedeam afişată din când în când pe monitoarele din Avion. Am ajuns la Sganghai cu o mică întârziere a vionului, am ajuns la recepţia aeoprtului uriaş , i-am zărit pe Liviu şi Cristina care ne aşteptau cu mare bucurie, ne-am făcut semne, noi am aşteptat să ne vină bagajele care nu mai soseau. De noi s-a apropiat o chinezoiacă cu trei cupoane să recunoaştem bgajele doar din hârtii, pentru că în realitate rămăseseră la Amsterdam , cele 45 de minute dintre avioane fiind insuficiente pentru transferarea lor în avionul de Shanghai.

După o negociere în chineza lor şi engleza noastră, a intervenit Cristina cu telefonul şi a aranjat ca a doua zi să ni se aducă acasă bgajele ,ceea ce s-a şi întâmplat.

Bucuria cadourilor s-a amânat peste 24 de ore. Dar s-a şi produs.

Ne-am apropiat de locuinţa copiilor cu un mijloc de transport neobişnuit, rnumitul Maglev , în câteva minute distanţa de aproape o oră a fost înghiţită de spaţiul elctromagnetic dintre şine şi platformă. Fără zgomotul specific tuturor mijloacelo tradiţionale, Maglevul dă senzaţia unui zbor pe suprafaţa pământului. Abia ma avut timp să fotografiem viteza, afisat pe un panou din faţă, care în cîteva minute a trecut de 450/km pe oră.

Eram însă foarte obosiţi, în stilul nostru, permanenta grijă cea lumească de care nu scăpăm , indiferent cât ne-am ruga, ne-aţinut cu ochii deschişi.Am profitat de faptul că în avion erau multe locuri neocupate, am lăsat cele trei locuri pentru însoţitoarea ma de bord , eu am mers într-o altă parte a avionului să mă pot întinde  şi odihni orizontal.

În avion am mâncat preparate olandeze gustoase şi foarte bine servite, sucuri şi bere, alcooluri erau la cerere pentru cei ce îşi înmuiau emoţia călătoriei la 10.800m deasupra pământului cu o viteză de 960 km pe oră.

Au fost câţiva olandezi aproape de 40 de ani ,toţi masivi şi puternici cu obrjii bucălaţi şi vorbirea aceea nemţeascăşi necunoscută. Doi dintre ei, la o oră de la decolare se făcuseră cui, am vorbit cu ei în engleză, ne-am confesat până la invitaţia de a vorbi şi ruseşte „mâine , a zis unul din ei că azi suntem foarte ocupaţi şi avem gura plină”.Au băut pe rând tot ce se aducea ca băuturi alcoolice.Dimineaţa la 30 de minute înainte de aterizare, după câteva sforăieli olandezii erau freş şi  promiteau să repete figura miercuri când se vor întoarce întoarce acasă.”

                                                           *

“Am ajuns la Shanghai la ora 11și 15, ceasul rămas pe ora Romaniei arăta 5şi 15.

Aeroportul PU DONGdin zona noua a orașului e spectaculos şi pare mai mare decât cel din Frankfurt, funcţional, cu dotări moderne, darşi o atmosferă rece, sobrăşi impersonală. Atitudinea faţă de călători este corectă, lipsită de orice afectivitate, poateşi din inaccesibilitatea sau teama comunicarii.Toi cei care indeplinesc servicii stiu engleză doar in măsura suficientă pentru indeplinirea obligaţiilor de servici. Am efectuat formalităţile de ieşire, am primit bagajelepe badă rulantă. Mi-am aruncat privirea spre mulţimea care aştepta la bara de protecţie şi am văzut feţișoara dragă a fiicei mele Cristina ,ieri un copil pentru care mă temeam să o las singură în curtea blocului. Clipa aceasta nu se poate uita niciodată. Să fi fost doar oboseala călătoriei care m-a făcut să-mi pierd controlul emoţilorşi am izbucnit în plâns. Nu mi se întâmplă aşa ceva de prea multe ori. Nu mai vedeam bine floarea minuntă pe care mi-au dăruit-o la sosire. Era o floare in formă și culori pe care nu le mai văzusemşi un mesager pentru multe din surprizele ce m-au însoţit apoi timp de trei luni.

Distanţa de la aeroport până in cvartalul de blocuri in care locuiesc ei a fost parcursă cu taxi , timp de o oră.

Am ajuns in apartamentul copiilor cu spaţii generoase cu tot confortul necesar unei vieţi civilizate: gaze, încălzire cu aer condiţionat in sezonul rece careţine in jur de două luni.Totul strălucea de curăţenie.

Dar cea mai spectaculoasă mi s-a părut a fi Ioana care mi s-a părut de nerecunoscut .A plecat un copil mic, acum vorbeşte deja în englezăşi în chineză. Este o evoluţie la care nu m-am așteptat.Este  ascendentul ce-l oferă unui copil mediul de viaţăşi cel legat de comunicare directă in două limbi străine, dar mai esteşi calitatea învăţământului particular ,şcoala britanică cu un curriculum perfect conceputşi organizat astfel, încât orice copil normal să urmeze cu folosşcoalaşi să însușească cunoştinţe temeinice pentru tot restul vieţii.

Acum când scriu acest jurnal, mă gândesc cât de puţin am incurajat copiii să plece in China. Dar câţi părinţi ar fi fost cu adevărat încântaţi să lase copiii să plece peste mărişiţări ,să taie în două necunoscutulşi să păstreze acea parte nevăzută de noi care înseamnă un altfel de concepeşi organiza viaţa, într-o lume atât de diferită de a noastră”( pagină din Jurnalul Matildei, 21 martie 2002)

 05.12.2007   05.12.2007 Shanghai

AUREL ANGHEL