Elena Armenescu: „Chemarea idealului“

elena-armenescu.thumbnailChemarea pământului, chemarea visului, chemarea idealului…

S-au scris şi se vor mai scrie multe despre “glasul” pământului care te cheamă în locul în care te-ai născut ori în alte locuri unde te-ai simţit bine.

Când eram mică  şi o însoţeam pe bunica mai peste tot pe unde mergea, ţin bine minte că într-un anumit context care AR INSEMNA ce-i drept – în primul rând – înfruptare, dar nu numai, mai are şi alte subînţelesuri,  dânsa rostea un vechi proverb: “mai trece lupul pe unde a mâncat oaia”.

Mă gândesc acum când se vorbeşte mult de globalizare şi vedem  acest du-te-vino în lume cum n-a mai fost: fiecare pleacă ba cu avionul, ba cu trenul ori cu maşina la distanţe de mii de kilometri şi ma întreb: aic.i în ţara noastră ce lupi au mancat nişte oi grase în urmă cu sute de ani? Străbunii italienilor (adica romanii) îmi vin primii în minte, adica aceia care au facut un imperiu purtător de civilizaţie ce a durat o mie de ani, (pentru ei, pentru ca in Dacia nu au ramas decat 165 de ani) apoi devastatorii turci, lacomi după aur şi fete frumoase care se aruncau în fântâni – cum spun baladele- de teamă să nu cadă roabe la turci!( acum se duc de bunăvoie la Istambul…) şi totodată răvnitori de surse de hrană ca orice năvălitor, urmaţi de ruşi care atunci cand au devenit cetăţenii unui  imperiu şi anume sovietic “eliberator” se ştie cum s-au putrat .

Dar eu şi alţii ca mine ce căutăm în Grecia, în Italia, în Franţa? Răspunsul este simplu şi poate găsi cu uşurinţă fiecare: după gradul lui de cultură- aici este toată diferenţa- aici se poate trage o linie pronunţată cu roşu ori se aşează o draperie grea ca să nu spunem chiar un zid…care-i separă pe unii de alţii, adică pe cei care acum cumpără aur de la turci şi alţii care caută comori uitate în biblioteci. >>>>