PRIN RĂSTIGNIRE, STĂPÂNI PESTE HAR

În sărbătoarea dulce-amăruie

aceeaşi febră mă cuprinde,

preacăutând cuvântul să-mi descuie

drum spre cel ce nu te vinde.

Grădini în Ghetsimanii primăverii

le simt ca pe cuiele caznei,

când aştept în pragul Învierii

pentru flămând fructele haznei.

Iisuse, Tu, un monument de cuie

nicicând ruginite în veac,

monument de lacrimă ce suie

în suflet, să nu rămână sărac.

Cum magnetu-n rânduieli adună

pilituri de stele de prin haos,

Jertfa-Ţi cu salvarea mă cunună,

pe rana Ta îngenunchez în naos.

Reneg ale lor imitaţii de cuie

şi travestiul sterp de lacrimi,

răstignirea falsă ce nu e

decât blasfemie de patimi.

Noi, cei mărunţi precum bobii

abia umplând un degetar,

prin Răstignirea-Ţi ştim că robii

pot fi stăpânii peste Har.

NICOLAE SÂRBU