PROFIL – George Pena: Poeme

LOGICĂ

Sunt plămădit
din esenţe tari, nebănuite,
desprins setos,
ca un lăstar, ţâşnit firesc;

prin mine, teluric,
iubiri dezlănţuite
îmi renasc sufletul
cu tot ce-i omenesc.

Am o înoitoare logică
asupra vieţii
şi un concept
al jertfei, mişcător;

flăcări mă desfac
ca zorii dimineţii,
în ceva a nemurire,
în ceva nemuritor. >>>>