ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

Rog cititorul să nu explodeze citind titlul. Îl utilizez cu multă amărăciune, nu cu uşurinţă şi zeflemea. În replicile pe care le-au dat diferitelor interpelări făcute de specialişti sau doar de oameni de bun simţ, purtătorii de cuvânt ai etniei rome au justificat renunţarea la terminologia de ţigan în favoarea celei de rom spunând că ţigan, orice s-ar zice, are o nuanţă peiorativă. Nu am de gând să neg existenţa unei asemenea nuanţe. Şi în majoritatea cazurilor fiind pe deplina justificată de caracterul majorităţii acestei etnii. Înainte de a se pune eticheta de rasist celui ce rosteşte adevărul despre ţigani ar trebui în spiritul adevărului să se analizeze modul de gândire şi de comportament al celor mai mulţi dintre ţigani. Al celor mai mulţi, nu al tuturor, eu netăgăduind că sunt destui care îşi văd cu onestitate de rostul lor. Ştim că ţiganii au fost robi, după cum nici românii nu au fost totdeauna liberi. Probabil, câteva generaţii după dezrobire au resimţit încă reflexele robului. Poate că din această pricină, simţind desconsiderarea restului populaţiei, ţiganii au gândit un mod de răzbunare faţă de aceasta practicând furtul, înşelătoria, minciuna. Cu timpul însă ele au devenit un modus vivendi. Desigur inşii şcolaţi din rândul ţiganilor nu mai au această mentalitate. Doar că aceştia sunt foarte puţini. Din ce pricină? O cauză reală este sărăcia. Numai că sărăcia acesta nu este un dat al ţiganilor, ci şi al românilor. Iar românii îşi trimit, în cea mai mare parte a lor copiii la şcoală. Aş mai spune că sărăcia nu este o boală nevindecabilă. Medicamentul cel mai eficace în tratarea acestei boli, ce a cuprins şi societate românească, este munca. Parcă Ion Creangă are o povestire pe această temă. Cu o lână de oaie care alungă sărăcia din casa omului. Când eşti sărac nu mai cauţi calitatea giobului, ca să folosesc unul din cele mai hidoase împrumuturi lingvistice. Îl practici până când ieşi din nevoi. Doar că ţiganii noştri, cu excepţia micilor meşteşugari, azi în curs de dispariţie, nu prea s-au îndemnat la muncă. Le-a fost mai la îndemână ciordeala. Aşa se cheamă în limba ţigănească furtul iar hoţului i se spune frumos, parcă cu duioşie, ciordel. Istorioarele cu năravul ciorditului la ţigani sunt multe în folclorul românesc. Aşa stând lucrurile năvala ţiganilor în lume nu se explică, cum au justificat-o ei pe la televiziunile străine, că în România au fost persecutaţi politic şi n-au avut drept de muncă. Nuu! Şi comuniştii dar şi democraţii de acum s-au făcut luntre şi punte să-i şcolească pe ţigani şi să-i încadreze în muncă. Fără prea mari şanse de reuşită. Deci ţiganii au cotropit Roma, alte oraşe italieneşti, englezeşti etc. ştiind că într-o lume bogată, naivă, mai puţin obişnuită cu mizeria cea mai hidoasă vor găsi teren prielnic pentru cerşit şi ciordit . N-a fost ţigan intervievat de televiziunile din România care să nu spună că s-a ocupat cu furtul. Fără jenă, cu un zâmbet trufaş, ca şi cum ar fi spus caă lucrează la Academia Română. Unii chiar se justificau că ei au venit să fure şi nu să omoare, cum a făcut Romulus,(fiţi atenţi la numele acestuia şi să nu ziceţi că romii nu au nimic comun cu întemeietorii Romei!) din pricina căruia acum trag ponoasele. Alţii aduşi în ţară cu sila nu se sfiesc să afirme că vor pleca din nou, după trecerea valului. Ţiganii au dat de ţara făgăduinţei, de visul lor din totdeauna. Acolo unde creşte haleala în pomi, unde curg râuri de lapte şi miere. Ca în capodopera Ţiganiada a lui Budai Deleanu. Chiar dacă stau în cocioabe în care colcăie mizeria, şobolanii şi râia. Cei mai deştepţi dintre ei, combinaţi în daraveluri dintre cele mai spurcate:trafic de organe, trafic de stupefiante,furturi şi falsificări de carduri cu care au estorcat sume fabuloase din bănci, se reîntorc în România în merţanuri elegante, şi-au construit palate sau au cumpărat palatele şi vilele retrocedate de statul român foştilor proprietari pe care le-au transformat după gustul şi plăcerea lor. La trăsăturile de caracter pe care le-am enumerat mai sus trebuie să adaug una mai nouă-trufia, sfidarea. Ţiganii nu se mai tem nici măcar de carabineri, de poliţia română nici nu poate fi vorba. Au fost puţine bătăliile la Craiova, prin alte zone ale ţării unde ţiganii au înfruntat poliţia ?! În câte spitale au intrat cu forţa insultând şi lovind personalul mediccal? Nu înţeleg de ce au ajuns ţiganii să se considere deasupra legii. Ba în unele cazuri să aibă pretenţia să facă ei legea. Şi acum am ajuns la ceea ce cred că s-ar putea numi concluzia acestor rânduri. Discriminaţi sau nu, ţiganii trebuie să înţeleagă, de voie, de nevoie, că ei nu sunt deasupra legii, că legea trebuie respectată de toată lumea,ţigani, români, unguri sau de orice etnie ar fi ei. Iar cine nu respectă legea, ordinea trebuie pedepsit cu toată asprimea, indiferent de etnie. România are mari lacune în această privinţă. Dar şi Uniunea Europeană care stăruie în credinţa că duhul blândeţii, toleranţa fără de margini, ţin loc de lege.

ION MARIN ALMĂJAN