PROZA – Maria-Eugenia Olaru: „Stare lirică de justiţie“

Coborî din tramvai şi o luă agale spre dreapta. Bătrâna stradă avea încă farmecul ei. Deşi prăfuită, cu şinele tramvaielor roase de vreme şi cuburile de granit de acum tocite, copacii umbreau răcoros amiaza fierbinte de vară şi o linişte susurătoare acoperea casele vechi, cu acoperişuri de tablă, unele proaspăt vopsite, altele purtând urmele ruginii, ale ploilor toamnelor trecute sau prafului ce se ridica ca un abur rar, aşternându-se peste frunze, pe sticlele lucitoare ale ferestrelor, pe acoperişurile caselor, ca într-o necuvântătoare, dar atât de grăitoare, trecere a vremii. Micile magazine cu obloane vechi, vopsite verzi sau maro şi din când în când în faţa câte unuia o măsuţă etalând puţinul mărfurilor prăfuite şi ele, sau faţa plictisită a vânzătorului, care mai mult privea lumea plictisit decât să vândă câteceva din mărfuri. >>>>




Follow

Get every new post delivered to your Inbox.