Nicolae Rotaru: „Zece ziceri noi“

Unitate

Unirea, se ştie, s-a dovedit, face puterea. Adevărul acesta însă trebuie să fie şi moral. Unitatea (de voinţă, de acţiune) trebuie să aibă un scop moral. Trebuie, dar…

În tranziţia românească (şi nu numai) unirea celor rău intenţionaţi, parcă e mai pregnantă şi deci mai puternică decât unitatea bunelor intenţii. Mai degrabă spiritul de unitate acţionează şi produce clanul nevolnicilor, tagma lichelelor, gaşca ticăloşilor, tribul trădătorilor, plutonul fariseilor, vestita gintă (latină, dar cu iz balcanic) a profitorilor, cuibul descreieraţilor, despărţământul nelegiuiţilor…

Neputincioşii, leneşii, inculţii, mitomanii au un dezvoltat spirit de echipă. Echipa guralivilor, aplaudacilor sau prestatorilor, dezbinatorilor, creatorilor de zâzanie şi haos. Solidaritatea infractorilor e mai rapidă şi mai puternică decât coeziunea opiniei celor mulţi. Ciudat, dar adevărat. Un fel de neimplicare, blazare, suficienţă civică traversează toate segmentele socialului. O atitudine păguboasăa lipsei de atitudine. O toleranţă înţeleasă (şi acceptată) grosso modo. O maladie periculoasă, cronică : nepăsarea. Aşa încât unitatea (şi lupta) contrariilor (vreau să spun asaltul imoralităţii, ilicitului, arbitrariului) tinde să ia locul firescului, legicului, normalului. Cu voia noastră. În detrimentul nostru. >>>>



Follow

Get every new post delivered to your Inbox.