~ Marin Toma: „Odă Ţăranului“

Luna lui Cuptor. Canicula arde, topeşte asfaltul. Colbul uliţei frige la tălpi, ca jarul pe care călcai în serile de vară când mergeai cu caii la păscut pe miriştile de grâu, de la Negreanca, fără a băga de seamă când sărea din groapa în care coceai porumb, în timp ce-i făceai „foale” cu pălăria arsă de soare, prin care ieşise sudoarea de culoarea sării.

Noaptea e un chin până adormi. Iar dacă nu te scoli înaintea greierului care îşi ia „chitara” ascunsă în prispa casei, în mijirea zorilor te surprinde coloana nesfârşită de maşini, care mai mare, mai fioroasă, cu geamurile fumurii din spatele cărora nu vezi pe cei care te înjură când le întrerupi viteza ameţitoare apărând şi tu o „cotigă” ale cărei roţi are fiecare mersul ei desfăşurat din cauza obezilor nestrânse şi uscate de statul în soare. Ei se duc în locuri despre care tu, nici n-ai auzit poate. Se duc la mare, la plajă, în cazinouri, unde-şi descarcă baierile pungilor „teşcălăurilor” cu bani. Şi tu te duci cu „noaptea-n” cap. te duci să ajungi mai devreme în capul postăţii tale de porumb sau floarea soarelui, doar, doar, pe la prânzul mare să ieşi la capăt cu ea şi la umbra „cotigii”, cu roatele strâmbe să-ţi întinzi ştergarul pe care să aşezi strachina cu mâncare: compot de vişine sau corcoduşe galbene pentru a bea mai puţină apă pe această arşiţă ucigătoare şi pâinea coaptă pe vatră de nevasta ta, că bani să-ţi cumperi o pâine cu şapte mii de lei nu ai de unde. Iar tu vezi bine că porumb şi floarea soarelui nu ai să faci anul acesta. De aceea păstrează acest „mirabil” bob de grâu, în podul tău cât să-ţi ajungă şi la anul. Iar la Dumnezeu să te rogi pentru sănătatea ta şi a familiei că altcineva nu are a se ruga. Cu „samsorii” care-ţi vin la poartă, să nu intri de grabă în vorbă. Că ştii tu bine: Când porumb nu e, cade râtul la porc.

MARIN TOMA