ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

 

 

SEMNATURI PENTRU CANONIZAREA LUI EMINESCU

Fiind invitat să iau cuvântul, la Simpozionul cu tema Lupta continuă pentru eliberarea Neamului Românesc sub stindardul lui Mihail Eminescu, ce a avut loc pe data de 14 ianuarie 2006, în sala de conferinţe a Universitătii Ion I. Dalles, organizat de Uniunea Mondială a Tuturor Românilor ( Ţara şi exilul românesc), Asociaţia Culturală universală ,, Mihai Eminescu” şi Asociaţia Patrioţilor Români, am făcut propunerea să se strângă semnături, în România şi pe întreaga planetă, unde există români, pentru canonizarea lui Mihail Eminescu. Dar nu înainte de a fi făcut trimitere la Scrisoarea deschisă către Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Creştine Ortodoxe Române, semnată de Dr. Iosif Niculescu, Permanenţe, nr. 4, aprilie 2005, din care am reţinut următorul paragraf: ,,Anul trecut V-am adresat un memoriu în care îndrăzneam a sugera luarea de măsuri în vederea canonozării marelui nostru poet Mihai Eminescu, despre al cărui sfârşit martiric există azi suficiente dovezi. Am primit răspunsul-confirmare, însoţit de promisiunea de a se lua această problemă în discuţiile de la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Până azi nu am aflat dacă s-a discutat şi, eventual, ce hotărâre s-a luat.”

Dacă s-ar fi luat în discuţie, ar fi aflat tot românul. Dar nu înseamnă că aşa ceva nu va fi pe ordinea de lucru al unei întruniri a Sfântului Sinod.

Orice român, sau organizaţie, instituţie, sau partid poate declanşa strângerea de semnături. Mulţi români îşi vor înnobila arhiva familiei, cu strângerea de semnături, fie numai din partea familiei şi a unor cunoscuţi. Toate, la un loc, vor induce ploaie duhovnicească peste întregul Neam Românesc. Nu trebuie să ne grăbim să terminăm strângerea de semnături, dar nici să uităm, să abandonăm această sfântă datorie faţa de Neam şi Eminescu. Nume , prenume, adresa, nr. de telefon. Pe fiecare pagina, ca titlu, va fi scris Sfântul Mihail Eminescu. E bine să ştie tot românul, canonizările nu se fac dintr-odată. Durează în timp. Important este ca Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să accepte propunerea canonizării. Să îşi asume această idee. Să facă primul pas pentru un astfel de parcurs. Să fim încredinţaţi că Mihail Eminescu va fi sfinţit de Biserica Ortodoxă Română, cel puţin având în vedere că în Basarabia şi Transnistria, Nordul Bucovinei, în Maramureşul istoric, în Câmpia Tisei cu centrul la Gyula, în Banatul de dincolo de graniţă, este simţit ca un sfânt. Dar şi de românii din Bulgaria, Grecia, din Serbia (de pe Valea Timocului), din Albania şi din celelate ţari balcanice, indiferent de denumirile pe care le au aceştia, de vlahi, aromâni, sau altele. Şi de ceilalţi români de pretutindeni. Şi de bună seamă, din România cu actualele graniţe.

Creştinii Bisericii Ortodoxe Române, dar şi ai celei Catolice, formează, fiecare, preoţimea generală, colectivă, iar preoţii constituie preoţimea slujitoare. Ceea ce nu inseamnă că noi, toţi creştinii, nu oficiem de câte ori trăim întru adevăr, dreptate, întru ceea ce este bine de facut şi de rostit. Canonizarea este un proces lung, pe etape. Dar întru preoţimea colectivă suntem liberi să ni-l asumăm ca sfânt. Iar acest fenomen este întru totul dogmatic, acceptat de Biserică. Şi facem lucrul acesta pentru că sufletul nostru îl receptează ca sfânt.

Adunarea de semnături este este o modalitate de înţelegere şi solidarizare, prin Eminescu, între românii din marea famile a Neamului Românesc. Cine-şi iubeşte propriul neam, este în normalitate. Numai iubind pe cei din jurul tău, iubirea ta este o realitate, nu o închipuire şi poate ajunge şi la ceilalţi oamnei, din lumea în care trăim.

Să nu se producă nici o neînţelegere, semnează doar cine vrea . Unii vor semna mâine, sau ei înşişi vor aduna semnături. Conştiinţa apartenenţei la Neamul Românesc şi la Eminescu răsare din adâncimile sufleteşti ale românilor, ca o floare de lumină. E un fenomen românesc în derulare sub ochii noştri.

Dacă reproduc un articolul cu titlul Efigia lui Eminescu, stema tricolorului României, pe care l-am publicat în Dreptatea, 14 iunie 1990, este pentru a mărturisi că ideea, în scris, sau circulând prin viu grai, aparţine Chişinăului, dar şi pentru a reliefa că Eminescu este cel mai viguros spirit reîntregitor de ţară. Asteptăm confirmarea paternităţii ideii, din partea Chişinăului. In anul 1990, când Reîntregirea României era posibilă, a fost blocată de către casnicii Moscovei, care au anexat şi deturnat Revoluţia Română şi Podul de Flori ( A se vedea, spre documentare, cartea Societatea Culturală Bucureşti-Chişinău, scrisă de semnatarul acestui articol, Editura Dacia Eternă, Bucureşti 1999. Poate fi citită şi pe internet, cu titlul Reîntregirea României, la www. agero (Asociaţia germano-română), la Istoria României, în cadrul apelului Dragi români din R. Moldova veniţi cu noi în U.E. Iată articolul:

,,Prezentul şi viitorul neamurilor depind în mod decisiv de capacitatea lor spirituală. Vechile însemne-scuturi, săbii, etc. expresii ale stării de război, care a bântuit timp de milenii specia umană, nu mai exprimă evoluţia pe care se angajează omenirea. Poftele primare, năvălirile, jafurile şi anexiunile ies din istorie. Recunoaşterea lui Eminescu drept stemă-simbol a României este conformă spiritului paşnic şi buneicuviinţe a Românilor. De aproape trei mii de ani, de când suntem atestaţi de documente pe acest pământ, am reuşit, între Tisa şi Nistru, să ne apărăm, nelăsându-ne antrenaţi în năvăliri şi anexiuni, aşa cum au procedat, multă vreme, unele popoare. Omenirea va supravieţui doar prin eliminarea războaielor şi armelor din viaţa planetei. Spiritul creator, într-o nouă istorie, a păcii, va decide înscrierea neamurilor în şirul secolelor şi mileniilor ce vin. Înălţarea lui Eminescu în stindardul poporului român va fi prima bătaie de inimă a viitorului, ce începe a se institui în viaţa mult zbuciumatelor popoare din Europa.

Este de aşteptat ca întreaga intelectualitate românească să se implice în sprijinul legiferării acestei propuneri.

Ziua încetării din viaţă a lui Eminescu şi totodată a triumfului în eternitate, ar deveni ziua naţională a poporului român. Nu am face decât să legiferăm ceea ce Mihai Eminescu este de fapt, conducătorul neamului românesc, prin cuvântul investit cu nimbul genialităţii sale.” Şi adăugăm, azi, Ziua de 1 Decembrie 1918, va rămâne mereu ceea ce este, sărbatoare naţională, ziua sfântă a constituirii statului naţional unitar roman, cu efectul necesar al Reîntregirii României cu teritoriile anexate prin Pactul Ribbentrop-Molotov. Cu Eminescu ne asigurăm viitorul, întărind unitatea de neam şi teritoriu. Ziua înaltului spirit eminescian protector, ca sărbătoare naţională, este uşor de asumat, având în vedere că Eminescu, de ziua sa, este sărbătorit la nivelul întregii ţări şi înafara ei. Şi este vară, anotimp favorabil. Mai subliniem că 1 Decembrie 1918 îşi găseţe în spiritul eminescian o mare sărbătorire. Vom sărbători România, la modul plenar, de două ori, la 1 Decembriei şi la 15 Iunie, ştiind ce mai avem de făcut pentru ea, menţinând aspiraţiile noastre sfinte mereu vii, în candela sufletelor noastre. Naţiunile îşi caută întăriri prin marile lor spirite. Uniunea Europeană l-a asumat pe Beethoven, cu Oda Bucuriei. Noi pe Eminescu, drept sfânt protector.

Rugămu-vă frumos, dragi români, când mergeţi la biserică, la altar, pentru pomenirea celor dragi, să-l pomeniţi şi pe Mihail Eminescu. Şi acasă, în clipele sfinte, rostiţi numele lui Mihail Eminescu, având gândul îndreptat spre Tatăl Ceresc.

Citeşte, învaţă versuri din Eminescu. Citeşte-i proza politică. Şi celelalte lucrări. Apropie-te de el şi vei fi puternic. Mihail Eminescu voivodează ca un sfânt. Este Arhanghelul Mihail Eminescu. Este Sfântul Naţiunii Române. Şi toate acestea cu atât mai mult cu cât antiromânismul programat acţionează pe faţa. Fie şi un singur exemplu. Preşedintele României, Traian Băsescu, pe data de 17 ianuarie 2005, îl investeţe pe Horea-Roman Patapievici ca director al Institutului Cultural Român, deşi se ştia că Patapievici nutreşte sentimente profund antiromâneşti. Iată ce susţine H.-R. Patapievici (Inactualitatea lui Eminescu în ,,anul” Caragiale, Flacăra, nr. 1-2, 2002, p.86):

Răsturnarea faţă de perioada interbelică e completă. Pe atunci Caragiale era suspect, Eminescu era accept; azi Eminescu a devenit suspect, Caragiale este în mod eminent recept. Pentru noua tablă de valori acceptate, Caragiale a fost găsit politic corect, în timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon importat din ţările progresiste a arătat făra dubiu că fostul poet naţional al României clasice e politic incorect…Poet canonic Eminescu nu mai poate fi, deoarece revoluţia sociologică din învătământul superior care a avut loc după 1990 a adus la putere studioşi care fac alergie la auzul cuvântului canon si manifesta tendinta să pună mana pe revolver cand aud cuvantul tradiţie. Profund el nu mai poate fi considerat, deoarece categoria profundului, nefiind postmodernă, nu mai e prizată de intelecualii progresişti. Interesant Eminescu nu mai poate fi, deoarece tot ce e interesant în Eminescu e pur german (Oare?-n.n.), iar azi nu se mai consideră interesant decât ce vine din zona anglo-saxonă, care e contrariul germanităţii…Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume bine văzut înafară, Eminescu joacă rolul cadavrului din debara.

Tnerii care doresc să-şi facă un nume bine văzut înafară? Doar cine se leapădă de părinţi, de buni şi străbuni, de Mihail Eminescu şi de celelalte înalte valori româneşti, de la Zalmoxe până azi, este bine văzut înafară? Lepădăturile. Iată cum vrea şi acţionează H.-R. Patapievici, ca să ajungă românii.

De cine e trecut Mihail Eminescu între cei suspecţi? De cei gata să pună mâna pe revolver. Cine îl consideră pe Caragiale politic corect, iar pe Eminecu, incorect? Cei ce sunt gata să pună mâna pe revolver. Noi românii sţim că Mihail Eminescu nu este incorect faţă de prea iubitul său popor român. Iar faţă de altii a fost şi este corect. De cine e considerat Mihail Eminescu drept fostul poet naţional? De cei gata să pună ma pe revolver. De cine este scos din viaţa românilor, pentru că a făcut studii în Germania şi şi-a asumat cultura germană? De cei gata să pună mâna pe revolver. De cine e considerat drept cadavru din debara? De cei gata să pună mâna pe revolver. Cine sunt intelectualii progresişti care nu mai vor profunzimea lui Eminescu în viaţa publică din România? Cei gata să pună mâna pe revolver. Un revolver cu cartuşe din cuvinte otrăvitoare. Şi lovesc în plin în tradiţia acestei ţări, în care Mihail Eminescu face parte cu virtuţi unificatoare, din adâncimile zalmoxiene, până azi, întru ortodoxie, de pe planul excelentei comori tradiţionale folclorice, până la înalta filozofie şi nimbul divin, cu o magnifică filtrare pe planul ideilor şi izbândă a versurilor sale. Unul din mânuitorii unui astfel de revolver este H.-R. Patapievici. Cine consideră cultura germană ca fiind lipsită de interes, iar cea anglo-saxonă obligatorie? Cei gata să pună ma pe revolver. H.-R. Patapievici continuă conflictul armat din cel de al II-lea război mondial dintre Germania şi Aliaţi, în acualitate, în domeniul culturii, cultivând un antigermanism extrem de agresiv. Ca şi antiromânismul.

Cum au ajuns, unii, la putere după 23 august 1944? Aduşi de tancurile sovietice. Aşa s-a instalat în România regimul bolşevic Ana Pauker-Silviu Brucan. Şi au lovit în plin în trunchiul dăinuirii noastre, intrezicându-l pe Eminescu şi nu numai, umplând Siberia, în 1940, cu deportaţii români din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, iar după 23 august 1944, puşcăriile, cu elitele Neamului Românesc şi gropile comune din jurul puşcăriilor şi de la Canal. Tot aşa au ajuns Silviu Brucan-Petre Roman-Ion Iliescu să preia puterea în România, în Decembrie 1989, tot cu ajutorul URSS. Apoi, cum exact susţine H.-R. Patapievici, în Universităti, după 1990, a adus la putere pe cei ce manifestă tendinţa să pună mâna pe revolver, când aud cuvântul tradiţie.

Cei ce vor transmite numărul de semnături trebuie în orice moment să facă şi dovada listelor. Centralizarea se poate face pe localităţii, la iniţiativă locală, sau pe plan judeţean, în cadrul unei adunări publice, în luna noiembrie, printr-un simplu proces-verbal.

Listele pot fi păstrate la persoanele, organizaţiile, bibliotecile, şcolile, universităţile care le-au adunat, sau, cei care doresc, la un fond Eminescu, la primării, dacă acestea acceptă aşa ceva. Primăriile cu iubire de Neam şi de Eminescu pot şi ele însele să adune semnaturi. Dar toţi românii care doresc să le păstreze în familie, sau organizaţiile, partidele, bibliotecile, şcolile, universităţile, o pot face.

Pentru centralizare generală a numărului de semnături, aşteptăm scrisorile D-voastră pe adresa: Copil Gheorghe Gavrilă, Bucureşti, str. Aleea Romancierilor nr. 6, bl. E19, ap. 55, cod poştal 061793. Tel. O21-7456782; 0720127570. E-mail: gheorghegavrilacopil@yahoo.com. Vă rugăm de la bun început, numele D-voastră şi câte semnaturi aţi adunat şi abia apoi, dacă vreţi să ne scrieţi opiniile D-voastră.

GHEORGHE GAVRILA COPIL

___________________________________________________________

SI TOTUSI ,IN APARAREA LUI PATAPIEVICI

Voi fi sincer şi concis. Am fost indus, în legatura cu articolul Inactualitatea lui Eminescu în ,,anul” Caragiale, semnat de H.-R. Patapievici, Flacăra, nr.1-2, 2002, p. 86, la o lectură grăbită şi un comentariu eronat, de o sursă bibliografică pe care o consideram credibilă, având în vedere şi extinderea ei mediatică. E vorba de articoul Masca lui Ianus şi mentalitatea ,,second hand”, semnat de Viorel Patrichi, Rost, nr.24, februarie 2005. In cele ce urmează vom aduce clarificările necesare.

Iată, ne asigura Viorel Patrichi, ce scria domnul Patapievici în Flacăra lui Arion în 2003: ,,Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeana.” Citatul nu se regăseşte în articolul lui Patapievici. Iar articolul nu a fost publicat în anul 2003. Revista Rost, de înaltă ţinută, nu este răspunzătoare de cele întâmplate, ci, ca normă generală, autorul.

Iată ce scrie H.R. Patapievici: ,,Hotărât lucru, la o sută cincizeci de ani de la naştere, Eminescu nu mai e la modă. Pentru că a devenit inactual? Să fie vorba de faptul că la noi eternitatea aparţine numai zeflemelei, iar seriozitatea, metafizicul, tragedia stârnesc deopotrivă nerăbdarea şi plictisul!?…Eminescu e condamnat să pălească, deoarece vorba lui Maiorescu “celula nu rezistă”-nici tensiunii metafizice, nici încordării ideii, nici sacrificiului tragic, nici martiriului religios şi nici disciplinei instituţionale. Mă tem însă că explicaţia veritabilă e alta. Eminescu nu mai e la modă, deoarece nu mai “dă bine”…Pentru noua tablă de valori acceptate, Caragiale a fost găsit “politic corect”, în timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon importat din “ţările progresiste” a arătat fără dubiu că fostul poet naţional al României clasice e “politic incorect” ( A se reţine ghilimelele la ţările progresiste, ceea ce denotă rezerva lui H .R. Patapievici la calitatea lor de progresiste, cel puţin în cazul discutat. Ne întrebăm dacă nu ar fi fost de preferat să pună şi fostul, în ghilimele, sau să renuţe la el). Cum ar fi putut fi altfel? Ca poet naţional Eminescu nu mai poate supravieţui, deoarece noi azi ieşim din zodia naţionalului. Poet canonic Eminescu nu mai poate fi, deoarece revoluţia sociologică din învăţământul superior care a avut loc după 1990 a adus la putere studioşi care fac alergie la auzul cuvântului canon şi manifestă tendinţa să pună mâna pe revolver când aud cuvântul tradiţie (Aici H. R. Patapievici credem că ar fi trebuit să pună în ghilimele şi revoluţia sociologică, în simetrie cu ţările progresiste). Profund el nu mai poate fi considerat, deoarece categoria profundului, nefiind postmodernă, nu mai e prizată de intelectualii progresişti. Interesant Eminescu nu mai paote fi, deoarece tot ce e interesant în Eminescu e pur german, iar azi nu se mai consideră interesant decât ce vine din zona anglo-saxonă, care e contrariul germanităţii. Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil (E bine plasat cuvântul pare, cu înţeles de doar pare). Categoriile lui Eminescu? Azi nimeni (?) nu mai poate vorbi despre sursele originare ale sensibilităţii sale fără a trebui să pună totul în ghilimele, adică fără a face cu ochiul, fără a-şi cere scuze ori fără a-l scuza, luându-l de fapt peste picior. Într-o epocă în care viziunile mai sunt licite doar la cinema…Eminescu nu ne mai poate apărea decât ca exasperant de învechit… Iar cultura din ultimii ani (Chiar toată?), în luptă pentru integrarea europeană, nu doreşte decât să scape de tot ce este “învechit”-adică să fie progresistă (Ghilimelele la progresistă, deşi nepuse, sunt evidente, pentru că învechit e pus în ghilimele). Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume bine văzut înafară, Eminescu joacă rolul cadavrului din debara. Sec spus, Eminescu nu mai este azi actual deoarece cultura română, azi ca şi ieri, se dovedeşte a nu fi decât o cultură de sincronizare. Ea încă nu îşi permite să nu fie în pas cu modele”(Iar aceste mode din “ţările progresiste” sunt în conflict cu spiritul naţional).

Cei ce manifestă tendinţa să pună mâna pe revolver, când aud cuvântul tradiţie, cei ce doresc să-şi facă un nume bun înafară, în “ţările progresiste”, se leapădă de Eminescu. Acesta e sensul şi atât. O inducţie negativă a expresiei cadavrul din debara vis-à-vis de Eminescu se exercită, totuşi, faţa de cititori.

GHEORGHE GAVRILA COPIL

 

PRECIZARILE LUI H.R.PATAPIEVICI /”Adevarul “,17 Ianuarie 2007

 

http://72.14.221.104/search?q=cache:ItvMkdIbLcMJ:www.adevarulonline.ro/2006-08-12/Adevarul%2520Literar/prostia-si-reaua-credinta-transformate-in-delict-de-interpretare_194540.html+patapievici+eminescu&hl=ro&ct=clnk&cd=2&lr=lang_ro

 

 

POLEMOS

“Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie

sa ne debarasam daca vrem sa intram in Uniunea Europeana”

sustine H. R. Patapievici, presedintele “Institutului Cultural Roman”

( citatul este reprodus din Revista ROST nr. 24 / 2005 )

CINE L-A UCIS PE EMINESCU ?

Nu stiu cit de mult i-a socat pe romanii care au citit in Revista ROST , citatul de mai sus, spus si sustinut de H. R. Patapievici in anul 2005, despre Eminescu. Nu stiu cum au reactionat carturarii romani adevarati, nu cei facuti de mass media, criticii literari, scriitorii si poetii romani, cititorii si iubitorii lui Eminescu din Romania ?

Nici nu stiu daca au reactionat, daca au avut curajul sa reactioneze fiindca H. P.

Patapievici este la ora actuala cel mai mare geniu gonflat din mass media damboviteana ? Lui I se permite orice din mai multe motive. Intii si intii este declarat mare erou al revolutiei bucurestene fiind detinut 26 de ore si apoi urmarit de capitanul de securitate Soare. Gabriel Liiceanu l-a decretat geniu si l-a inhamat la troica boierilor mintii dambovitene si, nu la urma, ar fi trebuit mentionata superioritatea arborelui sau genealogic ales, este fiul cominternistului evreu Dionisie Patapievici din Bucovina. Trebuie adaugata si curtenia pina la smerenie a presedintelui Traian Basescu fata de el …

Stiu insa ca pe mine m-a mihnit profund aceasta afirmatie defaimatoare care este cea mai josnica dintre toate calomniile si blasfemiile lui H.R. Patapievici la adresa Romaniei si a Romanilor din volumul sau Politice si este, totodata, dovada cea mai elocventa a urii pe care o poarta poetului nostru national. Sunt convins ca majoritatea romanilor obisnuiti, cum sunt si eu, vor fi socati cind vor citi, repet: “Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie sa ne debarasam daca vrem sa intram in Europa”. Nu pot trece cu vederea aceasta comparatie ordinara, de film comercial american cu cadavre scunse in debara, cind e vorba de Mihai Eminescu. Nu avem dreptul sa raminem fara reactie, fara riposta la o asemenea impietate. Riposta mea de roman instrainat sunt aceste rinduri, prin care vreau sa afle si alti romani din Romania si strainatate pe cine a pus Traian Basescu ca presedinte al institutului cultural roman Suntem in Ianuarie 2007 si sarbatorim 147 de ani de la nasterea nemuritorului nostru poet national, care nu va muri nici cind natiunea romana va fi asimilata de mini-globalizarea europeana, care la rindul ei va fi asimilata de globalizarea intregii societati umane, fiindca si atunci sper sa mai fie mintii luminate de frumos si adevar.

Facind aceasta comparatie, tangentiala si simplista, intre filmele comerciale americane cu cadavre in debara si afirmatia lui H.R.Patapievici fata de Mihai Eminescu mi-am amintit de o serie de articole, citite cu mult inainte de 1989, cind un medic neuropatologist, poet si publicist din exilul romanesc, demonstra ca poetul national a fost de fapt ucis, nu de piatra unui sarman inconstient, ci prin otravire constienta, tot din ura.

Sa le rasfoim impreuna. In 1989 cind se implineau o suta de ani de la moartea paminteasca a luceafarului romanesc, medicul neuropatolog Ovidiu Vuia ce profesa la Giessen - Germania din 1970 , a scos volumul ” Mihai Eminescu 1889 - 1989″ la Editura Coresi . Volumul a reveberat in exilul romanesc din acea vreme cu noi amanunte despre suferintele, tratamentele si adevarata cauza a mortii poetului vazute de catre un neuropatologist, fost cadru universitar in Bucuresti pina la plecarea sa in strainatate. De data aceasta nu scria poetul, publicistul sau criticul literar Ovidiu Vuia, ci specialistul in neuropatologie. El porneste de la o alta lucrare, cea a Dr. Ion Nica aparuta la Bucuresti in

1972 in care autorul conclude: “Asadar, Eminescu nu a fost victima unui lues, pe care nici evolutia bolii si nici documentele nu-l atesta si care nu a putut sta la baza unei paralizii generale pe care nu a avut-o, poetul prezentind in ultimii ani tabloul clinic al unei psudo-paralizii si al psihozei maniaco-depresive clinice mixte” . Ovidiu Vuia contesta, pe buna dreptate profesionala, termenul de pseudo-paralizie in acest caz, acceptind ca aceasta a fost doar o portita de scapare prin care doctorul Ion Nica a putut sa-si publice lucrarea sa in 1972. Mai tineti minte ce timpuri erau atunci, cind Ceausestii intorsi din China incepusera o “revolutie culturala” si-n Romania ?

Dar odata negata teoria luetica a suferintei lui Mihai Eminescu , doctorii Ion Nica si Ovidiu Vuia aduc argumentele intoxicarii masive cu mercur, tratament empiric ce se facea in vremea lui Eminescu in tratamentul luesului (sifilisului)

Dar, inainte de a ajunge la intoxicatia masiva cu mercur , se reliefeaza cauzele care au produs poetului depresia majora. In cazul sau,mai presus de toate,a fost suferinta pentru neamul sau. Asa cum Isus Cristos a suferit pentru omenirea pacatoasa la fel Mihai Eminescu a suferit pentru romanimea tinuta in intuneric sau prost “luminata” Suferea pentru natiunea romana nascuta sub ochii lui si sfisiata inca din leagan de inconstienta romanilor si malignitatea alogenilor. Asa a fost, coboriti in istoria cea adevarata si veti vedea. El a vazut, simtit si inteles clar ceea ce putini din conationalii sai de atunci abia intrezareau si nu contracarau. Si a vrut sa-i faca sa intelega. A muncit pina la surmenaj fara de rezultat si aceasta a fost cauza depresiei majore ce l-a mistuit.

Autorii mentioneaza ca, dupa internarile de la Ober Doebling de linga Viena in 1884 si de la Manastirea Neamt din 1887 , Mihai Eminescu s-a restabilit si nu prezenta semne si simptome de paralizie generala progresiva sifilitica (precizez; data de treponema pallida, o spirocheta) Referindu-se la internarea de la Manastirea Neamt, Ovidiu Vuia scrie ca frumusetea tarii sale ii reduce suferinta si surmenajul, scrie caligrafic si clar versuri vibrante , printre care si “Vezi rindunelele se duc”, ori o paralizie general progresiva nu are faze de remisiune, dar depresia are, mai ales in forma ciclica.

Dezastru vine de la tratamentul doctorului Francisc Iszac cu mercur, frectiuni si injectii in doze toxice (”cura de douazeci de frictiuni a patru grame de mercur cind, si o jumatate de gram poate sa aiba actiune daunatoare”) Tratament cu mercur care in nici un caz nu amelioreaza sau vindeca o paralizie general progresiva sifilitica, dar a carui intoxicatie generala da o encefalopatie, afectiune care psihic se traduce prin inhibarea si distorsionarea functiilor cerebrale, lentoare, mari erori de rationament si comportament, o neuroastenie grava tradusa prin incapacitatea de discernamint iar neurologic prin polinevrite aferente, chinuitoare ca durere si degradante prin lipsa controlului sfincterelor. Supradozajul cu mercur, irational sau criminal, administrat luceafarului romanilor de pretutindeni este o decerebrare chimica prin care “argintul viu” ii impietreste nimicitor neuronii scoartei cerebrale intunecindu-i genialitatea si in final il rapune printr-o sincopa cardiaca ce este caracteristica hidrargirismului .

Hidrargirismul sau intoxicatia cu mercur, cunoscuta in popor drept “otravire cu argint viu” era studiat de toti studentii medicinisti inca din evul mediu. Doctorul Francisc Iszac, care a studiat la Viena, a beneficat in plus de marele tratat de patologie si terapie a lui C.A. Wuderlich ce descria amanuntit si intoxicatia cu mercur, si cu toate acestea i-a administrat lui Mihai Eminescu doze otravitoare. De ce ? Poate din aceleasi motive sau stare resentimentara pe care le are si H.R.Patapievici fata de Mihai Eminescu. Si nu numai atit, dar H.R.Patapievici scrie in Politice ca poporul roman e afectat si “spirocheta romaneasca isi urmeaza calea pina la eruptia tertiara”

Nu tine de demnitatea omeneasca tacerea si supunerea in fata neadevarului si a injosirii, indiferent din ce neam ar face parte, fiindca acceptarea lor este tot o intoxicare otravitoare a intregului neam. Iata-ne reintrati in Europa, de care am fost desprinsi sasezeci de ani si Mihai Eminescu nu a fost nici un moment cauza acestei desprinderi pe care H.R.Patapievici a avut neobrazarea sa le-o arunce romanilor in fata. Si majoritatea intelectualitatii romanesti a tacut si cu supunere a acceptat toate vorbele de rau si insultele lui H.R.Patapievici ce sunt insirate, pagini dupa pagini, in Politice. Si nu numai intelectualitatea fina si cosmopolita tace si rabda, dar si justitia e paralizata in fata lui. Parchetului Bucurestean i-au fost trimise denunturi penale impotriva lui H.R.Patapievici din Germania, Canada, Argentina si Romania, dar nu a avut nici reactia minimului bun simt social de a-si respecta elementarele obligatii de serviciu si Constituia Romaniei. La fel a ramas de impasibila fata de genialul moralist cind acesta a incalcat Legea de functionare a CNSAS in cazul informatorului securitatii Sorin Antohi sau, mai recent, in cazul demisiei si denunturilor lui Radu Portocala de la Paris. De ce si pentru cine musamalizeaza justitia damboviteana toate ilegalitatile acestui cetatean care se infrupta din cele mai mari avantaje materiale posibile in Romania ?

Nu voi primi nici un raspuns si inteleg : “sunt alte vremuri, cu aceiasi doctori”

Recent am citit ceva scris de Geo Bogza despre Mihai Eminescu, care incepe cu “pe vremea cind umbla Dumnezu cu Sfintul Petru pe pamint” au ajuns si au innoptat intr-o casa din Ipotesti, unde au fost primiti si cinstiti cu mare omenie, fara a fi cunoscuti cine erau. Impresionat de caldura sufletului romanesc Sfintul Petru il roaga pe Dumnezeu sa faca ceva pentru acesti oameni. Si Dumnezeu le-a daruit romanilor pe Mihai Eminescu ! Si acum in secolul XXI , H.R.Patapievici si altii ca el, vor sa-l rastigneasca.

CORNELIU FLOREA IANUARIE 2007 WINNIPEG - CANADA

 

Un adaos de Corneliu Florea : :Falsa elegie despre Eminescu”

 

POLEMOS

Despre articolul “Inactualitatea lui Eminescu in Anul Caragiale” scris,

semnat si tiparit in anul 2002 de H.R. Patapievici, spune, scrie si semneaza

in Adevarul din 15 Ianuarie 2007 ca “mi-am conceput articolul ca pe o elegie“

in articolul “Prostia si reaua-credinta, transformate in delict de interpretare”

FALSA ELEGIE DESPRE EMINESCU

De fiecare data cind scriu despre H.R.Patapievici un pamflet sau o satira, “credinciosii” sai imi sar in git si-mi toarna verzi si uscate despre genialitatea si cultura lui , despre scrisele sale, imi fac un rechizitoriu si la urma ma executa. Dominantii de azi nu s-au schimbat prea mult de pe vremea Inchizitiei , atit doar ca, atunci trebuia sa fi catolic corect iar in zilele lor de azi trebuie, musai, sa fi politic corect ! Poate am facut comparatia cu un trecut prea indepartat, cind era suficient sa spun compar cu putin indepartatele, sau inca neindepartate, vremuri cind trebuia sa fi un nazist corect sau comunist corect, iar azi un UE corect, in timp ce declaratiile despre drepturile omului sunt afisate pe la toate colturile organismelor internationale si in constitutiile tarilor.

Recent am refolosit expresia ” Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie sa ne debarasam daca vrem sa intram in Uniunea Europeana” preluata din Revista ROST nr.24 / 2005 , pagina 27, jos in drepata, precis. Si dintr-o data citind reactia “credinciosilor lui Patapievici” mi s-a umplut ecranul de stele verzi ! Inchizitie totala varianta moderna.Mi s-a bagat in ochi si elegia recentului geniu despre care scriu.

Inca din titlul H.R.Patapievici ( in continuare HRP) ne spune ca Eminescu este inactual. Asa gindeste el, asa se publica fiindca este de HRP. Probabil daca ar fi fost anul indianului dambovitean Scraggy Horse poate mai puteam vorbi liberi despre Eminescu

Imediat dupa introducere, in care le da un bodycheck - scuzati-mi romgleza, dar vreau sa ma dau si eu important - celor care nu gindesc ca el , HRP vine cu un verdict: Hotarit lucru, la o suta cincizeci de ani de la nastere, Eminescu nu mai e la moda . Pentru foarte multi romani, Eminescu nu este o moda, este romanul absolut dupa Tutea,

poetul national dupa Calinescu, este esenta constiintei nationala ce ne-a pastrat in spatiul nostru carpatin, iar pentru mine este unul dintre fiii lui Dumnezeu trimis noua, romanilor.

HRP insa o tine inainte cu moda: “Eminescu nu mai e la moda fiindca nu mai da bine”

Asta nu inteleg,sunt de mult plecat din tara,iar la Bucuresti am fost decit un an. In sfirsit, elegistul HRP mai lamenteaza o parere: “amploarea prabusirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei” E adevarat, la lumina zilei dar din bezna mintii. Cum tot la fel este adevarat ca, in 2006 , Eminescu a fost omologat in primi zece mari romani din toate timpurile. Al patrulea, dupa romani, dar nu are importanta pentru HRP care a scris, semnat si publicat ca romanii nu pot forma un popor pentru ca valoreaza cit o turma, rosi de spirocheta romaneasca. Mai departe pseudoelegistul in pseudoelegia sa ajunge a ne spune ca Eminescu este suspect si dupa un nou canon, importat din tarile progresiste ( nu spune care, ne lasa sa banuim) e pus in patul lui Procust si gasit nici prea scurt nici prea lung, ci politic incorect ! Ori asa ceva nu se admite pe malul democrat si bucurestean al Dambovitei si pina aici i-a fost romanului absolut. Drept pedeapsa HRP ii aplica patru lovituri mortale: NU mai este poet national - ”deoarece noi iesim din zodia nationalului “. NU mai este poet canonic - pentru ca la putere sunt studiosii ( care”studiosi”?)”ce manifesta tendinta sa puna mina pe revolver cind aud cuvantul traditie”(Goebbels !) NUmai este poet profund - fiindca profundul nu mai este prizat de intelectualii progresisti ” ( nu spune de pe unde or fi progresistii astea) NU este poet roman - fiindca “tot ce este intersant in Eminescu este pur german” Pentru mine este clar ca l-a desfiintat lovindu-l mortal.Si nu numai pentru mine Dupa ce l-a sfirsit, transformindu-l in cadavru , poate ca a avut o tresarire ca a mers prea departe cu ultrajul, desi nu cred, pentru ca in ultima fraza a elegiei recurge la un subterfugiu ieftin gazetaresc, in care se spala pe miini si senin da inapoi impingind in fata “tinerii” pentru care Eminescu este cadavrul din debara si nu pot a se integra cu El euro-atlantic. Pentru mine aceast elegie in care Eminescu este pus in patul lui Procust, de nimeni altul decit de HRP, presedintele institutului cultural roman, si executat in stil bolsevic este o dovada de ura patologica impotriva lui Eminescu si indirect impotriva natiunii romane, pe care o vrea doar o turma ! Eu nu-i rastalmacesc scrisele, eu il inteleg fiind si medic, nu numai roman si nu ma ascund din fata “studiosilor lui HRP care pun mina pe revolver cind aud cuvantul traditie” Mai mult ii dau dreptate lui Viorel Patrichi in concluzia pe care a tras-o despre aceasta falsa elegie , pe care a scris-o si a semnat-o HRP, fara sa aduca dovada ca altii inintea lui au scris Eminescu este cadavrul nostru din debara. Cititi, cititi si argumentati-mi contrariul, de insulte sunt satul.

Nici nu am terminat de citit pseudo-elegia si mi s-a pus in fata “Patapievici scoate cadavrul din debara” aparut in Revista ROST 42 - 43 / 2006 in care CT - probabil Claudiu Tarziu - isi asuma greseala si prezinta scuze celui nedreptatit. “Greseala” fiind atribuirea sintagmei cadavru din debara lui “nedreptatitul” HRP. Cine altul a foslosit-o inaintea lui HRP ? Nu ne spune nici unul nici altul, ne lasa-n vint cum se zicea pe calea victoriei socialiste devenita, intre timp, calea victoriei euro-atlantice. CT este un tip fin,cu un IQ mult mai mare decit a lui HRP, mai mare si,neuro-functional, mai bine organizat si mai clar, nu-si mai pierde timp sa-l intrebe direct care dintre “tinerii”, “studiosii” si “intelectualii” citati de HRP au lansat sintagma plus legatura ei cu integrarea europeana care abea asteapta sa ne domine. Nu se osteneste, ii cinta in struna, fiindca titlul “patapievici scoate cadavrul din debara” spune tot !!

Abia am asistat la spalarea eleganta pe miini a lui CT de la Revista Rost si clopotelul internetului ma cheama din nou.. Cind ma prezint gasesc articolul “Prostia si reaua-credinta, transformata in delict de interpretare” semnat de elegistul si gidele recent a lui Eminescu, aparut in cotidianul Adevarul din 15 ianuarie a.c. Imi vine sa pun mina pe carabina, ca revolver nu am, nefiind parte a studiosilor lui HRP si sa gauresc “internetul nostru cel de toate zilele”. Renunt, nu stric ovazul pe giste, cind stiu ca gunoierul vine peste trei zile. Citesc pina atunci.

Articolul incepe cu lamentatii de baiat cu bune si sincere intentii fata de Eminescu , pe care l-a pus in patul lui Procust asa, de drag si dor, ca nu a avut sa-i dea alt pat decit o debara. De fapt el - geniul televizorului romanesc - a dorit sa incurajeze pe cei cu talent modest si l-a dat binisor mai la o parte pe Eminescu sa aiba si ei loc, ca doar a sosit vremea postmoderna. Pur si simplu iti umezeste ochii si iti vine sa ii stringi mina, sa-i ceri scuze ca esti prost si de rea-credinta neintelegindu-l . Usor, usor scrisele sale te umplu de minie impotriva lui Viorel Patrichi,cel care a rastalmacit bunele intentii HRP . Sunt de-a dreptul indignat, sa nu-l prind pe acest Viorel Patrichi prin preeria canadiana ca il duc si-l dau sa-l pape ursii polari de la Churchill (un orasel foarte nordic, unde ursii polari umbla pe strazi dupa indivizi care il critica pe HRP ) Dar nu numai eu is indignat ci si HRP, si-i normal fiindca este elegia lui in care nu exista scris mot-a-mot: Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie sa ne debarasam daca vrem sa intram in Uniunea Europeana. Exista doar un continut din care reiese clar aceasta idee originala al lui HRP, pe care, prin subterfugii si tertipuri viclene gazetaresti o trece in seama studiosilor si intelectualilor , pe care nu ai de unde sa-i iei fiindca sunt ca teroristi lui Petre Roman si Ion Iliescu. Dar nu-i nimic, HRP nu se da batut; are un plan in patru puncte impotriva aceste rastalmaciri. Intii de toate, ne vorbeste despre un fals care noi nu-l vedem.La punctul doi despre raspindirea in ziarele si revistele din tara, difuzarea in lume prin internet, prin posta, par avion sau cu pluta-postala, ajungind pina in Canada ursilor polari si in Australia cangurilor !! Al treilea punct este solutia: ii va actiona in judecata pe cei ce raspindesc incontinuare fraza lui Viorel Patrichi ! “Tulai, Doamne, asta-i tough” Norocul meu ca eu sunt de parte lui HRP si chiar mai mult, il incurajez si-i dau si o idee. De ce sa-si piarda timpul cu procese, cind in acelasi timp ar putea pune in patul lui Procust si alte personalitati romanesti, pe alti traditionalisti, nationalisti, legionari si chiar comunisti sau, de ce nu, pe securistul Soare care-l urmarea dupa 1990 Ar fi, deasemenea, foarte bine sa se intilneasca, la un pahar de vorba, cu presedintele Cotroceniului, sa-l roage sa-i trimita un bilet roz lui Motoricenu, care la rindul sau sa-i spuna ministresei anti-justitie sa scoata o ordonanta de urgenta ( ca pe vremurile cele bune ale lui Nastase ) prin care toti cei ce se ating de persoana HRP, cu vorba sau cu scrisul, sa fie trimisi in inchisoare zece ani. E putin ? Bine, fie cincisprezece !!

Bine ca mi-am adus aminte de doamna ministru anti-justitie; facusera niste romani din tara si strainatate niste denunturi penale impotriva autorului volumului POLITICE , nu spun cum il cheama , care nu din prostie si nici din rea-credinta , ci din alte cauze mult mai grave a scris ca Romania e o fecala in care traiesc 23 de milioane de omuleti patibulari , tarati peste care a urinat toti care au venit peste ei si la ele inca nu s-a primit nici-un raspuns intr-un an de zile, ceea ce nu cred ca se va intimpla in cazul presedintelui institutului cultural roman, nu spun cum il cheama.

CORNELIU FLOREA IANUARIE 2007 WINNIPEG - CANADA