Cristina Ştefan: „Mihai Eminescu şi mitul lui «NU»“

Dacă Mihai Eminescu ar fi păşit în viaţă peste pragul veacului zbaterilor noastre, altfel ar fi fost sonorizate troienele de critici literare ninse în ani peste Luceafăr? Retorica variantelor acestei întrebări se poate afla nu în vastul material bibliografic, nu în comprehensiunea atâtor şi atâtor mari autori aşternuţi pe calea-I stelară,  nu în viaţa Lui fostă viitoare. Unde aşadar? În Marele „NU”!

Pentru că geniul nostru pustiit şi dacă ar fi devenit contemporan cu George Călinescu, Cezar Petrescu, Perpessicius, Tudor Arghezi, ca să enumăr doar patru dintre exegeţii imediat cronicari ai Poetului, n-ar fi schimbat vreodată trăirea Marelui „NU”.

Abscisele acestui punct de echilibru al întregii opere eminesciene sunt ramuri ale unui  „Nu” vital: dezamăgirea şi tristeţea.

Între axele acestor definiri lirice, alunecările şi urcuşurile cardinalului Eminescu au dat capodopere venind din mituri şi recreând miturile Poemei Române. >>>>