NE ÎNTOARCEM MEREU LA EMINESCU – Theodor Damian: „Tema fiului risipitor la Eminescu“

monument_eminescu2Între multele teme biblice aflate în poezia lui Eminescu se regăseşte şi aceasta a fiului risipitor. În cele ce urmează voi scoate în evidenţă această temă, dar nu în toate aspectele ei, ci cu referire la unul din ele, şi anume la faza în care fiul risipitor îşi vine în fire sau întru sine.

După cum se ştie, fiul risipitor îşi cere partea de avere de la tatăl său, părăseşte casa părintească şi pleacă într-o ţară îndepărtată cheltuindu-şi banii în desfătări, după care începe să ducă o viaţă de mizerie.

Când ajunge în punctul culminant al acesteia, unde păscând porcii nu putea mânca nici măcar din roşcovele pe care aceştia le mâncau, fiul risipitor “şi-a venit întru sine”, adică a avut un moment de iluminare, în care s-a văzut, s-a redescoperit pe sine cel adevărat şi s-a comparat cu cel ce ajunsese în această ultimă fază de mizerie şi suferinţă. În urma acestui fapt a hotărât să se pocăiască şi să se întoarcă acasă, şi făcând aceasta a fost mântuit.

Plecarea fiului din casa părintească, din locul unde era  în siguranţă, unde era respectat şi iubit este echivalentă cu plecarea din Kairos, din timpul şi starea kairotică a Împărăţiei, sau cum ar spune Cioran, cu dezertarea fiinţei, a firii, a faptului de a fi, deci cu începutul nimicirii. Aceasta este, totodată, o cădere din sens în non-sens, din Kairos în Chronos, unde existenţa omului sub specie eternitatis devine Sein zum Tode, existenţă spre moarte, după expresia lui Heidegger. >>>>




Follow

Get every new post delivered to your Inbox.