Al. Stănciulescu-Bârda: „Promisiuni neonorate“

decembrie 12, 2009 in cele mai noi articole

O veche legendă ne spune că un tânăr venea de la armată. Era tare bucuros că urma să-şi revadă pe cei dragi, locurile natale, că era liber, că urma să-şi întemeieze o familie, că va putea să-şi facă un rost în viaţă. Tot gândindu-se aşa, se apropia de satul lui. Pe drum, la umbra unui pom, a văzut un moşneag odihnindu-se. Era Însuşi Dumnezeu. I-a dat bineţe şi bătrânul l-a rugat să-i aducă o cană de apă, că tare îi era sete, iar puterile nu-l mai ajutau să ajungă până la un izvor. Tânărul i-a promis bucuros, că se va duce până în sat, la casa părintească, va lua un urcior cu apă şi i-l va aduce bătrânului, ca să-şi astâmpere setea. Ba, chiar şi ceva de-ale gurii i-a promis că-i va aduce!  A plecat tânărul, iar bătrânul a rămas în aşteptare. A ajuns tânărul acasă. Mare bucurie i-a cuprins pe toţi. Îmbrăţişări, lacrimi de bucurie, povestiri despre câte se întâmplaseră în sat, în armată, aşa cum se obişnuia în atare împrejurări. Tânărul nostru s-a dat cu vorba şi a uitat de  moşneag. Au pus masa, au petrecut până către dimineaţă cu părinţi, fraţi, rude, cunoscuţi şi vecini. Au mai chemat şi lăutari, ca să aibă şi prilej de joc. A doua zi tânărul a mers la câmp să vadă locurile copilăriei, viile, pomii, vitele şi multe altele. >>>>