Nastasia Maniu:,,Cu faţa spre Dumnezeu, cu spatele spre lume”


Cand stau cu fata spre Dumnezeu, nu pot privi spre lume. Si nici viceversa. Nu stiu daca este vorba nastasia-maniu-2despre o infirmitate strict personala sau despre una care tine de structura umana in general. Si nici macar nu stiu daca este vorba despre o infirmitate ori, mai degraba, despre o calitate de ordin moral-spiritual, despre o stricta igiena sufleteasca. Cert este ca atunci cand am privirea indreptata spre lume, simt cum aceasta privire se incarca de tot ceea ce vede, iar
ceea ce vede este cumplit, este imaginea insasi a Sodomei si a Gomorei la un loc, ridicata la nivel planetar. Vede o planeta al carei nume adecvat ar fi cel de Sodomora, adica o sinteza a celor doua nume blestemate, aflate sub sigiliul pacatului absolut. Omenirea la ora actuala este
atat de oarba spiritual, incat nu-si vede nici destinul in perspectiva, dar nici macar prezentul la modul real. Sunt putini cei ce vad. Pot fi numarati pe degetele de la cele doua maini. Si ceea ce vad este cumplit. Nici privirea lor nu se poate indrepta in acelasi timp spre lume si spre Dumnezeu, pentru ca o privire care a coborat in lume, iar apoi s-a inaltat spre
Dumnezeu cu toata incarcatura ei oribila, este o privire blasfemica, care duce iremediabil la orbirea spirituala, adica la incapacitatea de-a mai vedea Chipul lui Dumnezeu, ceea ce, pentru mine cel putin, ar constitui o catastrofa. Cecitatea spirituala este infinit mai grava decat cecitatea organului fizic al vederii. De aceea privirea mea, dupa ce a coborat in lume
(ma refer, desigur, la privirea din frunte, la ochiul mintii), are nevoie de o lunga perioada de post al vederii si de curatare, pentru a se putea inalta din nou spre Dumnezeu. Abia dupa ce  a fost limpezita se poate intoarce spre chipul Creatorului ei.
>>>>