Radu Botiş: „Modelul sfinţilor – meditaţii spirituale“

Lasă deşertăciunile lumeşti şi vino după Iisus.

1.,,Cel ce vine după Mine, nu umblă în întuneric”,zice Domnul…Sunt cuvintele prin care Domnul Iisus Hristos ne îndeamnă să urmăm viaţa şi faptele Sale, dacă dorim să ne luminăm mintea noastră şi să ne scăpăm de întunecimea inimii. Necesar este să ne gîndim  în permanenţă la viaţa Domnului Iisus, iată care ar trebui să fie grija noastră de căpetenie.

2. Dumnezeiasca învăţătură  a Mântuitorului Iisus Hristos întrece toate învăţăturile sfinţilor iar descoperirea acestei învăţături înseamnă aflarea manei celei ascunse (cereşti). Adesea cei ce ascultă cuvântul Evangheliei nu se trezesc din amorţeală pentru că nu au în ei duhul lui Iisus.

Doreşti să pricepi întru totul şi să guşti cuvintele Domnului? Străduieşte-te, în permanenţă îndreaptă  viaţa ta după a Lui.

3. Degeaba vorbeşti frumos despre Sfânta Treime dacă  în suflet nu ai smerenie, fiindcă  fără aceasta niciodată  nu poţi fi pe placul Sfintei Treimi. În adevăr, nu cuvintele mesteşugite îl fac pe om drept şi sfânt, ci numai viaţa curată. Chiar dacă ai cunoaşte pe de rost Sfânta Scriptură dimpreună cu tot ce au scris înţelepţii de pe pământ, fără de har şi de milă, nu-ţi foloseşte la nimic. >>>>