Nastasia Maniu: Microeseu despre îmbrăţişarea dintre dragoste, egoism şi păcat

iulie 2, 2009 in cele mai noi articole

Nastasia Maniu 2Pare – nu-i asa? – o “imbratisare” perversa. Si totusi, aproape invariabil, dragostea (mai ales cea pasionala, dar nu numai) a barbatului fata de femeie si viceversa este o dragoste de un egoism fara cusur, o dragoste de tine insuti dusa la paroxism. Ne iubim cu patima pe noi insine in celalalt. Ca dovada, atunci cand celalalt dezvolta un sentiment similar pentru altcineva sau doar ne da impresia aceasta, din noi tasneste ca o fiara gelozia capabila sa-l sfasie pe cel pe care pana atunci credeam ca-l iubim, o gelozie care ne sfasie in acelasi timp pe noi, pentru ca pe noi ne iubim/uram in celalalt. Tocmai de aceea, gelozia este un sentiment daunator in primul rand pentru purtator si abia pe urma pentru cel asupra caruia se rasfrange. Abia atunci cand iubim fara sa ne pese daca suntem sau nu iubiti, dragostea noastra este cu adevarat altruista, adica autentica. Asa ceva se pare insa ca nu prea exista. Ba nu, a existat Unul si L-am ucis. El ne-a iubit pe toti neconditionat. Drept raspuns la dragostea Lui dezinteresata, L-am rastignit. Nu putem suporta si nici intelege ceea ce noi nu suntem in stare sa fim, sa avem si sa simtim.

Prin urmare, ucidem tot ceea ce ne depaseste intelegerea, semn al inferioritatii noastre structurale. Si cand ma refer la ucidere, nu am in vedere doar uciderea fizica, ci, in primul rand, pe cea moral-spirituala, infinit mai grava decat prima.

Pe de alta parte, e stiut ca dorim mai ales ceea ce ne este interzis, boala mortala si ereditara, pacatul pe care il avem inca de pe vremea cand eram locatarii Raiului. Dar si acum ne dam in vant dupa cel (cea) pe care nu-l (n-o) putem avea. Fructul care abia asteapta sa fie cules nu e ravnit. In schimb, e dorit cu patima fructul oprit. >>>>