ECOURI DIN MEMORIE – Aurel Anghel: „Treieratul grâului“

In vara anului 1953 a fost mare bogăţie de grâu. O iarnă cumplită a astupat satele din Bărăgan. Câmpul tot a fost acoperit cu un start gros de zăpadă de peste 1 m. Dormind liniştit sub plapuma albă dată de Dumnezeu grâul s-a înfrăţit, s-a împuternicit şi la câteva zile după topirea zăpezii un soare puternic a stat deasupra câmpiei zile în şir. Din pământ ieşeau aburi. Părea că cineva pusese la fiert un cazan uriaş. Aburii se topeau la câţiva metri de pământ lăsând locul altora. Se bucura soarele. Avea şi de ce. Câţiva ani la rând, odată cu seceta din 1947 se săturase şi el să vadă doar pământul negru şi câteva buruieni care creşteau pe el. Acum era bogăţie mare.

-O să fie grâu mult anul acesta, tată. O să avem ce face la vară. N-a mai fost aşa ceva de mulţi ani. După război n-a mai fost niciodată aşa frumuseţe de grâu.

Mă bucuram şi eu să îl văd pe tata vesel, sa-l aud cântând aşa din senin de bucuria cea mare a grâului.

Bucuria însă nu a ţinut prea mult. Nu apucase să dea grâul in borţ, când a fost chemat la Sfatul Popular pentru impunerea pe maşina de cusut a mamei şi pentru a primi hârtia pentru cotele obligatorii.

-Ăştia au înnebunit de tot, Ioană. O să muncim ca proştii degeaba. Citeşte şi tu cât au pus impozit pe maşina de cusut.

Mama a luat hârtia, a citit şi am văzut cum I se schimbă culoarea feţei. Pe faţa mamei puteam citi totul. Era necăjită. A oftat,apoi a zis:

-Şapte mii! Mai e şi Dumnezeu la mijloc Ionică, nu sunt numai ăştia …Ne-o ajuta, să fim sănătoşi şi să o scoatem la capăt. >>>>