ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

Cãrti primite în dar, scrise de scriitori români de pretutindeni 

Cel mai frumos dar care mi se poate face sunt cãrtile scrise în limba românã. Ori de câte ori merg în România aduc valize întregi, pe care le devorez în câteva luni. Anul acesta, neputând merge eu dupã cãrti, au venit ele la mine. Cum? Am avut norocul sã primesc la început de noiembrie, douã pachete cu cãrti, reviste si brosuri direct de la sursã, scrierile domnului Artur Silvestri având si dedicatiile autorului, pline de suflet, pentru care îi multumesc de nenumãrate ori. 

Scriitorul bun, cel care-ti ia în stãpânire mintea prin “cuvinte potrivite”, acel scriitor pe care abia îl cunosti cu sfialã în primele pagini ale cãrtii, si care sfârseste prin a-ti deveni prieten când ai închis cartea, acela este scriitor adevãrat, “nãscut, nu fãcut”. Este cel care te poate reaseza într-o stare de confort sufletesc, cel care îti redã încrederea în oameni si în nezãdãrnicia lumilor trecute. Este cel cãruia – în baza prieteniei de duratã (durata citirii unei cãrti) – i te adresezi fãrã sfialã, ca de la personaj la personaj, poate uneori cu prea multã îndrãznealã, asa cum o faci si cu o rudã apropiatã. I-ai spune pe loc frate sau tatã sau “pãrinte”.

Artur Silvestri este si el un “Pãrinte al patriei”, iubindu-si tara si nemul prin fapte, gesturi si cuvinte, ca vechii cronicari sau ca pãstorii de suflete. Este si el un “om mare”, dar si omul bun. Scrierile lui înseamnã dezlegare de taine, sub ochiul atent al Ingerului de pazã. Ii multumesc pentru faptul de a mi se fi dezvãluit în publicatii de o extraordinarã eruditie, dintre care as cita deocamdatã: “Apocalypsis cum figuris”, “Memoria ca un concert baroc”, Arhetipul Cãlugãrilor sciti”.  

Ii sunt deasemenea recunoascãtoare si pentru faptul de a-mi fi fãcut cunoscuti autori de o mare originalitate si sensiblitate: Mariana Brãescu (România) si Alexandru Nemoianu (USA).

Cartea  “Imi amintesc si îmi imaginez” a  Marianei Brãescu (sau “Doamna Casa Lux” cum a fost supranumitã) m-a încântat prin stilul ales, o adevãratã dantelã de cuvinte ce îmbracã o prozã ce ne tine cu sufletul la gurã pânã la cel din urmã cuvânt.

Alexandru Nemoianu, prin cartea sa “Intâmplãri si vise”, mi-a readus în suflet dorul de acasã si dorul de acea “gurã a sobei” care ne vorbea în copilãrie prin cãldura teracotei si tãria vântului ce sufla prin hornuri. Dar cartea – prin multiplele ei mesaje si luãri de atitudine - transmite si revolta fatã de “atletii amoralitãtii” si “elitei de mahala” care au continuat sã existe si dupã 1989, fãrã sã-si fi modificat vechea ideologie.  

Darul nepretuit pe care mi l-a fãcut Artur Silvestri continuã sã mã vindece de singurãtate. Ca si cum as avea din nou în fatã prieteni vechi ce nu mai sunt. Cãrtile sunt pline de prieteni care dãinuie atâta timp cât tine viata noastrã: acesti prieteni sunt cuvintele cu har care ne slefuiesc sufletul. 

ANTONIA ILIESCU