ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

O DEZBATERE CULTURALA PURTATA IN SURDINA:
“CANONIZAREA LUI EMINESCU”
De mai multa vreme se afla in circulatie un document redactat de dl.Gheorghe Gavrila Copil privitor la”canonizarea lui Eminescu”.Autorul a revenit cu alte cateva adaosuri,intre care unul trateaza despre schimbarea datei zilei nationale a Romaniei.Insistenta pusa de dl.G.G.Copil in aformarea acestor idei indeamna la un inceput
de dezbatere,mai ales ca ,ulterior,autorul a revenit periodic cu reflectii interesante,asa cum sunt si cele pe care le citam aici.

__________________________________________________________________________

SEMNATURI PENTRU CANONIZAREA LUI EMINESCU

Fiind invitat să iau cuvântul, la Simpozionul cu tema Lupta continuă pentru eliberarea Neamului Românesc sub stindardul lui Mihail Eminescu, ce a avut loc pe data de 14 ianuarie 2006, în sala de conferinţe a Universitătii Ion I. Dalles, organizat de Uniunea Mondială a Tuturor Românilor ( Ţara şi exilul românesc), Asociaţia Culturală universală ,, Mihai Eminescu” şi Asociaţia Patrioţilor Români, am făcut propunerea să se strângă semnături, în România şi pe întreaga planetă, unde există români, pentru canonizarea lui Mihail Eminescu. Dar nu înainte de a fi făcut trimitere la Scrisoarea deschisă către Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Creştine Ortodoxe Române, semnată de Dr. Iosif Niculescu, Permanenţe, nr. 4, aprilie 2005, din care am reţinut următorul paragraf: ,,Anul trecut V-am adresat un memoriu în care îndrăzneam a sugera luarea de măsuri în vederea canonozării marelui nostru poet Mihai Eminescu, despre al cărui sfârşit martiric există azi suficiente dovezi. Am primit răspunsul-confirmare, însoţit de promisiunea de a se lua această problemă în discuţiile de la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Până azi nu am aflat dacă s-a discutat şi, eventual, ce hotărâre s-a luat.”

Dacă s-ar fi luat în discuţie, ar fi aflat tot românul. Dar nu înseamnă că aşa ceva nu va fi pe ordinea de lucru al unei întruniri a Sfântului Sinod.

Orice român, sau organizaţie, instituţie, sau partid poate declanşa strângerea de semnături. Mulţi români îşi vor înnobila arhiva familiei, cu strângerea de semnături, fie numai din partea familiei şi a unor cunoscuţi. Toate, la un loc, vor induce ploaie duhovnicească peste întregul Neam Românesc. Nu trebuie să ne grăbim să terminăm strângerea de semnături, dar nici să uităm, să abandonăm această sfântă datorie faţa de Neam şi Eminescu. Nume , prenume, adresa, nr. de telefon. Pe fiecare pagina, ca titlu, va fi scris Sfântul Mihail Eminescu. E bine să ştie tot românul, canonizările nu se fac dintr-odată. Durează în timp. Important este ca Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să accepte propunerea canonizării. Să îşi asume această idee. Să facă primul pas pentru un astfel de parcurs. Să fim încredinţaţi că Mihail Eminescu va fi sfinţit de Biserica Ortodoxă Română, cel puţin având în vedere că în Basarabia şi Transnistria, Nordul Bucovinei, în Maramureşul istoric, în Câmpia Tisei cu centrul la Gyula, în Banatul de dincolo de graniţă, este simţit ca un sfânt. Dar şi de românii din Bulgaria, Grecia, din Serbia (de pe Valea Timocului), din Albania şi din celelate ţari balcanice, indiferent de denumirile pe care le au aceştia, de vlahi, aromâni, sau altele. Şi de ceilalţi români de pretutindeni. Şi de bună seamă, din România cu actualele graniţe.

Creştinii Bisericii Ortodoxe Române, dar şi ai celei Catolice, formează, fiecare, preoţimea generală, colectivă, iar preoţii constituie preoţimea slujitoare. Ceea ce nu inseamnă că noi, toţi creştinii, nu oficiem de câte ori trăim întru adevăr, dreptate, întru ceea ce este bine de facut şi de rostit. Canonizarea este un proces lung, pe etape. Dar întru preoţimea colectivă suntem liberi să ni-l asumăm ca sfânt. Iar acest fenomen este întru totul dogmatic, acceptat de Biserică. Şi facem lucrul acesta pentru că sufletul nostru îl receptează ca sfânt.

Adunarea de semnături este este o modalitate de înţelegere şi solidarizare, prin Eminescu, între românii din marea famile a Neamului Românesc. Cine-şi iubeşte propriul neam, este în normalitate. Numai iubind pe cei din jurul tău, iubirea ta este o realitate, nu o închipuire şi poate ajunge şi la ceilalţi oamnei, din lumea în care trăim.

Să nu se producă nici o neînţelegere, semnează doar cine vrea . Unii vor semna mâine, sau ei înşişi vor aduna semnături. Conştiinţa apartenenţei la Neamul Românesc şi la Eminescu răsare din adâncimile sufleteşti ale românilor, ca o floare de lumină. E un fenomen românesc în derulare sub ochii noştri.

Dacă reproduc un articolul cu titlul Efigia lui Eminescu, stema tricolorului României, pe care l-am publicat în Dreptatea, 14 iunie 1990, este pentru a mărturisi că ideea, în scris, sau circulând prin viu grai, aparţine Chişinăului, dar şi pentru a reliefa că Eminescu este cel mai viguros spirit reîntregitor de ţară. Asteptăm confirmarea paternităţii ideii, din partea Chişinăului. In anul 1990, când Reîntregirea României era posibilă, a fost blocată de către casnicii Moscovei, care au anexat şi deturnat Revoluţia Română şi Podul de Flori ( A se vedea, spre documentare, cartea Societatea Culturală Bucureşti-Chişinău, scrisă de semnatarul acestui articol, Editura Dacia Eternă, Bucureşti 1999. Poate fi citită şi pe internet, cu titlul Reîntregirea României, la www. agero (Asociaţia germano-română), la Istoria României, în cadrul apelului Dragi români din R. Moldova veniţi cu noi în U.E. Iată articolul:

,,Prezentul şi viitorul neamurilor depind în mod decisiv de capacitatea lor spirituală. Vechile însemne-scuturi, săbii, etc. expresii ale stării de război, care a bântuit timp de milenii specia umană, nu mai exprimă evoluţia pe care se angajează omenirea. Poftele primare, năvălirile, jafurile şi anexiunile ies din istorie. Recunoaşterea lui Eminescu drept stemă-simbol a României este conformă spiritului paşnic şi buneicuviinţe a Românilor. De aproape trei mii de ani, de când suntem atestaţi de documente pe acest pământ, am reuşit, între Tisa şi Nistru, să ne apărăm, nelăsându-ne antrenaţi în năvăliri şi anexiuni, aşa cum au procedat, multă vreme, unele popoare. Omenirea va supravieţui doar prin eliminarea războaielor şi armelor din viaţa planetei. Spiritul creator, într-o nouă istorie, a păcii, va decide înscrierea neamurilor în şirul secolelor şi mileniilor ce vin. Înălţarea lui Eminescu în stindardul poporului român va fi prima bătaie de inimă a viitorului, ce începe a se institui în viaţa mult zbuciumatelor popoare din Europa.

Este de aşteptat ca întreaga intelectualitate românească să se implice în sprijinul legiferării acestei propuneri.

Ziua încetării din viaţă a lui Eminescu şi totodată a triumfului în eternitate, ar deveni ziua naţională a poporului român. Nu am face decât să legiferăm ceea ce Mihai Eminescu este de fapt, conducătorul neamului românesc, prin cuvântul investit cu nimbul genialităţii sale.” Şi adăugăm, azi, Ziua de 1 Decembrie 1918, va rămâne mereu ceea ce este, sărbatoare naţională, ziua sfântă a constituirii statului naţional unitar roman, cu efectul necesar al Reîntregirii României cu teritoriile anexate prin Pactul Ribbentrop-Molotov. Cu Eminescu ne asigurăm viitorul, întărind unitatea de neam şi teritoriu. Ziua înaltului spirit eminescian protector, ca sărbătoare naţională, este uşor de asumat, având în vedere că Eminescu, de ziua sa, este sărbătorit la nivelul întregii ţări şi înafara ei. Şi este vară, anotimp favorabil. Mai subliniem că 1 Decembrie 1918 îşi găseţe în spiritul eminescian o mare sărbătorire. Vom sărbători România, la modul plenar, de două ori, la 1 Decembriei şi la 15 Iunie, ştiind ce mai avem de făcut pentru ea, menţinând aspiraţiile noastre sfinte mereu vii, în candela sufletelor noastre. Naţiunile îşi caută întăriri prin marile lor spirite. Uniunea Europeană l-a asumat pe Beethoven, cu Oda Bucuriei. Noi pe Eminescu, drept sfânt protector.

Rugămu-vă frumos, dragi români, când mergeţi la biserică, la altar, pentru pomenirea celor dragi, să-l pomeniţi şi pe Mihail Eminescu. Şi acasă, în clipele sfinte, rostiţi numele lui Mihail Eminescu, având gândul îndreptat spre Tatăl Ceresc.

Citeşte, învaţă versuri din Eminescu. Citeşte-i proza politică. Şi celelalte lucrări. Apropie-te de el şi vei fi puternic. Mihail Eminescu voivodează ca un sfânt. Este Arhanghelul Mihail Eminescu. Este Sfântul Naţiunii Române. Şi toate acestea cu atât mai mult cu cât antiromânismul programat acţionează pe faţa. Fie şi un singur exemplu. Preşedintele României, Traian Băsescu, pe data de 17 ianuarie 2005, îl investeţe pe Horea-Roman Patapievici ca director al Institutului Cultural Român, deşi se ştia că Patapievici nutreşte sentimente profund antiromâneşti. Iată ce susţine H.-R. Patapievici (Inactualitatea lui Eminescu în ,,anul” Caragiale, Flacăra, nr. 1-2, 2002, p.86):

Răsturnarea faţă de perioada interbelică e completă. Pe atunci Caragiale era suspect, Eminescu era accept; azi Eminescu a devenit suspect, Caragiale este în mod eminent recept. Pentru noua tablă de valori acceptate, Caragiale a fost găsit politic corect, în timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon importat din ţările progresiste a arătat făra dubiu că fostul poet naţional al României clasice e politic incorect…Poet canonic Eminescu nu mai poate fi, deoarece revoluţia sociologică din învătământul superior care a avut loc după 1990 a adus la putere studioşi care fac alergie la auzul cuvântului canon si manifesta tendinta să pună mana pe revolver cand aud cuvantul tradiţie. Profund el nu mai poate fi considerat, deoarece categoria profundului, nefiind postmodernă, nu mai e prizată de intelecualii progresişti. Interesant Eminescu nu mai poate fi, deoarece tot ce e interesant în Eminescu e pur german (Oare?-n.n.), iar azi nu se mai consideră interesant decât ce vine din zona anglo-saxonă, care e contrariul germanităţii…Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume bine văzut înafară, Eminescu joacă rolul cadavrului din debara.

Tnerii care doresc să-şi facă un nume bine văzut înafară? Doar cine se leapădă de părinţi, de buni şi străbuni, de Mihail Eminescu şi de celelalte înalte valori româneşti, de la Zalmoxe până azi, este bine văzut înafară? Lepădăturile. Iată cum vrea şi acţionează H.-R. Patapievici, ca să ajungă românii.

De cine e trecut Mihail Eminescu între cei suspecţi? De cei gata să pună mâna pe revolver. Cine îl consideră pe Caragiale politic corect, iar pe Eminecu, incorect? Cei ce sunt gata să pună mâna pe revolver. Noi românii sţim că Mihail Eminescu nu este incorect faţă de prea iubitul său popor român. Iar faţă de altii a fost şi este corect. De cine e considerat Mihail Eminescu drept fostul poet naţional? De cei gata să pună ma pe revolver. De cine este scos din viaţa românilor, pentru că a făcut studii în Germania şi şi-a asumat cultura germană? De cei gata să pună mâna pe revolver. De cine e considerat drept cadavru din debara? De cei gata să pună mâna pe revolver. Cine sunt intelectualii progresişti care nu mai vor profunzimea lui Eminescu în viaţa publică din România? Cei gata să pună mâna pe revolver. Un revolver cu cartuşe din cuvinte otrăvitoare. Şi lovesc în plin în tradiţia acestei ţări, în care Mihail Eminescu face parte cu virtuţi unificatoare, din adâncimile zalmoxiene, până azi, întru ortodoxie, de pe planul excelentei comori tradiţionale folclorice, până la înalta filozofie şi nimbul divin, cu o magnifică filtrare pe planul ideilor şi izbândă a versurilor sale. Unul din mânuitorii unui astfel de revolver este H.-R. Patapievici. Cine consideră cultura germană ca fiind lipsită de interes, iar cea anglo-saxonă obligatorie? Cei gata să pună ma pe revolver. H.-R. Patapievici continuă conflictul armat din cel de al II-lea război mondial dintre Germania şi Aliaţi, în acualitate, în domeniul culturii, cultivând un antigermanism extrem de agresiv. Ca şi antiromânismul.

Cum au ajuns, unii, la putere după 23 august 1944? Aduşi de tancurile sovietice. Aşa s-a instalat în România regimul bolşevic Ana Pauker-Silviu Brucan. Şi au lovit în plin în trunchiul dăinuirii noastre, intrezicându-l pe Eminescu şi nu numai, umplând Siberia, în 1940, cu deportaţii români din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, iar după 23 august 1944, puşcăriile, cu elitele Neamului Românesc şi gropile comune din jurul puşcăriilor şi de la Canal. Tot aşa au ajuns Silviu Brucan-Petre Roman-Ion Iliescu să preia puterea în România, în Decembrie 1989, tot cu ajutorul URSS. Apoi, cum exact susţine H.-R. Patapievici, în Universităti, după 1990, a adus la putere pe cei ce manifestă tendinţa să pună mâna pe revolver, când aud cuvântul tradiţie.

Cei ce vor transmite numărul de semnături trebuie în orice moment să facă şi dovada listelor. Centralizarea se poate face pe localităţii, la iniţiativă locală, sau pe plan judeţean, în cadrul unei adunări publice, în luna noiembrie, printr-un simplu proces-verbal.

Listele pot fi păstrate la persoanele, organizaţiile, bibliotecile, şcolile, universităţile care le-au adunat, sau, cei care doresc, la un fond Eminescu, la primării, dacă acestea acceptă aşa ceva. Primăriile cu iubire de Neam şi de Eminescu pot şi ele însele să adune semnaturi. Dar toţi românii care doresc să le păstreze în familie, sau organizaţiile, partidele, bibliotecile, şcolile, universităţile, o pot face.

Pentru centralizare generală a numărului de semnături, aşteptăm scrisorile D-voastră pe adresa: Copil Gheorghe Gavrilă, Bucureşti, str. Aleea Romancierilor nr. 6, bl. E19, ap. 55, cod poştal 061793. Tel. O21-7456782; 0720127570. E-mail: gheorghegavrilacopil@yahoo.com. Vă rugăm de la bun început, numele D-voastră şi câte semnaturi aţi adunat şi abia apoi, dacă vreţi să ne scrieţi opiniile D-voastră.

Gheorghe Gavrilă Copil

____________________________

Privitor la propunerea de canonizare a lui Eminescu,publicam aici mai multe opinii diferite,exprimate din directii de gandire care nu converg , avand convingerea ca ele vor putea deschide o discutie publica interesanta.Cei care au opinii in aceasta materie,pot trimite mesaje la adresa arp.contact@gmail.com
____________________________________________________________

TREBUIE EMINESCU „CANONIZAT”?

Mihai Eminescu reprezintă una din personalităţile culturale şi social-naţionale eminente şi poporul român găseşte atât inspiaraţie cât şi confort sufletesc în opera lui Eminescu. Dar, eu cred că Eminescu s-ar fi opus puternic unei propuneri atât de aberante, aceea de a fi canonizat. Eminescu nu are cam nimic în comun cu religia, poate chiar din contră, el fiind un poet şi filozof progresist la vremea lui, iar acum în delirul exagerat al idolatrizării să-i acordăm lui Eminescu ceva care nu are nimic de a face cu Eminescu, om şi creaţie, este de un prost gust mahalagist. Dante Aligheri, Shakespeare, Newton, Balzac, Rimbaud, Puskin, Dostoievski, Goethe etc., toţi giganţi ai literaturii şi iluştrii reprezentanţi ai naţiunilor din care provin, nu au fost canonizaţi. Şi de ce? Pentru că nimănui nu i-a trecut vreodată prin cap aşa o prostie. Acum, de ce să nu-i dăm şi medalia de vitejie Mihai Viteazul pentru actele de bravură din primul, al doilea şi restul războaielor mondiale? Nu, Mihai Eminescu nu şi-ar fi dorit să asiste la această sminteală, bazată pe deliraţiile unor chibiţi, oricât de bine intentionaţi ar fi aceştia! Să-l respectăm şi să-l cinstim pe Eminescu, pentru ceea ce el a fost, un mare poet şi filozof, un filolog care a modernizat limba şi gândirea timpului. Atribuindu-i şi acordându-i însuşiri şi titluri nemeritate, este mai curând un act jignitor, la adresa marelui poet. Dar, acest fel de gândire şi de conduită, este foarte românesc, căci la români exagerările în orice direcţie şi pe diverse teme, fac parte din manifestările social-culturale. Avem multe de învăţat de la cei mai civilizaţi ca noi: englezii, francezii, nemţii, italienii, spaniolii şi chiar, ruşii, în această privinţă.

DIMITRIE GRAMA , Danemarca

_____________________

“POETUL E POET”

Cred ca propunerea de canonizare a lui Eminescu poate capata o intorsatura cel putin stranie. Dusmanii lui vor profita de ocazie ca sa pateze si mai mult biografia poetului, in plus vor exploda luarile de opinii prin tot felul de reviste mai mult sau mai putin masonice cu privire la cultul opresiv al poetului national. Eminescu are pozitia lui privilegiata si intangibila ca poet, dramaturg, jurnalist si prozator. N-are cum sa-i fie benefic un transfer de puritate si de asceza crestine.
Dumnezeu stie cel mai bine locul pe care Eminescu il ocupa in paradis, nu face sa-i fixam noi locul. Asa cum zicea Arghezi, Eminescu este “sfantul ghersului romanesc”. O conditie suficient de nobila ca sa-l mantuie prin darul facut natiunii romane. Sfantul autentic este un martir si un “specialist” al credintei ca dogma. Poetul e poet.

FELIX NICOLAU

_______________________________

“S-A DESFIINTAT ZIUA NATIONALA A ROMANIEI?”

Stimate D-le Copil, am citit propunerea D-vstra si doresc citeva lamuriri: 1. S-a desfiintat Ziua Nationala a Romaniei , 1 decembrie 1918 ? Caci in curind va sarbatori jubileul de 100 de ani!
2. Daca aceasta Zi Nationala de 1 Decembrie 1918 nu s-a desfiintat, de ce trebuie inlocuita ?
3. Deranjeaza pe cineva 1 decembrie 1918 ?
4. Impune Piata Comuna schimbarea Zilei Nationale a Romaniei ?
5. Credeti ca ziua de nastere a unui mare poet e mai potrivita decit cel mai important eveniment politic din viata romanilor: aparitia statului unitar ?
Acum doua saptamini am aflat tot o idee romaneasca: desfiintarea Garii de Nord si mutarea ei la Basarab. Iar in cladirea garii, se vor amenaja magazine. Gara de Nord are traditie de prin anii 1878 si daca ar fi ingrijita, ar putea deveni chiar si un punct de atractie turistic, ca in toate tarile europene. Gara de Nord face parte din Civilizatia Romana. In Franta o asemenea gara este ca si sfinta ! Nu cumva acest spirit de schimbare vine de la caracterul psihic
instabil al romanului ?
Aveti nevoie de idei valoroase, cu siguranta ! De ex.: cum sa cultivati paminturile fertile , care stau de 16 ani pline de buruieni, cit vezi cu ochii, ale acestei tari. Si multe altele. Sau nu mai e nimic de facut, in fata abisului, si trebuie o preocupare. Tara arde si baba se piaptana, D-le Copil !

IOAN MUGIOIU
Langenthal ,Elvetia

______________________________________

In ultima vreme se dezbate o propunere privind canonizarea Poetului Mihai Eminescu, pe care personal o gasesc depasita.

OCTAVIAN MIHAESCU ,Germania
______________________________________

Domnule Copil,Nu sunt omul potrivit pentru aceast demers. Eu nu cred in sfintenia lui Eminescu, nici viata lui nu a fost curata (Veronica a fost amanta lui si altora…) si nici nu are idei crestine de la un capat la altul
al operei, incat sa putem macar lua in discutie subiectul.
Eminescu a fost influentat de filosofia germana (Schopenhauer etc.) si de credintele orientale. E lucru stiut. Desigur, ramane un geniu al literaturii, dar nu e nici pe departe sfant.
Dumnevoastra ati citit Vietile Sfintilor? Intai cititi sa va faceti idee, iar mai apoi aflati criteriile dupa care Biserica ortodoxa purcede la a face canonizari. Fara sa va ofensez in vreun fel, Doamne pazeste, va spun ca veti afla exact de ce nu veti gasi sprijin din partea clerului, a teologilor ortodocsi.
La noi, in Ortodoxie, toate se fac cu binecuvantare, ca fapt divers va intreb - v-ati consultat cu vreun duhovnic incercat sau cu vreun ierarh inainte de a purcede la aceasta lucrare?!
Post cu pace,
19 Februarie 2006

Pr. LAURENTIU DUMITRU
__________________________________

Punctul de vedere al dlui Artur Silvestri ( Fragment din vol.”BAZAAR”, aflat sub tipar )

“Documentul primit recent de la dl.GG Copil,privitor la canonizarea lui Eminescu, il cunosteam de ceva timp;inteleg ca autorul se straduieste sa il publice pe undeva si sa deschida aceasta “lista de sustinere”privitoare la sanctificarea lui Eminescu.Inca nu i-am formulat un punct de vedere fiindca nu stiu deocamdata cum sa o fac;dl.Copil este un “dacoman” exuberant ,remarcabil in credinta lui,stimabil prin tenacitate si ,in fond,sincer si mi-ar displace sa
se simta neinteles sau luat in deradere daca nu voi putea sa expun corespunzator ceea ce cred.
In aceasta tematica, initiativa este lipsita de sens fiindca,in fond,Eminescu “este un sfant national”,sau un sfant “get”,si indeplineste toate conditiile “sanctificarii populare”,fiind inteles astfel de catre Neam.Am si scris,in 1990,in “Natiunea”ca,pentru noi,el ar trebui sa fie socotit ca Iisus si nu am revenit asupra acestor formulari(concluziile le voi relua in cartea viitoare,”Magii Calari.Sfarsitul Romaniei in douazeci de profetii nedeslusite”). In aceste conditiuni,”sanctificarea canonica,”ortodoxa,nu isi mai are sensul,fiindca in sine este laborioasa,”tehnica” si depinde nu putin de imprejurari;de altminteri,noi avem cativa sfinti romani inconjurati de un uimitor cult popular care,desi sunt socotiti “sfinti”inca nu sunt canonizati ,nu au slujba si nici data de sinaxar.Cazul socant ,macar prin nota de
inexplicabil,este acela al Sfintei Mavra de la Ceahlau,”sfanta cu caprioara”,unul din cei doi “sfinti cu animale”din lumea noastra,al carei cult este in Moldova foarte raspandit ,Biserica il cunoaste si il inregistreaza dar nu il”ratifica”.In aceiasi ordine de idei,imi amintesc ca marele vladica Nestor Vornicescu s-a dus la Domnul la numai cateva zile dupa ce a incheiat documentarul pentru canonizarea lui Mihai Viteazul,fiind conducatorul “comisiei de cercetare” in
Biserica.De atunci sunt aproape sase ani si nu s-a mai intamplat nimic,poate si fiindca a canoniza pe un “condotier”(vezi Boia,Djuvara)este profund”incorect politic”.
De fapt,totul se rezuma la a se hotari daca “sanctificarea”facuta de Neamuri are tot atata”greutate”cu canonizarea intreprinsa de Biserica iar raspunsul canonic este negativ,fiindca ,de fapt,cea dintai este mai importanta.Pe scurt,”ratificarea”este posterioara si,in sine,secundara,deci poate lipsi(nu altceva invoca”protocronismul”in
materie de valori locale/universale).
Privitor la Eminescu,am atras atentia asupra catorva eseuri extraordinare ale lui Andrei Vartic,de la Chisinau,un ganditor fenomenal;unul dintre ele este important caci atinge”tema sanctificarii”,fara a o denumi.Iata,deci,ca tema preocupa si va trebui dezvoltata candva. “Scrisoarea”dlui Copil ar fi utila ca initiere de dialog ,si ar
merita publicata,insa va deveni cu adevarat importanta numai daca s-ar organiza ,pornind de la ea,o dezbatere pe aceasta tema,continand opinii diferite; caci,daca se publica asa cum este ,va fi trecuta cu vederea sau luata peste picior intrucat la “atitudine ludica in teme mari”nu ne intrece nimeni.Esential ar fi,deci,sa se poate”deschide”dosarul Eminescu spre a se observa “locul lui pe cerul nostru sufletesc”;de aici orice dezvoltari(sfintenia la Romani,canonizare si sfintenie ,sfinti romani/sfinti universali etc.)ar fi posibile si de dorit caci nu s-au examinat decat sumar si fara continuitate.

ARTUR SILVESTRI
__________________________________

Referitor la canonizarea lui Eminescu si la adresa celor care
considera ca Eminescu nu a fost sfant deci nu merita canonizat:
Amintesc din Biblie pe Maria Magdalena, care era prostituata si a
devenit sfanta…

FLORENTIN SMARANDACHE , SUA

Nu poate izvori o astfel de idee, decat din necunoasterea crasa a Bisericii, a doctrinelor religioase, a dogmelor Bisericii. Sfintii nu sunt in legatura cu performantele sociale, economice, sportive, culturale, etc. ale unui popor sau altuia. Canonizarea cuiva nu se face, in general, datorita notorietatii. Tin minte ca la un moment dat
la Manastirea Neamt a fost canonizat, la cateva sute de ani de la moartea sa, un calugar caruia
nu i se cunoaste numele nici astazi. Un sfant - sper ca nu gresesc - ajunge sa fie canonizat datorita unor ,,dovezi” care ii atesta sfintenia, pe ideea ca sfintii nu sunt “facuti” de oameni, ci de Dumnezeu. Una din dovezi este, de exemplu, daca trupul celui mort nu a putrezit in mod miraculos si daca emana mirosul inconfundabil al
moastelor. O alta “dovada” ca Dumnezeu si-a coborat harul sau asupra celui trecut la cele vesnice este daca moastele, ramasitele pamantesti ale defunctului, fac minuni, vindecari miraculoase si altele. Nu este cazul lui Eminescu, cel putin deocamdata. Oricum, sfintenia nu este in legatura cu poezia si nici cu filosofia, ci cu
credinta. Eminescu este cel mai mare poet roman, este de asemnea un mare patriot roman, este de asemenea cel mai puternic, dupa parerea mea simbol al Romaniei si al romanismului, dar pentru a deveni sfant nu cred ca este de ajuns. Cea care trebuie sa hotareasca este Biserica, respectand toate canoanele. Trecerea unui sfant in
calendar nu este o chestiune democratica, astfel incat sa rezulte in urma unei dezbateri sau a “vocii” majoritatii. Dupa cum nici dogmele care sunt revelate sau cele 10 porunci sau regulile Bisericii pe care toti credinciosii trebuie sa le respecte, nu sunt atinse de democratie si nici nu trebuie sa fie. Iisus Hristos este capul Bisericii. Daca
Dumnezeirea Lui ar fi fost o problema care ar fi putut sa fie supusa regulilor democratice, probabil ca Hristos nu ar mai fi Dumnezeu de mult. La fel si “Dumnezeirea” sfintilor. Sta insa in putinta sa se faca multe lucruri pentru Eminescu. De exemplu, Eminescu este atacat ca antisemit. Nu am vazut prea multa lume sa-i ia apararea. Or, aici
chiar se poate face ceva din partea celor care tin cu adevarat la Eminescu si la ceea ce inseamna el. Daca te uiti la ce invata copiii in scoli despre Eminescu si opera lui, te umfla rasul. Daca s-ar da un examen printre profesorii de limba romana cu tema Eminescu ne-am ingrozi. La datele importante, nasterea si moartea lui Eminescu, abia daca ne mai aducem aminte. Filologii nu mai au dezbateri, simpozioane, despre viata si opera marelui poet, nu mai exista nici o
emulatie in ceea ce il priveste pe Eminescu. Or, aici, chiar ar trebui sa se faca ceva si nu ii vine nimanui nici o idee. In schimb ne gandim, cu o lipsa de profunzime si de adecvare rizibile, sa-l facem sfant. Ca nuca-n parete!

GABRIEL KLIMOWICZ